Fiecare credincios este, probabil, familiarizat cu rolul important pe care predicarea și buna învățătură îl joacă în extinderea împărăției lui Hristos ajutându-ne să ne maturizăm. Dar, în ultimii ani, am început să mă întreb dacă nu cumva înțelegerea noastră despre predicare este definită mai mult de experiența noastră de viață decât de Biblie.

În majoritatea bisericilor, un slujitor stă înaintea congregației și împărtășește un pasaj din Scriptură, de obicei într-o manieră secvențială, logică, care explică semnificația pasajului pentru ca fiecare să înțeleagă. Dacă mesajul este bazat pe Scriptură și abilitățile de comunicare ale vorbitorului sunt de un nivel înalt, predica acestuia este definită de obicei ca o ”predică bună.” Același lucru se poate aplica și atunci când împărtășim Cuvântul unui prieten sau coleg de muncă. Sfatul recomandat este să-ți folosești capul, să fii cât mai convingător și să încerci să aduci persoana respectivă la credința în Isus.

În timp ce toate acestea sunt bune, ce vom face cu privire la descrierea apostolului Pavel despre metoda lui de a predica? Aducând aminte bisericii din Corint de lucrarea sa care a durat optsprezece luni, el a spus: ”Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:1-5)

Ce? Un vorbitor care nu se baza pe cuvinte înțelepte și persuasive? Nu este ceea ce majoritatea dintre noi urmăresc atunci când împărtășim cuvântul celorlalți? Dar aceasta nu a fost niciodată o parte a strategiei lui Pavel ca și predicator al Evangheliei. El s-a lăudat cu puterea Duhului care se odihnea asupra lui. De ce? Pentru ca creștinii din Corint să poată avea credință ”în puterea lui Dumnezeu” și nu în ”înțelepciunea omenească.”