Erau zile bune de când Îl aștepta. Boala fratelui ei se agrava, moartea era iminentă. Prietenul Isus încă zăbovea, iar Lazăr este răpus în cele din urmă. Are loc înmormântarea, cei dragi i se alătură, ba chiar unii părăsesc Ierusalimul pentru a ajunge în Betania. În astfel de ocazii e bine să te alături, să-ți împletești lacrimile cu ale celor îndoliați. Trecuse și a treia zi după deces, iar sufletul nu reușise reintrarea în trup (cum credeau, în mod popular, evreii). Moartea a învins încă o dată, instalându-se în chip suveran asupra cadavrului deja intrat în putrefacție. Soarta era clară, despărțirea pecetluită. A patra zi însemna că ultima fărmâmă de speranță a dispărut, iar problema este insolvabilă.

      Și totuși, undeva la orizont, Își face apariția Isus. Marta este informată de îndată și pornește pentru a-L întâmpina pe El, oaspetele întârziat. Urmează o discuție cu o profundă încărcătură teologică după care, brusc, aleargă spre casă pentru a-și anunța sora. Fără zgomot, într-o discreție specifică oricărei relații adevărate, Marta îi spune Mariei: A venit Învățătorul și te cheamă! (Ioan 11:28). Ce moment profund! Câtă intimitate spirituală între cele două surori răvășite de durerea despărțirii. Oare ce-ți poți dori mai mult decât să auzi că a venit Domnul și că te-așteaptă?! Maria se ridică degrab și aleargă spre El.

     Deși ne-am fi așteptat ca Maria să alege prima spre Isus, ca ea să-și cheme sora la întâlnire, iată că lucrurile stau exact invers. Pragmatismul Martei lasă totuși loc tainei. Nimic năvalnic sau visceral. Pripa sau făstâceala nu-și au locul într-un moment atât de delicat pentru Isus. Trebuie să amintim că se afla în proximitatea Ierusalimului și în iminența Patimilor. Lideri iudaici deja plănuiau arestarea Domnului, așa că prudența era necesară. Marta se bucură în taină și tot în taină îi comunică cele importante Mariei. Îi furnizează informația despre Isus ca un tezaur de mare preț, ca pe un secret ce trebuie păstrat cu maximă reverență. După cum o cunoaștem din împrejurări anterioare (Luca 10:42), aproape că n-am fi crezut-o în stare de un asemenea gest. Și totuși, iat-o alergând și șoptind în cele din urmă vestea cea mare. Iat-o aducându-și sora în prezența Mântuitorului, dar totul într-o atmosferă de smerenie și ascultare.

     Taina Martei ar putea fi a fiecăruia dintre noi. Odată găsit, Isus ne trimite mereu spre cei din casa noastră, la cei dragi. Iar noi, cu delicatețe și credință, să insistăm ca toți să-L întâlnească. Binecuvântat e acest mesaj, binecuvântată clipa când l-ai aflat și – mai ales – binecuvântat e plânsul dimpreună cu Domnul.

Preluat de pe http://www.coramdeo.ro/eseuri/biblice