Am auzit de multe ori creștini, care dorind să fie foarte spirituali, spun: ”nici Dumnezeu nu-ți cere să faci ce nu poți”. Oare, așa să fie? Mă tem că acești creștini se înșeală amarnic, crezând că viața de credință este o viață de confort personal și se autojustifică în fața prea-puținului pe care-l fac pentru Domnul.

Dumnezeu ne cere să facem totul pentru El. Da, chiar și ceea ce trece peste puterile noastre. „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.” (Ioan 5:8) Aceste cuvinte le-a spus Domnul unui paralizat, care era în imposibilitate de a face lucrurile cerute de El, și totuși, Mântuitorul îi cere să facă imposibilul. Și l-a făcut.

Dacă viața de credință se măsoară doar prin ceea ce pot eu să fac, ea rămâne o religie searbădă, care nu ajută la nimic, dar viața de credință este mult mai mult decât atât. Este viața care se bizuiește pe un Dumnezeu Atotputernic, un Dumnezeu care ne cheamă să îndrăznim imposibilul în Numele Lui.

Un creștinism trăit doar pe baza abilităților personale este doar o religie, din care poți liniștit să-l scoți afară pe Cristos, și nu îi vei simți lipsa. Creștinismul biblic este legat în mod organic de Cristos și această legătură cu El, face din cei ce se numesc creștini, oameni care trăiesc zilnic la granița dintre natural și supranatural. Ei ”pot totul în Cristos, care-I întărește.”(Filipeni 4:13)