Fiind convins că a fi umplut cu Duhul Sfânt era o calificare mai bună pentru slujirea Evangheliei decât orice alt studiu clasic, după ce a vorbit un timp în sala de clasă, el [Fletcher] obişnuia adesea să spună: "Aceia dintre voi care însetează după plinătatea Duhului, să mă urmeze în camera de rugăciune", la care mulţi dintre noi l-am urmat imediat şi am continuat acolo până la amiază pentru două sau trei ore, rugându-ne unul pentru altul...  Thomas Benson despre John Fletcher

  Rugăciunea adevărată fie o iubim, fie o detestăm. Nu prea există o cale de mijloc. Citirea a o sută de expuneri despre rugăciune nu va egala niciodată o singură experienţă vitală de rugăciune. Oamenii care se roagă, vor să se roage. Ei nu prea discută despre rugăciune; ei nu doar îi sfătuiesc pe alţii să se roage; ei nu au încredere în rugăciunile lor. Ei sunt fericiţi fiind ascultători şi chemând Numele Domnului. Ei nu au nici un pic de credinţă în credinţa lor. Credinţa lor este în Isus Hristos.

  La judecata lui Dumnezeu, vom fi noi ruşinaţi? Tozer a spus "Noi nu vom fi judecaţi numai pentru ceea ce am făcut ci şi pentru ceea ce am fi putut  face."  Asta doare! Oh, ce am fi putut face! Oh, sacrificiile pe care le-am fi putut face, rugăciunile pe care le-am fi putut înălţa, lacrimile pe care le-am fi putut vărsa! Există resurse în Dumnezeu pe care noi nu le-am atins niciodată; există bogăţie, bogăţie spirituală în Dumnezeu pe care nu am descoperit-o niciodată; există putere în Dumnezeu pe care am lăsat-o intactă - toate acestea din cauză că am fost necredincioşi şi neloiali.

  Când cineva ajunge să se gândească la lucrul acesta, îşi dă seama ce cerc doctrinar limitat înconjurăm noi în conferinţele biblice! Ele îmi aduc aminte de exemplificarea rutinei din muzeul din Cardiff, Ţara Galilor. Imaginea este cea a unui animal legat de un ţăruş. Merge acolo, Împingând platforma rotativă, dar niciodată nu ajunge nicăieri. Ce mers obositor avem noi care ne zicem creştini şi nu suntem şi ucenici ai lui Dumnezeu! Acesta este explicat în epistola lui Pavel către Timotei: "învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului." Vai de cei care ne zicem creştini şi suntem în rutină! Dintre toţi oamenii, noi avem cea mai acută nevoie să ajungem în caldul golf al rugăciunii.

  Hazlitt povesteşte în scrierile sale despre unii care, deşi pot traduce un cuvânt în zece limbi, tot nu ştiau ce înseamnă lucrul în sine în nici una dintre limbi. În mod similar, nu ar fi oare adevărat dacă am spune că mulţi "spun rugăciuni", în timp ce nu ştiu ce înseamnă cu adevărat lucrul numit "rugăciune"? Uitaţi-vă la omul bisericos care stă înaintea altarului sau priviţi la fanaticul desculţ care calcă pe podeaua rece de piatră dintr-o mănăstire, care se uită fix la un crucifix murmurând în timp ce îşi numără mărgelele. Ştiu astfel de oameni ceva despre adevărata rugăciune? Conform Cuvântului lui Dumnezeu, răspunsul este un răsunător NU!

  Samuel Chadwick obişnuia să spună: "Adevărata rugăciune este o treabă singuratică." Ipocritul are nevoie de o audienţă atunci când se roagă. Vrea să fie auzit când se roagă. El trebuie să impresioneze. Adevărata rugăciune necesită sinceritate. Adevărata rugăciune necesită puritate. În cer, nu se vor înălţa rugăciuni. Toată credinţa pe care o exercităm trebuie exercitată aici. Toată lucrarea rugăciunii trebuie făcută aici, fiindcă cerul nu va fi un loc în care ne finalizăm rămăşiţele jalnice de rugăciuni neterminate.

  Imediat după botezul lui Isus şi după coborârea Duhului asupra Lui la Iordan, a fost dus de Duhul în pustie şi acolo, a fost ispitit de diavolul. Dar în tot timpul ispitirii, El a fost sprijini de Duhul şi S-a întors "plin de puterea Duhului". Chiar şi după acele zile de ispitire, diavolul căuta să Îl distrugă pe Fiul lui Dumnezeu, dar Isus a trăit rugându-se. După ce a venit de la Iordan, s-a rugat. Înainte de alegerea celor doisprezece, s-a rugat toată noaptea. El a iubit rugăciunea. L-a iubit pe Tatăl Său şi, în rugăciune, avea părtăşie cu El. Isus a murit rugându-se. Este scris de asemenea "Şi părtăşia noastră este cu Tatăl". Este?? Sau părtăşia noastră este unul cu altul, despre Tatăl? Sau este citirea unei cărţi despre părtăşia unui alt om cu Tatăl?

  Duhul Sfânt umple oameni - nu temple făcute de mâini. Toate vitraliile din lume, plus corurile îmbrăcate în robe şi orgile cu tuburi nu îl vor determina pe Duhul Sfânt să se coboare asupra unui loc sclipitor şi exotic în ce priveşte gustul estetic. Duhul Sfânt locuieşte într-o inimă smerită şi zdrobită. Totuşi, când va veni într-o Cincizecime personală, El va veni de asemenea ca Duhul rugăciunii, fiindcă adevărata rugăciune este "prin Duhul Sfânt". Duhul Sfânt ca Duhul puterii ne ajută în slăbiciunea noastră în rugăciune. Duhul Sfânt ca Duhul vieţii pune capăt morţii noastre în rugăciune. Duhul Sfânt ca Duhul înţelepciunii ne izbăveşte de ignoranţă în această sfântă artă a rugăciunii. Duhul Sfânt ca Duhul focului ne izbăveşte de răceală în rugăciune. Duhul Sfânt ca Duhul tăriei vine în ajutorul nostru în slăbiciunea noastră, când ne rugăm.