Desfătarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care Îl slujesc pe Dumnezeu cu o înfățișare tristă, de parcă fac ceva neplăcut, nu Îl slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viața lipsește. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în fața tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii și Își îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei.

    Îngerii Îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă și dacă vede că Îl slujim forțat, nu pentru că Îl iubim, ne va respinge slujirea. Slujirea îmbinată cu o inimă veselă este o slujire din inimă și, de aceea, singura adevărată. Luați-i creștinului plăcerea voioasă și i-ați distrus testul sincerității. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel ce merge la luptă cu ochii strălucind și fața luminoasă, cântând „Dulce este să mori pentru patrie”, dovedește că patriotismul său este sincer.

    Voioșia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultățile. Pentru slujirea noastră, are aceeași însemnătate pe care o are uleiul pentru roțile mașinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede și ar urma un accident; tot așa, dacă roțile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală. Omul care se bucură în slujba Domnului dovedește că ascultarea sa este adevărată. El poate cânta:

                                            Ajută-mă să pășesc pe calea poruncilor Tale
                                                Căci drumul acesta este bucuria mea.

    Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: Îl slujești pe Domnul cu bucurie? Haideți să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă bucurie și desfătare! Lăsați ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.