"Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile." (Faptele apostolilor 17:24-25)

    Noi nu-L glorificăm pe Dumnezeu prin a-I purta de grijă nevoilor Lui, ci prin a ne ruga ca El să poate de grijă nevoilor noastre – şi prin a avea credința că El va răspunde. Aceasta este inima veștii bune a hedonismului creștin. Insistenţele lui Dumnezeu ca noi să Îi cerem să ne ajute astfel încât El să primească gloria (Psalmii 50:15), ne imprimă faptul că trebuie să fim conştienţi că trebuie să-L slujim pe Dumnezeu şi să avem o grijă specială în a-L lăsa să ne servească El, fără a-i fura noi gloria cuvenită.

    Acest lucru sună foarte ciudat. Majoritatea dintre noi credem că a-L sluji pe Dumnezeu este un lucru totalmente pozitiv; nu luam în considerare că a-L sluji poate fi o insultă la adresa Lui. Meditarea la însemnătatea rugăciunii cere luarea în considerare a acestei posibilităţi. Faptele Apostolilor 17:24-25 spune clar lucrul acesta.

    Acesta este felul în care e gândit şi textul despre rugăciune din Robinson Crusoe: "Dacă mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune, pentru că lumea şi plinătatea ei sunt ale mele... Cheamă-mă în ziua necazului; Eu te voi izbăvi, iar tu mă vei proslăvi" (Psalmii 50:12,15).

    Evident, există un mod de a-L sluji pe Dumnezeu care L-ar face să pară că are nevoie de serviciile noastre. "Fiul Omului nu a venit să I se slujească" (Marcu 10:45). El dorește să fie Slujitorul. El dorește să primească gloria ca Dătător.