"Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu." (Ioan 18:37)

    În faţa acestui verset ne întrebăm şi noi ca Pilat, "Ce este adevărul?" Răspunsul la întrebare a fost dat de Isus câteva capitole mai devreme: "Sfințește-i prin Cuvântul Tău. Cuvântul Tău e adevărul." (Ioan 17:17) Mai mult decât atât, Cuvântul Său a luat Trup şi a declarat: "Eu sunt Adevărul." (Ioan 14:6)

    Care ar fi atunci implicația pentru noi? "Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera." (Ioan 8:32) Acesta este mesajul întrupării: ADEVĂRUL A VENIT SĂ NE ELIBEREZE. Suntem eliberați de propriul fel de a trăi, iar această eliberare din păcat are ca rod sfințirea. Suntem de-acum sfinţiţi prin cunoaşterea Adevărului, adică prin cunoaşterea lui Isus Mesia. Asemănarea cu Adevărul duce la sfințirea propriei vieți. Acesta este scopul lui Dumnezeu pentru noi: eliberare prin mântuire și sfințire.

    Și cum am putea să-L onorăm mai mult pe Cel care a luat chipul nostru decât prin a lăsa chipul Lui desăvârşit să ne schimbe, acum că ni l-a făcut cunoscut? Ce inimi avem să Îl ignorăm tocmai pe Cel ce susține viața noastră cu o iubire perfectă? Cunoașterea adevărului aduce eliberarea. Eliberarea aduce sfințire. Sfințirea presupune însușirea calităților Lui și cunoașterea dorințelor lui Dumnezeu. Magii ne-au oferit un exemplu prin darurile aduse Pruncului, însă El acum nu are nevoie de aur, smirnă şi tămâie. Cel care ne-a iubit Îşi dorește iubirea noastră (Deuteronomul 10:12) şi aceasta să nu se limiteze la atât, ci să se extindă spre cei din jur. Legea lui Hristos este iubirea (Galateni 6:2, Ioan 15:12, 1 Ioan 4:21).

    Iubind pe Dumnezeu. Nu iubind moralitatea vieții creștine, nu iubind beneficiile unei vieți morale, nu iubind teologia. Trebuie să ne verificăm propriile sentimente. Să Îl iubim pe Dumnezeu și să-L vedem în splendoarea și măreția în care este El cuprins. Să ne lăsăm inimile să-L adore pentru gloria caracterului Său. Să facem din El bucuria noastră supremă, desfătarea zilnică și locul de odihnă al sufletului nostru. Iubim o persoană mai mult atunci când o cunoaștem mai mult. Să căutăm să descoperim cine este El, să nu ne mulțumim cu noțiuni sărace. Căutați să-L cunoașteți pe Dumnezeu și descoperiți cât de vrednic de iubirea noastră este!

    Iubind pe aproapele nostru. Sufletul omului încă nu a fost scăpat de trup. Omul încă este îmbrăcat într-o fire. Dacă am învăța să vedem oamenii ca suflete încă prinse într-un lut păcătos, am scăpa de viciul de a-i judeca. Am putea să-i iubim pentru ceea ce Hristos lucrează în ei. Pentru ceea ce Hristos vede în ei. Pentru că Hristos a murit pentru ei. Dacă El ne-a iubit și a văzut valoare în fiecare dintre noi, cine suntem noi să facem altfel când vine vorba de cei din jur? Să învățăm că fiecare om are povara lui, gândurile și problemele personale. Acestea ne duc de cele mai multe ori, la a avea acțiuni greșite, la a face lucrurile în grabă și la a răni pe cei din jur. Multe e posibil să le facem fără să vrem și fără să ne dăm seama, însă durerea produsă de ele rămâne. Haideți să avem bunătatea să înțelegem că suntem oameni. Să facem asta gândindu-ne că Isus ne-a înțeles, ne-a dat un exemplu de dragoste supremă în momentul în care a rostit: "Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti." (Ioan 8:11)

    Avem din nou ocazia, ca în fiecare zi, să ne hotărâm să fim creștini mai buni, SĂ FIM CA ISUS MESIA.
    Toată prețuirea, recunoștința şi reverența noastră să fie îndreptate spre Creatorul care a fost dispus să ia forma creaturii!