Unde te va lovi Satan în zilele noastre
Autor: Jon Bloom  |  Album: Diverse  |  Tematica: Pace
Resursa adaugata de resursecrestine in 02/11/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 5 voturi

    Te întrebi de ce este atât de dificil să-ţi găsești pacea minții? Ei bine, pacea este greu de obținut atunci când eşti în frontul de luptă. Şi-ţi place sau nu, te afli într-un război - unul foarte serios. Acest război este de proporții cosmice. Îl implică pe Dumnezeu, implică oameni, îngeri, demoni, principalităţi, puteri, națiuni şi antihrişti. Ştii unde e frontul bătăliei? E în capul tău.

 

    Noi distrugem argumentele

    Iată cum descrie Pavel acest lucru în 2 Corinteni 10:3-5: "Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos." Care sunt fortărețele satanice care pot să închidă spiritual oamenii, fortărețele pe care noi încercăm să le distrugem? Argumentele şi opiniile. Unde e bătălia în toi? Acolo unde sunt gândurile noastre.

    Diavolul nu vrea ca noi să gândim corect în privința păcatului. El ţine lucrurile vagi pentru a ne putea închide şi dezarma. Iar argumentele nu sunt simple fortărețe; acestea sunt arme de distrugere în masă. Adam şi Eva (şi noi împreună cu ei) au căzut datorită unui argument. Au crezut argumentarea şarpelui şi au încetat să-L mai creadă pe Dumnezeu.

    Aceasta este esența mortală a păcatului: a nu-L crede pe Dumnezeu. A nu-L crede pe Dumnezeu înseamnă a te alia cu Satan, cel despre care Isus a spus că este un "ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr... căci este mincinos și tatăl minciunii" (Ioan 8:44). Nu-L vrei pe Satan ca aliat. El este înșelător. El este pornit să te ucidă cu minciuni.

 

    Ai grijă la emoţiile tale

    Ai grijă la emoţii, ele sunt semnale ale argumentelor. Emoţiile tale care te pot cuprinde ca stări şi impresii vagi sunt, de obicei, răspunsuri la un argument. Stările nu apar de nicăieri. Când suntem nervoși, descurajați, în depresie, îngrijorați, autocompătimitori, temători sau iritabili este cel mai probabil să fim aşa pentru că credem în ceva foarte specific.

    A te lupta cu păcatul înseamnă a te lupta cu necredința - sau să-i distrugi argumentele. Şi, pentru a lupta efectiv cu necredința, trebuie să transformăm îndoielile şi ispitele în argumente specifice. Ce ni se promite în mod specific? Doar atunci putem să distrugem argumentele false ale dușmanului cu argumente adevărate. Atunci când suntem îngrijorați, depresivi sau iritabili, cel mai probabil e pentru că credem o minciună cu privire la noi sau cu privire la Dumnezeu.

 

    Victoria care biruie lumea

    Victoria care biruie lumea este credința noastră (1 Ioan 5:4). Din acest motiv, în mod special, Satan nu vrea să ne gândim serios şi clar la păcat. El vrea să păstreze lucrurile vagi, să ne închidă şi să ne dezarmeze. Dar Isus vrea să gândim clar. El vrea să cunoaștem adevărul pentru că adevărul aduce libertatea (Ioan 8:31-32): „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi."

    Așadar, ca şi luptători pentru libertate, haideți să luptăm împotriva "inimilor necredincioase" prin a ne îndemna unii pe alţii în fiecare zi (Evrei 3:12-13) să trăim în libertatea şi pacea (Ioan 16:33) adevărului. Pentru că cele mai importante bătălii sunt câștigate şi pierdute cu argumente.

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3185
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni