Cum ar arăta lumea fără dragoste?
Autor: Nelu Popelea  |  Album: Diverse  |  Tematica: Dragoste
Resursa adaugata de resursecrestine in 06/12/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

    Apetitul de viată intră într-o cădere direct proportională cu dezolarea produsă de săracie şi mizerie. Cineva spunea că acolo unde este lipsă de pâine si câinii se mănâncă între ei. La noi în ţară, câinii au flămânzit atât de tare încât nu mai au nici un pic de putere cu ce să lupte şi nici un ideal. Starea aceasta ne aduce aminte de întunecimea evului mediu, în care oamenilor nu le mai ardea să se spele decât odată pe an. Într-un astfel de context, unii consideră că e mai bine să-şi pună ştreangul, alții cad în indiferenţă şi dau în boala ploapelor grele sau a motanilor pensionari care, în loc de „rugati-vă neîncetat” au înţeles „toarceţi neîncetat”. Cum am putea să avem servicii religioase înflăcărate fără dragoste?

    Când în loc de creştini care să sfinţească locul din această ţara cu look de combinat chimic tăiat și dus la fier vechi, torc în adunare ca motorul 1,9 TDI. La conferinţa pastorală de la Sovata n-am mai putut să mă rog, ci doar să mă zidesc admirând rugăciunea unui frate pastor sau prezbiter de lânga mine. Și-a început rugăciunea rugându-se pentru fiul cel mare spunând: „Mă rog pentru cel mare, Doamne, e rodul dragostei dintre mine și soţia…”, iar pentru ceilalți copii (încă vreo opt) s-a rugat rostindu-le numele în triade ca la „roada Duhului” din Galateni 5. Până și copiii trebuie să fie un rod al dragostei.

    Bine a zis cineva că inima lui Dumnezeu nu are decât intrări, fără ieșiri. Inima omului are intrări şi ieşiri secrete ca cetătile de apărare pe vremea Mariei Tereza. Spărturi pe unde se scurge ceea ce se cheama combustibilul vieţii: dragostea. Mă opresc ştiind ca înainte de a citi măsurăm cu schioapa textul, iar dacă e mai lung ne mulțumim spunându-ne: „O să citesc asta când o să am mai mult timp”. Am avut o criză de inimă alaltăieri noapte, iar decepţia îmi bătea la poarta minţii văzându-mă singur la 400 km distanţă de casă.

    Îmi părea rău că dacă ar fi să plec nu am arătat lumii cât de mult o iubesc. Ţara mea cu cerşetori la semafoare, cu amenzi la 65 km/h în localitate, cu potenţial cu multe feţe şi politicieni cu nici o faţă. Cu creștini ce aleargă după predicatori și interpreţi creştini, cu predicatori și cântăreți creștini deranjaţi că nu-s la fel de populari… Mulţumesc lui Dumnezeu că mi te-a dat şi mie Românie, dacă nu mi te dădea cu toate aceste neajunsuri nu erai în intregime şi a mea: te iubesc!

 

    Sursa: CrestinTotal.ro

Statistici
  • Vizualizări: 1868
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
De același autor
Din același album
Romani 1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,