Petrecem, probabil, cea mai mare parte a timpului (8-10 ore) pe care îl avem de trăit la muncă sau școală.
Fie că este vorba de angajați sau patroni, profesori sau elevi sau studenți, pe lângă timpul petrecut pentru somn, 6-8 ore (perioada de odihnă), timpul petrecut la servici este cel mai mare din punct de vedere cantitativ. În general, suntem mai mult timp în afara casei decât acasă. Excepție fac mamele eroine (care cresc viitorii muncitori), pensionarii, bolnavii și șomerii. Timpul alocat muncii reprezintă aproape o treime din anii de viață ai unui om. La unii chiar mai mult. Gândindu-ne că munca “ne mănâncă” o așa de mare felie din tortul vieții ne punem întrebarea: are oare ceva Dumnezeu de spus despre acest timp pe care ni-l ia munca sau îl acordăm muncii? Este munca o corvoadă, o durere, un rău necesar, un blestem sau o plăcere, o bucurie, o binecuvântare? Este munca doar pentru cei slabi, dezavantajați, nenorocoși, fraieri, proști sau needucați? Este nevoie de Dumnezeu numai la muncile agricole, unde ploaia și soarele au rol esențial sau și la muncile programatorilor din domeniul calculatoarelor?
    Cine are nevoie mai mult de Dumnezeu în munca lui?
Cel care lucrează în același loc, chiar în schimburi și face cam același fel de operații de rutină sau distribuitorul care “mănâncă” mii de kilometri cu mașina pe șoselele cu gropi ale patriei?
Contabilul care “învârte” aceleași cifre pe aceleași rânduri și coloane sau medicul care lucrează cu sănătatea pacientului?
Educatoarea care formează sufletul copilului sau constructorul care face case?
Mama care stă acasă cu copiii bolnavi sau tata care merge de la un client la altul?
Cel care muncește la birou sau cel care sapă șanțuri?
Cea care lucrează la tastatură sau cel care lucrează cu trusa de scule?
Cel care cântă din gură sau la instrumente sau cei care filmează sau “fac sunetul”?
Pastorul, preotul, consilierul, profesorul, agentul de vânzări care muncește cu gura sau mecanicul, fermierul, sculptorul, constructorul care muncește fizic?
Există unele locuri de muncă mai expuse la riscuri, îmbolnăviri, accidente.
Șoferii, minerii, constructorii, militarii, pompierii știu de ce. Și asiguratorii de viață știu de ce.
   Cine nu are nevoie de Dumnezeu în munca lui?
Crezi că există un loc de muncă sigur în lumea aceasta unde nu ți se poate întâmpla niciun rău?
Curentul electric, cărămida sau țigla de pe acoperiș, scările umede, virusul din aer sau mâncare, tavanul, candelabrul, zidul, cutremurul sau tornada, viteza sau alcoolemia pot schimba instantaneu liniștea muncii întro furtună cu consecințe ireversibile.
   Cine are nevoie de Dumnezeu mai mult în munca lui?
Cel care este conștient că este slab sau că are nevoie de ajutor?
Cel care simte că este mai vulnerabil sau vrea o mărire de salar?
   NU!
  Este cel care se roagă mai muuuuuult! Rugăciunea este muncă.
 Cel care se roagă nu muncește niciodată singur - el vorbește cu Domnul … în gând, în șoaptă, în inimă.