Cu siguranţă una din întrebările aflate pe buzele a mii de oameni e aceasta: De ce Doamne? Alții, mai curajoși au alta: Unde este Dumnezeu, dacă există? Nu ai cum să nu te întrebi, când vezi o așa de mare suferință și durere. Îți țâșnește pur și simplu de pe buze. Oameni arși de vii, oameni care arată îngrozitor cu pielea arsă, cu ochii arși, oameni pe care îi așteaptă suferințe cumplite și care în viața lor nu le va mai trece șocul și urmele. Pe bună dreptate se întreabă unde era Dumnezeu? Aveau nevoie de El atunci, îl implorau să facă o minune. Și acum, mii de oameni din țară Îl roagă asta. În dimineața asta numai pentru ei m-am rugat. E nevoie de Dumnezeu, de intervenţia Sa.

Nu, nu intenționez să mă afișez în gardianul lui Dumnezeu, nu are nevoie de explicațiile mele sau de apărarea mea dar întrebarea nu e deloc comodă. Incidentul, mai bine zis accidentul a avut loc într-o conjunctură ciudată, la o dată cel puțin interesantă. Mulți oameni, inclusiv eu, am văzut o legătură strânsă între acest accident și lupta spirituală și pentru asta am încasat multe. Nu, nu mă așteptam, să fiu primit cu aplauze, când aduci vorba de greșeli niciodată nu vei fi bine privit. Să spui ceva negativ despre cultura de azi, despre sărbătorile de azi, despre artiștii de azi, despre curentele de azi, îți poate aduce nu doar dezaprobarea și insultarea, ci și suferință fizică. Totuși, adevărul nu va rămâne ascuns.

Au mai fost multe incendii de acest gen în istorie. Chiar în România au fost câteva, care acum sunt aduse ca argument în favoarea ideii că toată vina e a altora, nu a celor prinși acolo. Categoric nu poate stabili acum cineva proporția de vină, dar ce s-a întâmplat are unele cauze. Unele venite din nerespectarea legii, altele venite din jocul cu focul și altele spirituale. Dacă organizatorii pot fi lesne acuzați de cele legale, partea de vină cu cele spirituale nu le revine în întregime lor. Ne revine nouă, ca nație, ca popor.

Unde era Dumnezeu? Nu știu răspunsul la întrebare în dreptul altora. Dar știu că la durere noi oamenii nu mai vedem nici o problemă în păcatele și greşelile noastre, vedem o problemă la Dumnezeu. Unele accidente sunt consecința alegerilor noastre, altele sunt consecința alegerilor altora, iar altele sunt strict apanajul lui Dumnezeu. Nu aș putea afirma că „Dumnezeu i-a trăsnit” pentru că nu cred să fi avut Dumnezeu amestec acolo. Ce s-a întâmplat a fost consecința alegerii noastre ca popor, alegerii lor ca tineri, alegerii patronilor acelui local, alegerii formației care cânta. Sunt consecințe ale alegerilor, nu o răzbunare a lui Dumnezeu. Știu, e dureros, dar dacă învățăm din asta poate le evităm pe viitoarele.

Putem alege doar să acuzăm pe alții sau putem alege să ne asumăm vina și să ne schimbăm. Avem nevoie de Dumnezeu și de apropierea de El, asta ar rezolva și problema șpăgii, și pe cea a șarlataniei care au dus la autorizarea unui asemenea local.

Știu, unii vor spune că sunt obsedat cu ideea de Dumnezeu. Nu sunt obsedat, doar văd bătălia spirituală. Văd că unii oameni mor în chinuri groaznice și îmi este teamă că mulți vor ajunge în iad, unde suferința asta de acum, devine infinită. Asta mă face să scriu, asta mă îngrozește. Că oamenii vor trăi în iad etern, aceste chinuri care acum au o durată limitată de câteva minute sau ore sau zile de aici de pe pământ. Îmi doresc din toată inima ca nimeni să nu treacă prin așa ceva nici aici, nici în veșnicie. Mă doare pentru tinerii aceia, simt că mi se strânge pielea pe mine și de asta strig îndurerat: Întoarce-te omule de la căile tale, Dumnezeu și-a jertfit Fiul ca să scapi de iad și chin!

Nu, acolo nu a fost inocență așa cum se afirmă. Dacă vreți dovezi, puneți acele melodii să fie ascultate de părinți sau cunoștințe, vi se va confirma imediat. Nu e inocent să te joci cu cuvintele. Nu e  inocent să invoci monștri, demoni, spirite. Nu e inocent să te maschezi ca în iad. Nu e inocent să consumi alcool. Nu, nu e inocent. Poate veți spune că acolo nu a fost așa, dar eu nu vorbesc neapărat de acolo, ci în general. E dureros să spună asta, când noi avem ca români un cult al morților și nu vorbim rău nimic de ei, dar unde inocența?... dar evenimentul, sărbătoarea, invocările, grohăitul nu sunt deloc inocente. Nu pot spune inocență la ceva ce nu este. Dacă acceptăm asta putem fi vindecați...

Dumnezeu poate locui doar într-un singur loc, în inimă. Dacă nu e acolo, nu e nicăieri. Dacă acolo au existat tineri care îl aveau în inimă, moartea lor e doar un pas spre nemurire. Unde e Dumnezeu? E acolo unde alegem să Îl lăsăm. El e omniprezent dar nu intră cu forța. Unde e Dumnezeu? În Scripturi. Dacă chiar vrem să dăm de El, EL se lasă găsit. Nu e rău să ne întrebăm unde este, dacă această întrebare e pusă sincer, cu dorința de a Îl găsi. Dacă o adresăm cu dorința de a Îl lua la întrebări sau de a ne arăta revolta… probabil nu vom da de El. Unde este Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm înainte de tragedie, nu după, trebuie să ne întrebăm azi, nu mâine.

Oameni buni. Mântuitorul a murit pentru mine și pentru tine ca noi să trăim. Nici unul din noi nu e sfânt, fiecare din noi are nevoie de mântuire. Dumnezeu încă se poate găsi. El este Cel ce poate alina suferința, cel ce poate vindeca traume, cel ce poate da pricepere medicilor. Haideți să îl găsim. Fără El nu putem face nimic, sau putem, dar…

Nu, nu e deloc o judecată ceea ce scriu. Puteam fi eu într-un incendiu sau cei dragi mie. "Nu moartea mă sperie ci eternitatea ei" spunea cineva. Nu moartea mă sperie ci posibilitatea ca după ea, să chinui pentru totdeauna. Asta îmi dă ghes să scriu. Scriu pentru a mai atenționa pe cine vrea să ia aminte, nu pentru a judeca. Judecata celor care au greșit, fără aplicații personale e eronată și greșită. Un medic care a preluat acei răniți surprindea în declarațiile sale un mare adevăr: “Nici o pedeapsă nu-i poate întoarce pe cei care au plecat. Dar avem nevoie de adevăr“

    Sursa