Cu câteva luni bune în urmă, un frate a fost rugat să predice despre Duhul Sfânt într-o altă biserică. Acesta a întrebat cum de l-au chemat să predice tocmai despre Duhul Sfânt? Răspunsul primit cu uimire a fost: “Ni s-a părut potrivit Duhului Sfânt și nouă.” 

Acum, când scriu despre bani, această formulare mă răscolește. Oare așa facem alegerile privitoare la mersul bisericilor? Oare așa decidem cu privire la aspecte importante? Oare Duhul Sfânt are ceva de spus în deciziile bisericilor sau nu? Oare nu sunt analizați mai întâi parametri de profitabilitatea, de imagine și brand? 

Una din metodele prin care creștinii ”cucereau” lumea în perioada războaielor era tocmai, capacitatea de a se jertfi pe ei, timpul lor, sănătatea lor, ca să slujească oamenilor răniți și în lipsuri. Această ”strategie” de evanghelizare a fost foarte eficientă la acea vreme și cred că, ar fi extrem de eficientă și astăzi, dar din cauză că nu e profitabilă din punctul de vedere al banilor, nu se aplică. Foarte puține biserici neoprotestante au vreo implicare socială extra-bisericească. Motivația: nu ne ajung banii, cheltuielile sunt mari, etc. 

Dacă mergem mai departe în chestiunea slujirii sau a implicării în slujire, oamenii se lasă călăuziți în mare măsură de bani. Des aud scenarii de genul: Păi ce, eu să slujesc pro-bono și cutare să fie plătit? Să facă el, că de aia ia bani! Și așa, mulți dintre noi, refuzăm chemarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pe motiv că: nu iese nimic, în timp ce altuia îi iese. Sau dacă nu e vorba de slujire direct în biserică, se găsesc alte scuze: ”La ăia? Păi ăia beau de rup și au bani mai mulți ca mine!”, ”La ăia? Da tu știi ce puturoși sunt? Ce, eu muncesc să dau unor puturoși?” și tot felul de alte motivații care țin de bani. Tot mai rar ne punem întrebarea: Ce spune Duhul Sfânt? Și tot mai des ne punem întrebarea: Dar mie ce îmi iese?

Negreșit puterea Duhului Sfânt, în foarte multe biserici și vieți, a fost înlocuită cu puterea banilor. Oameni considerați puternici spiritual, predică pe sume enorme. Să chemi o astfel de ”somitate” la o căsătorie te costă mii bune de lei. În jurul celor mai de succes predicatori, se vehiculează sume enorme de bani și mulți ajung în scandaluri financiare. Predicile costă, vindecările costă și mai mult, slujirea costă și se consideră bun lucrul acesta. Puțini mai vor să slujească și mereu se repetă versetul: ”vrednic este lucrătorul de hrana lui”, fără să se țină cont că acolo nu se vorbește nicicum de avere, ci de mâncarea necesară slujitorilor.

Din cauza banilor ne-am blocat ca slujitori, nu mai mergem, nu mai colindăm, suntem legați de case, de afaceri, de slujbe. Nu mai umblăm ca să mai fie aplicabil citatul din Matei 10:7-10 ”Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâele voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.”

Exemplul lui Neemia este iar de luat aminte pentru mine și pentru tine. Un om slujitor în adevăratul sens Scriptural. În Neemia 5:15, el spune: „Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frica de Dumnezeu”. Cei dinaintea lui Neemia pretindeau să fie plătiți, să li se aducă, profitau de autoritatea pe care o aveau, ca să colecteze și chiar îi obligau pe oameni terorizându-i, însă Neemia ”de frica Domnului” nu a făcut asta. Mai mult, îl vedem că avea obiceiul să muncească cot la cot cu oamenii ceilalți și avea și obiceiul să fie ospitalier: „Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, Iudei şi dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de prinprejur” pentru care se tăiau zilnic un bou, șase berbeci și păsări.  Astăzi… rar mai pleacă cineva în slujire dacă nu i se plătește tot. Chiar eu m-am confruntat adesea cu expresia: ”Da benzina cine o pune?”

Unde sunt oamenii gata să slujească la îndemnul Duhului Sfânt? Unde sunt oamenii care să fie adevărați lideri spirituali cârmuiți doar de Duhul? Sunt eu un astfel de om? Oare nu facem adesea ca robul lui Elisei, Ghehazi? Oare nu ne uităm mai degrabă la profitul frumușel care s-ar putea face, decât la împlinirea voii lui Dumnezeu. Oare nu ne blestemăm singuri asemenea lui Ghehazi, fiind scoși din slujire, datorită leprei banilor? Oare nu e asta o problemă reală a creștinilor azi?

Tu pentru ce sau pentru cine slujești? De câți bani ai nevoie ca să te implici? Cât mai auzi glasul Sfântului Duh și te conformezi călăuzirii sale împotriva situației tale financiare?

Sursa