Ziua cea mai importantă
Autor: Corneliu Matei  |  Album: Numele Domnului  |  Tematica: 2Cronici 7:14
Resursa adaugata de resursecrestine in 23/04/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

   Dacă ţi s-ar adresa întrebarea: „Care crezi că este cea mai importantă zi din viaţa ta?”, care ar fi răspunsul tău?

   Te provoc să-ţi faci timp câteva momente, să-ţi pui ordine în gânduri şi apoi să încerci să răspunzi la această întrebare.

   
Se prea poate ca pentru unii, cea mai importantă zi să fie ziua de duminică, pentru alţii ziua în care s-au căsătorit, sau ziua în care au devenit creştini. Şi fără îndoială, ar putea exista şi alte zile cu semnificaţie. Fără să contest importanţa acestora, consider totuşi că cea mai importantă zi din viaţa noastră este ziua de azi. DEX-ul defineşte termenul „zi” ca un interval de 24 de ore, iar cuvântul „astăzi” este ziua în care suntem (între ieri şi mâine). Când afirm că ziua de azi este cea mai importantă, mă gândesc în mod deosebit la acea perioadă din viaţa noastră pe care avem binecuvântarea şi posibilitatea de-a o influenţa în vreun fel anume. Cele trei argumente au menirea să confirme şi să întărească această afirmaţie. 
Ziua cea mai importantă pentru alegeri este astăzi. Alegerile de ieri nu mai pot fi schimbate şi cele de mâine s-ar prea putea să nu mai avem niciodată ocazia să le luăm. Ar fi bine să nu fim prinşi în vâltoarea trecutului, având o stare de melancolie şi tristeţe pentru deciziile neinspirate care ne afectează, dar nici să fim prea visători într-un viitor iluzoriu îndepărtat, în care fiecare alegere a noastră produce doar efecte bune.

   Înţelept e omul care este conştient de ceea ce poate realiza în prezent. Harriet Martineau are un citat foarte sugestiv în privinţa aceasta „Ai face bine să trăieşti, să acţionezi şi să gândeşti cât mai bine astăzi, căci astăzi este pregătirea sigură pentru ziua de mâine şi celelalte zile care vor urma.” Aşadar, oricine ai fi, fă alegeri înţelepte azi pentru tine şi cei din jurul tău! 
Ziua cea mai importantă pentru pocăinţă este astăzi. Oricât de tentantă ar părea ziua de mâine pentru pocăinţă, va trebui să recunoaştem cu onestitate că apelul lansat de Sfânta Scriptură cu privire la necesitatea mântuirii obligă la un răspuns prompt din partea oricui îl aude. Amânarea poate aduce consecinţe dureroase pentru unii, iar pentru cei mai mulţi iadul.

   Se întâmplă că Dumnezeu, în marea Lui bunătate, acordă omului nenumărate oportunităţi pentru salvare. Cunosc un om care a trebuit să ajungă pe masa de operaţie pentru a se îngriji de sufletul lui, dar după o perioadă lungă în care a tot refuzat împăcarea cu Dumnezeu. Acum regretă că nu a făcut acest pas mai repede, dar e bine că a realizat aceasta când era în viaţă. Dar, cu tristeţe trebuie să recunoştem că cei mai mulţi oameni mor nemântuiţi, crezând că-L pot trişa pe Dumnezeu pocăindu-se cu puţin timp înainte de moarte. Fie ca cel care citeşte aceste rânduri să înţeleagă că niciun muritor nu-L poate înşela pe Creator şi să nu mai amâne nicio secundă să se pocăiască.


   Ziua cea mai importantă pentru slujire este astăzi. Noi putem fi plini de intenţii bune pe care dorim să le punem în aplicare începând cu ziua de mâine, dar nu ştiu cât de mult ne ajută acest lucru. Pentru că se poate întâmpla să fim captivaţi de diverse scenarii în care să ne dăm drept samariteni milostivi, dar într-un viitor nedefinit, în timp ce aproapele nostru are nevoie de ajutorul nostru acum şi să nu-l primeşte. Gândesc că mai mult face un pahar de apă pe care-l dă un creştin în numele Domnului azi, decât o mie de intenţii nobile ce se doresc aplicate mâine. Tendinţa omului este să tergiverseze lucrurile, dar punerea în practică a proverbului românesc „Nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi!” ne va face slujitori activi. Aşa că, atunci când dorim să slujim, am credinţa că Dumnezeu ne va oferi şi posibilităţi să o facem într-un mod plăcut Lui.


   Dacă auzim uneori că „Astăzi este prima zi din restul vieţii”, să încercăm să ne raportăm corect şi la afirmaţia că „Astăzi ar putea fi ultima zi a vieţii”.


Sursa: www.poartacerului.ro 

Ziditor, vrednic de luat în seamă mesajul acesta; fiti binecuvântaţi pentru sfânta lucrare de chemare la cercetare şi pocainţă.
Adăugat în 23/04/2015 de floridinmaracineni
Daca e zi este lumina . Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Ioan 8:12
daca nu ai avea o familie ,nici averi si nici prea multa sanatate . care ar fi oare cea mai importanta zi ?
importanta e astazi .. astazi e ziua Domnului -- ziua de mane nu e anoastra

iar fericita o zi care a fost in viata mea afost cand am prins un peste mare :P
Adăugat în 27/04/2015 de iosif76
Cuvinte de cercetare și pocăință. Fiți binecuvântat!
Adăugat în 16/06/2015 de GeluVCiobanu
Statistici
  • Vizualizări: 3087
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni