Decembrie este ultimul început dintr-un șir de doisprezece începuturi ale unui an. Asemenea vieții care se măsoară în ani, anul se măsoară în luni. Totul pe pământ este măsurabil. Măsurăm anii, măsurăm lunile anului, măsurăm bucuriile și necazurile și apoi le numim pe toate "amintiri”. Viitorul este plin de speranțe, prezentul de responsabilități și trecutul este plin de amintiri. Totul se tranformă în "amintiri”. Cu toții suntem niște colecționari de amintiri. Când viitorul devine trecut, speranțele de mâine devin amintirile de ieri.

De fapt, aceste amintiri suntem noi, este viața noastră, pe care nu o mai putem schimba. Putem schimba prezentul, ne putem propune să schimbăm viitorul, însă nu mai putem schimba trecutul, nu mai putem schimba amintirile. Ele au rămas înțepenite pentru totdeauna, ca niște dovezi pe care le va folosi Stăpânul să împartă fiecăruia ceea ce este drept.  Viitorul cu care făceam planuri, prezentul cu care ne luptăm în fiecare zi, devin amintiri, dovezi pentru noi sau împotriva noastră."Vino” sau "du-te” se va spune la sfârșit, pe baza acestor amintiri. Felul în care am gândit sau am acționat ieri, se poate ridica împotriva noastră mâine. Cine nu gândește corect despre viitor va acționa greșit în prezent și va suferi din cauza trecutului. Și asta doar pentru faptul că trecutul nostru plin de amintiri este un permanent prezent pentru Dumnezeu, un prezent căruia Dumnzeu îi spune: "vino” sau "du-te”.

Fiecăruia la naștere ne-a fost dată o anumită măsură de timp numit viață. La începutul acestei vieți, Dumnezeu ne-a învățat prin părinți, apoi prin Biblie, ce trebuie să facem cu această viață, cum și pentru cine s-o investim. În fiecare clipă din viață, Dumnezeu vorbește cu noi prin Scripturi și prin fiecare experiență prin care trecem, Dumnezeu vorbește prin duhul nostru, singura poartă prin care El intră, ca să ajungă în sufletul nostru. Scopul Său este să facă: "precum în cer așa și pe pământ”. Scopul Său este să sfințească sentimentele care ne răscolesc sufletul, care ne poartă încoace și-ncolo. Scopul său este să ne sfințească rațiunea, acest judecător personal, care trebuie să fie cinstit și drept. Scopul Său este să ne sfințească voința, acest motor care ne urnește înspre: "veniți la Mine…”,"învățați de la Mine”,"fiți plini de Duh”,"duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”.

Însă, în fiecare clipă din viață și diavolul încearcă să vorbească cu noi, prin carnea noastră, prin pofte și prin instinctele primare. Trupul este singura lui poartă prin care poate intra, ca să ajungă în sufletul nostru. Scopul lui este să facă: "precum în iad așa și pe pământ”. Scopul lui este să pângărească sentimentele, animalizându-le și bestializându-le. Scopul lui este să murdărească rațiunea, să o întunece, să o răzvrătească, transformând-o într-o armă îndreptată împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii, a propriilor părinți, a oricărei forme de autoritate. Scopul lui este să distrugă voința, aducându-l pe om în starea în care nu mai poate „să vrea” nimic bun.

Indiferent ce alege fiecare muritor, totul se transformă în amintiri, pe care  Dumnezeu le scrie în "Cartea vieții” sau în alte cărți: "Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în carțile acelea” (Apocalipsa 20:12). Orice gândește, simte sau face omul se transformă în amintiri, va fi scris în "Carte” sau în "cărți”. În "ziua aceea” Stăpânul va spune "vino” sau "du-te”...