Cineva se ruga în biserică şi Îi zicea lui Dumnezeu, “Doamne, iartă-ne că suntem de multe ori patetici.” Ce-i drept, Domnul Isus nu poate fi impresionat de sentimentalismul unora sau de emfazia sau spiritul afectiv al altora. Cu sentimente nu câştigi inima lui Dumnezeu, numai cu credinţa.
  Nicăieri în Biblie nu am văzut ca Hristos să facă afirmaţii de apreciere faţă de sentimentalismul oamenilor, în schimb, am văzut multe cuvinte admirative legate de credinţa unora. Ca să putem fi la înălţime avem nevoie de credinţă.
  Disponibilitatea omului de a se ataşa de cei de lângă el îl face pe acesta susceptibil să se ataşeze şi de Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu vrea să ne conducem trenul vieţii cu vagonul ci cu locomotiva, aşa cum spunea cineva. Sentimentaliştii în relaţia cu Domnul nu sunt oameni pe care El se poate baza. Nu poţi fi întâi sentimental şi apoi credincios. Când eşti sentimental, starea aceasta afectivă te face vulnerabil. Vagonul este viaţa călăuzită de sentimente. Locomotiva e viaţa călăuzită de Hristos. De aceea ne zice Scriptura că dorinţele noastre trebuie supuse ascultării de El. Doar aşa ne va merge bine.
  Sentimentalismul nu e un păcat dar poate fi o ispită la care poţi cădea uşor. Mulţi oameni refuză să îşi schimbe viaţa din motive pur sentimentale. Le place minciuna unor fapte legate de ritualuri, de atmosferă, de farmec. Alţii încearcă să îşi schimbe viaţa doar din punct de vedere sentimental. În bisericile noastre se cântă atât de frumos, e aşa o atmosferă cerească încât ar fi păcat să nu vină la “spectacol”.
  Dumnezeu doreşte o credinţă fără îndoială. Noi ne putem îndoi de multe lucruri dar niciodată n-avem voie să ne îndoim de lucrarea lui Hristos la cruce, de faptul că a murit şi a înviat pentru noi, de faptul că suntem mântuiţi prin El. Sentimentalismul însă, te face să întorci capul înapoi, să fi ca soţia lui Lot şi inima ta să fie ca o stană de sare.
  Cine se uită înapoi nu e vrednic de Împărăţia Lui, asta spunea Domnul, iar sentimentalismul ne poate face să privim în urmă cu melancolie.

  Hristos ne vrea credinţa din inimă. Credinţa este o încredere care nu lasă loc de interpretări. Întâi credinţa care apoi se coboară de la minte la inimă. O credinţă adevărată inevitabil Îi dă lui Dumnezeu toată inima.