Abuzul spiritual se produce atunci când, o persoană cu autoritate spirituală, se poartă urât cu o altă persoană, datorită unor aspecte ce țin de viața spirituală, rezultatul fiind reducerea vitalității spirituale și a maturizării acelei persoane. Asta e definirea aproximativă, dată de David Johnson în cartea The Subtle Power of Spiritual Abuse, dacă mi-am amintit bine.

Acum voi încerca să descriu ce este abuzul spiritual mai „pe românește”, folosind termeni „de-ai noștri” mai nepretențioși. Abuzul spiritual se produce atunci când o persoană se află în situația pe care o critică Petru, în prima sa scrisoare . Adică, atunci când o persoană cu autoritate spirituală, devine stăpân nu păstor. Orice abatere de la metoda recomandată de Dumnezeu pentru păstorire, poate să se transforme în abuz spiritual repede. Slujirea de silă, slujirea pentru câștig financiar sau de prestigiu, slujirea cu mândrie, slujirea din poziția de stăpâni.

Traducem din nou. Folosirea poziției spirituale, pentru a îi manipula pe ceilalți în folosul tău, se numește abuz spiritual. Să dăm câteva exemple pentru o înțelegere mai clară. Dacă un păstor, folosește vinovăția pentru a îi determina pe oameni să frecventeze biserica, sau să se implice în misiune sau să dea bani pentru mai știu eu ce lucrări ale bisericii, atunci e abuz spiritual. E o cale ușoară de a atinge scopul și se bazează pe autoritatea spirituală și în același timp pe imaturitatea spirituală a celor păstoriți.

Abuzul spiritual și legalismul sunt cei mai buni prieteni. Nu? Cum ai putea să abuzezi pe cineva, dacă nu ai avea bici sau o armă, ceva cu care să ameninți sau să lovești dacă este cazul? Legalismul, dacă ar fi să îi dăm cea mai ușoară definire este situația în care te bazezi pe propriile eforturi, pentru a câștiga acceptarea lui Dumnezeu. Legalismul înseamnă a trăi în fire.

Așadar. Un abuzator spiritual, va folosi de îndată legea, pentru a forța mai brutal sau mai delicat, pe cei peste care are autoritate, să se miște în direcția dorită de el. E mult mai ușor să îi faci pe cei „de sub tine” să îți știe de frică și să îi mâni unde vrei, decât să mergi înaintea lor ca un păstor. Situația asta îți permite „să spargi semințe” când păstorești, pentru că nimeni nu mișcă de sub cuvântul tău.

Poate veți crede că abuzul spiritual îl poate face doar păstorul sau preotul, asupra turmei, dar nu este așa. Se întâmplă adesea între soți, între părinți și copii, între diferiți frați, între consilieri și consiliați, între misionari și cei „misionați” și în alte situații. A, încă un caz des întâlnit. Între învățătorii de copii de la biserică și copii. Adesea aud, „dacă nu stai cuminte te va arunca Domnul Isus în foc”. Sau: „dacă ești un copil cuminte Domnul Isus te va duce în rai”. E abuz spiritual cu diplomă.

Mulți oameni au simptomele abuzului spiritual, dar habar nu au că așa se întâmplă. Abuzul spiritual nu lasă vânătăi fizice și nici nu este așa ușor de detectat, pentru că oamenii nu au auzit prea mulți despre boala asta. Domnul Isus face chemarea: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Dar în puține biserici actuale se găsește odihnă. De ce? De ce există o presiune permanentă de a ne ridica la înălțimea unor standarde religioase? De ce bisericile devin un fel de lagăre de muncă spirituală forțată?

Biserica adesea devine în loc de casă de rugăciune, un urmăritor aspru al credincioșilor, un vânător de greșeli și desigur, un pedepsitor de greșeli. În loc să devină loc de odihnă devine loc de judecată, de pedepsire, de instrucție. În loc să plecăm odihniți și hrăniți plecăm condamnați, stresați, abuzați. Nu e acesta Hristosul, nu aceasta e menirea bisericii. O biserică de acest fel este una în care oamenii sunt abuzați și acei oameni ar trebui să își ridice semne de întrebare.

De obicei puteți lua pulsul abuzurilor spirituale, atunci când vreun om păcătos vine la biserică și vrea să se pocăiască. Atunci se vede foarte clar dacă există constrângere, condiții, standarde religioase, cerințe suplimentare și chiar respingere. Am văzut și auzit despre cazuri în care unii au fost considerați „neeligibili” pentru a se pocăi, că „bețivul ăsta niciodată nu o să se lase” sau „femeia asta nu se va pocăi niciodată”. Asta spune legea religioasă, limitează oamenii, șansele lor, limitează și pe Dumnezeu să schimbe oamenii. Evaluăm noi, specialiștii și dăm verdictul. Nu este acesta un abuz?

Multe abuzuri au loc în biserici. În unele abuzurile spirituale se cumulează cu cele ritualice. Am văzut oameni executând tot felul de pedepse impuse de cei cu autoritate spirituală...

    Sursa