O Biserică relevantă
Autor: Iosif Țon  |  Album: Căi rele  |  Tematica: 2Cronici 7:14
Resursa adaugata de resursecrestine in 08/10/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Trebuie să înțelegem mai întâi sensul cuvântului ”relevant”. Vine de la cuvântul latin relevare, care înseamnă ”a ridica”. De aici, sensul de ”a scoate în evidență”, ”a pune în lumină”, ”a sublinia”. Prin urmare, un lucru relevant este ceva care iese în evidență. Sensul, însă, se lărgește și cuvântul ajunge să definească un lucru ”care merită să fie băgat în seamă” și ”care face impact.”

Un alt sens este ”are legătură cu ce discutăm”, sau ”lucrul acesta este relevant pentru discuția noastră”.

Cuvântul se poate aplica și unui om: putem spune că persoana aceasta este relevantă fiindcă are impact, sau contribuie cu ceva important la viața comunității. Tot așa, o ”biserică relevantă” poate însemna ”o biserică care iese în evidență, care se face observată, care are impact asupra comunității în care este plasată.”

Când Domnul Isus spune ”Voi sunteți sarea pământului” și ”Voi sunteți lumina lumii”, El spune: Voi trebuie să fiți relevanți în societatea în care trăiți, să aveți impact asupra acelei comunități.

Acum o sută treizeci de ani, când au apărut primii pocăiți în satele din Transilvania, s-a afirmat răspicat că pocăiții nu înjură, nu se duc la crâșmă, nu se îmbată, nu fură, nu mint. Și chiar așa trăiau pocăiții. Tot satul vorbea despre ei, despre modul în care trăiesc și se comportă. Ei aveau impact prin viața diferită pe care o trăiau.

Mai târziu, când unii dintre ei au început să facă ce face ”lumea”, și-au pierdut impactul. Astăzi spunem că ”și-au pierdut relevanța.”

Prin urmare, dacă o biserică produce oameni care se deosebesc contrastant de comunitatea din jurul lor, biserica aceea este relevantă. Adică, biserica aceea iese în evidență, este imediat băgată în seamă și are impact asupra societății.

Acum, trebuie să lărgim sensul expresiei ”o biserică relevantă.” Grupuri de oameni dintr-o biserică trebuie să iasă în afara zidurilor bisericii lor și să acționeze în problemele comunității. De exemplu, un grup de tineri poate ieși intr-o sâmbătă să curețe parcul din localitate, sau alte locuri publice, de gunoaie, de hârtii, de cutii de conserve, etc., care distrug atât de neplăcut peisajul public din România! Un alt exemplu. In blocurile din jurul bisericii sunt bătrâni care abia mai au cu ce trăi. Ce-ar fi să le ducem câte o sticlă de lapte și câte o pâine? Sau alte alimente și alte ajutoare…

Sunt foarte multe nevoi în comunitatea în care trăim. O biserică relevantă este aceea care răspunde la aceste nevoi.

Un exemplu din America. O tornadă a distrus zeci de case într-o zonă din statul Pennsylvania. Printre acestea, erau și câteva case ale menoniților. Imediat, alți menoniți din zonă au venit cu materiale de construcție și în câteva săptămâni le-au refăcut casele. Menoniții nu au asigurare pentru case. Ceilalți oameni, care aveau asigurare, au așteptat luni de zile până le-a venit ajutor. Multe canale de televiziune au arătat și comentat admirativ modul de întrajutorare al menoniților. Ce mărturie creștină! Ce relevanță! Ce sare și ce lumină!

Fiecare biserică ar putea să inițieze o discuție ca să descopere ce nevoi există în comunitatea lor și modurile în care ar putea răspunde acelor nevoi Ei ar descoperi că oameni de toate vârstele ar putea deveni sare și lumină. Astfel, biserica lor ar deveni cu adevărat relevantă.

 

   Sursa

Relevant text despre adevărata slujire creştină!
Adăugat în 08/10/2015 de floridinmaracineni
Din pacate, exista si O PERVERTIRE a cuvantului "relevant" care, ca orice pervertire, este exact inversa sensului definit mai sus! Chiar eu am auzit la RVE un oarecare vorbitor sau predicator spunand ca "trebuie sa fim relevanti" dar IN SENSUL DE A NE ASEMANA CU LUMEA SI MODA!! (nu am retinut cine era vorbitorul) Acesta nu este nici el un curent nou. Acum 5 ani, acum 7 ani... se promova (injecta) printre pocaiti ideea ca "hai sa fim relevanti" introducand in adunari muzica draceasca (rock, hip-hop, disco si orice alt gen LUMESC si DRACESC)! Acum sunt alte lucruri promovate printre pocaiti, dar ideea este exact la fel: "suntem relevanti cand ne asemanam mai mult cu lumea; ca oamenii se uita la noi, vad oameni la fel ca ei si atunci le vine mai usor sa relationeze cu noi, apoi le spunem de Domnul si eventual ii aducem la adunare". Nu pot fi de acord cu acest mod pervertit (adica stricat) de a defini relevanta! Cred ca suntem SARE si LUMINA doar cand suntem DIFERITI de intunericul lumii, al modei, al veacului! Iar daca vreun pocait poarta haine de rocker (sau orice alt gen) sau FRECVENTEAZA discoteci sau cluburi de noapte sau orice altceva de genul asta, ma tem ca se inseala singur!... ("fecventeaza" = revine, nu se duce doar o singura data ci II PLACE ACOLO si se duce mereu) Domnul sa ne dea lumina sa pricepem ca trebuie sa fim diferiti, lumina intr-o lume de intuneric: ca menonitii din exemplul fratelui si nu ca oamenii din jurul nostru! Abea atunci vom fi relevanti!...
Adăugat în 09/10/2015 de cst179
Îi daţi ca exemplu pe menoniţi. De aici se deduce că biserica menonită este relevantă în sensul bun al cuvântului. Dar nu este aşa, deoarece în 2014 Biserica Menonită din America a aprobat ordinarea unei femei pastor lesbiană. Tot în 2014 Craig Friesen și Matt Wiens au devenit primul cuplu de homosexuali care și-au oficiat nunta ca membrii ai Bisericii Menonite Canadiene în interiorul bisericii. Sursa: http://divinavindecare.ro/Divina_Vindecare/Revista_files/DV69%20web.pdf
Adăugat în 10/10/2015 de victor_802006
Pentru fratele victor_802006:
Din textul fratelui Iosif Ton deducem ca exemplul cu menonitii este doar un EXEMPLU si strict atat! Daca a fost un caz fericit cand menonitii s-au ajutat intre ei, nu putem afirma ca intreaga biserica menonita ar fi perfecta! (nici nu exista denominatiune perfecta, daca ne gandim putin) La fel, daca au fost cazuri cand tot la menoniti (in America) s-a ordinat pastor o lesbiana (!!) sau au fost casatoriti homosexuali, nu putem afirma ca intreaga biserca sau denominatiune menonita este clar eretica! Acestea sunt doar cazuri sau situatii deosebite! Si eu as putea veni cu exemple bune dar si rele despre cultul penticostal, ba chiar despre adunarea la care merg! Nu demult adunarea la care merg era renumita pentru lucruri bune (invatatura buna, staruinta, vindecari, prezenta Domnului, semne si minuni etc.) insa astazi... prefer sa nu continui!... La fel exista in America (tot in America...) o adunare penticostala deja "celebra" numita NYC Hillsong Church unde se intampla lucruri care nu se pot numi deloc crestine (invataturi false, chiar satanice). Asta nu inseamna ca absolut toti penticostalii ar fi eretici... Pana la urma problema este foarte simpla: la Dumnezeu NU EXISTA DENOMINATIUNI ci exista doar asa:
- implinitori de Cuvant, care vor ajunge in cer;
- ne-implinitori de Cuvant, care vor ajunge in iad (chiar daca poate au frecventat adunari sau cunosc versete dar fara sa implineasca).

Unde scrie lucrul asta? La Iacov 1:22:
http://biblia.resursecrestine.ro/Iacov#verset-22

Daca stau sa ma gandesc putin, termenul "relevant" ar fi un derivat al termenului "implinitor de Cuvant"! In sensul ca, daca implinim Cuvantul, e imposibil sa nu fim si relevanti!...

Domnul sa va binecuvanteze!
Adăugat în 11/10/2015 de cst179
o mare diferenta intre primii crestini de pe meleagurile noastre care erau smeriti,simpli,sinceri si solidari si crestinii din vremurile noastre care sunt mandri lacomi egoisti si tot asa si bisericile care compun aceste biserici. Tot mai des se aud indemnuri de catre lideri" sa ne rugam pentru cei plecati la castig in strainatate " si cand vin cei mai multi nici nu au timp de biserica deoarece trebuie sa-si construiasca palate prin care vor sa fie relevanti,nu multi se multumesc cu o casa cu patru camera ,vor sa impresioneze prin abundenta materiala.Cele mai aratoase locuinte din localitati sunt ale pocaitilor,dar si cei mai saraci in duh sunt tot ei.Au fost inversate sistemele de valori si nu se mai aude spunandu-se "cautati imparatia Lui Dumnezeu si neprihanirea Lui" ci cautati sa va realizati confortul si bunastarea.Desigur sunt si cazuri fericite de crestini si biserici care au ramas modesti si smeriti avand lucrari prin care ies in evidenta si sunt apreciati de comunitate ,dar nu trebuie sa ne multumim cu putin,vom raspunde inaintea lui Dumnezeu daca cineva nu a venit la Hristor datorita faptului ca s-au impiedicat de "irelevanta" noastra!
Suntem chemati sa schimbam lumea nu lumea sa ne schimbe pe noi.
Deaceea spun "la Lege si la marturire" Doamne ajuta.Amin
Adăugat în 29/10/2015 de vasilicabalan12
Da, cred că sensul este foarte clar și bine integrat și exprimat vizavi de biserică, adunare locală, lucrare sau mărturie creștină.....„sare”, la fel „lumină” este relevanță pt. că altfel sarea este moartă și lumina întuneric și „cât de mare este (este atunci) întunericul acesta”....Dacă un creștin nu „iese în evidență” prin: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare a poftelor - Gal.5,22 - nu este creștin - nu are relevanță: sare și lumină! La fel se poate spune despre orice adunare locală, biserică, grupare...lucrare...et. Ceea ce fr. Țon spune aici - da, are relevanță! Este foarte demn de luat în seamă, vital chiar și nici un om cu cuget curat nu poate contesta asta. Bunul Dumnezeu să ne ajute să luăm tot ce-i bun și de folos pt. o viață și o trăire relevantă în care să primeze voia lui Dumnezeu!
Adăugat în 10/11/2015 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 2896
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni