De joi noaptea au fost mereu treji și în alertă. L-au prins pe Isus, L-au judecat după Legea lor, L-au târât înaintea lui Pilat și Irod. Au agitat masele de oameni, „proștii utili”, de care s-au folosit din nou. Au luptat ideologic cu Pilat și sistemul justiției romane. L-au primit înapoi din lanțuri pe Baraba. Au obținut condamnarea lui Isus. Satisfăcuți, în sutanele sobre ale religiei s-au felicitat discret. Au ucis blasfemitorul, liberalul acela care le amenința scaunele și liniștea.
   Ziua de vineri s-a încheiat cu vestea bună că murise deja, străpuns de cuiele crucii și de batjocorile lor.
   De la apusul soarelui începea Sabatul. Ziua lui Dumnezeu. Puteau sărbători în liniște. Shabbat Shalom!
   De ar fi fost de religia noastră, s-ar fi dus duminica următoare crimei, la biserică. Odăjdii sclipitoare, fum de tămâie, cântat pe nas. Sau poate… costum nou, cravată, zâmbet de plastic. „Pacea Domnului! Frate! Slăvit să fie Domnul!” Cântare comună, în cor, sau suflatul în trâmbițele unei fanfare…
   Ce performanțe teribile poate obține exercițiul în fariseism! Ieri L-ai ucis pe Fiul lui Dumnezeu și azi te rogi Tatălui Său! Ieri l-ai răstignit pe Hristos, sau pe unii din frații Lui, și azi iei microfonul. Îl înjuri de cele sfinte și treci la strofa a doua.
   Toate relele, minciunile, conspirațiile, trădările, manipulările oamenilor slabi, răutatea și batjocorile, spinii și crucea… totul mă dezgustă și mă înfioară. Răstignirea și jocul la zaruri pentru hainele victimei… impietatea și lipsa de cel mai elementar respect pentru ființa umană, pentru trecerea ei dincolo… Dar, nici una din acestea nu pot sta alături de faptul că, acești declasați în haine sacerdotale, sărbătoresc ziua sfântă de sabat. Fără remușcări, fără regrete, fără pocăință. Peste toată hidoșenia faptelor de ieri, pun haina religiei de azi. Nu trebuie mult și sub pulpana sutanei se vor ascunde copitele de drac.
   Doamne, cât de josnică poate fi specia noastră numită umană!

   Ce ai mai vrut Doamne să salvezi la noi?