Ce fel de creştinism trăim?
Autor: Marius Titas  |  Album: Caută fața lui Dumnezeu  |  Tematica: 2Cronici 7:14
Resursa adaugata de resursecrestine in 11/05/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

  "Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?" Luca 24:32

   Ce fel de creştinism trăim noi în ziua de azi? Ne mai arde inima după Domnul, după Cuvânt, după rugăciune şi părtăşie? Sau trăim în rutină, amorţiţi, plictisiţi şi inerţi? Dacă suntem nişte creştini lipsiţi de pasiune și plictisiţi, nu suntem după voia lui Dumnezeu. Noi avem un Hristos viu şi trebuie să fim vii şi plini de pasiune pentru Domnul nostru.

   Dumnezeu să ne ajute să nu mai fim doar experţi în teorie, doar să vorbim despre El, ci să şi trăim, să-L dorim cu adevărat pe El, prezenţa şi slava Lui în vieţile noastre. Să nu trăim doar plictisiţi şi cu conştiinţa amorţită că știm, că am auzit despre Adevăr, fără să-l şi aplicăm la noi înşine sau fără să ne verificăm în lumina Lui! Putem merge  la biserică, putem avea doar o formă de evlavie, putem avea chiar un sentiment de suprafață, conştienţi că nu suntem conform voii lui Dumnezeu şi totuşi, din nefericire, să nu facem nimic pentru schimbarea noastră.

   Un frate spunea: "Satana ştie Biblia mai bine ca oricine dintre noi, dar problema este că nu poate să o trăiască". Iartă-ne, Doamne, pentru nevegherea asupra acestui pericol conştient şi nu ne mai lăsa să fim duplicitari, plictisiţi şi falşi, ajută-ne să trăim, ajută-ne să împlinim Cuvântul Viu, lucrător şi transformator în vieţiile noastre. Sfărâmă toată rutina şi tiparele noastre omeneşti. Noi avem nevoie să gustăm cu adevărat din Dumnezeu, din „Pâinea” caldă a prezenţei Sale, o „Pâine” întreagă, nu doar fărâmituri.

   O, Doamne, doar prin foame, pasiune şi pocăinţă autentică ne putem apropia şi pregăti pentru prezenţa şi slava Ta. ”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inimaIeremia 29:13. Eforturile făcute cu jumătate de inimă nu sunt de folos. Un învăţător al Bibliei spunea: „Singurul mod de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este… la prima mână. Cei ce se mulţumesc să-L cunoască printr-o relaţie de mâna a doua nu-L cunosc cu adevărat.”

   Ce har! Să fii un ucenic biruitor, un rob extraordinar îndrăgostit de Isus. Este tot ce contează! Fă-ne, Doamne, conştienţi pe toţi, până nu-i prea târziu! Duhul poate să aducă înviorare în viața ta!

   Doamne, distruge duhul de plictiseală din vieţile, casele şi bisericile noastre. Doamne, nu ne lăsa să fim închinători virtuali, sintetici și decorativi. Doamne, noi avem nevoie să Te cunoaştem cu adevărat prin revelaţie, prin Duhul Sfânt și nu doar prin educație religioasă. „Îmi însetează sufletul după Tine… într-un pământ… fără apăPsalmul 6:l.

   Avem de nevoie urgentă de prezenţa Ta, de foc şi pasiune în inimile noastre, ca să trăim şi să iubim cu adevărat.

 

   >> Sursa <<

Oare va auzi cineva strigarea? Dar oare... va avea cineva CURAJUL sa lase ce-i place lui personal ca sa accepte in inima ce-i place Domnului (sa renunte la "valorile" proprii in favoarea valorilor eterne)? Personal cred ca n-am mai fi atat de morti, reci si goi daca am auzi!... Personal vad ca tanjim mai degraba dupa ce "nu este pacat" (dar seamana la gust cu pacatul) decat pentru ce este BUN! Oare mai stim ce este BUN? Sau confundam ce ne place noua... cu ce este BUN dupa Voia Domnului? Domnul sa aiba mila de noi!
Adăugat în 11/05/2015 de cst179
Domnul Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru această atât de actuală STRIGARE şi CHEMARE; Domnul să asculte rugăciunea şi să ia aminte prin marea Lui MILĂ. Fiţi binecuvântaţi.
Adăugat în 20/05/2015 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 2842
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni