"‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină." Luca 13:8

    Sună foarte cunoscut acest verset, acum, în decembrie, la final de an! Nu am făcut o statistică dar cineva spunea că este unul dintre cele mai folosite texte pentru predică din ultima zi a anului.
    Cred că e vremea să ne oprim puțin în loc, să ne împodobim casele și sufletele, în așteptarea întalnirii cu cei dragi ai noștri, a sărbătorilor, cadourilor și a mesajelor.
    Numai că viteza în care, nu ințeleg de ce, ne străduim să ne ducem viața, și-a pus amprenta asupra tuturor aspectelor traiului nostru, până și asupra mesajelor. Nu mai avem timp să scriem trei cuvinte din inimă. Nu avem timp de marunțișuri! Păi nu e plin internetul de mesaje “profunde” din ciclul “Fie ca sfintele sărbători…”?
    Suntem ocupați, cu ochii pe reduceri! Doar ce ne-am eliberat de black-friday că suntem din nou prinși în goana după oferte! Nu contează ce! Am ajuns să nu mai apreciem darurile după utilitate sau mesajul transmis! Unitățile de masură sunt prețul și volumul! Nu mai e mult și o să fie obligatoriu să oferim ceva, cu prețul la vedere!
    Cât de mult a reușit să realizeze, într-o singură frază, o radiografie a societății de azi, autoarea textului unei colinde aparută nu de mult, care spune: “Altarul e gol, sunt reduceri la mall!” Când am auzit-o prima dată mi s-a parut ușor ridicolă sau chiar jignitore, dar până la urmă nu a exagerat cu nimic! Asta-i cruda realitate!
    Domnul ne vrea lângă El și noi ne ne ducem exact în partea cealaltă! Hristos ne promite ceva ce va dăinui veșnic dar Toma din fiecare dintre noi, vrea, până acolo, ceva palpabil, de care să ne bucurăm imediat. Ne inșelăm singuri cu “ce-i in mână nu-i minciună!”. Sau una și mai profundă: “până la Dumnezeu te mănâncă sfinții!” Așa că cele veșnice să mai aștepte, toate la vremea lor!
    Parcă acum, în această perioadă din an, evanghelia prosperității se transformă în evanghelia consumerismului! E greu să acceptăm, în decembrie, că scopul lui Dumnezeu în ceea ce ne privește nu este neapărat fericirea ci libertatea noastră! Ne vrea liberi de păcat, ca să putem avea acces la El: "veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”" Ioan 8:32.
    Asta-i cheia! Nu sunt adeptul unui creștinism sobru! Dar nici al bucuriei de sezon, cu turma! Pana la urmă ăsta e paradoxul creștinismului: să traiești fericit, conștientizând nenorocirea condiției umane!
    Despre mântuire, privită interconfesional, Nicolae Steinhardt spunea: “Neoprotestanții îngaduie individului să-și deducă mântuirea din starea sa de liniște sau fericire - înlătură tragicul și angoasa din viața creștinului. Ortodocșii se îndoiesc mereu de soarta lor!” Ce inseamnă asta? Echilibru, evaluare launtrică sau cercetare continuă!
    Mă întorc la textul din Luca 13:8: "‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină." Ne oblojim rănile sufletului cu asta, încercând să intrăm cu conștiința împăcată (a se citi “anesteziată”!) în noul an! E adevărat că Hristos ne așteaptă la El indiferent de starea in care suntem, dar când asta devine un obicei, cred că Domnului nu-I place! Ne dorim un Dumnezeu mai mult Bun decât Drept!
    Poate că e vremea să acceptăm realitatea, să fim corecți cu noi și să recunoaștem ceva: cu textul astă am mers exact acum un an înaintea Domnului și s-a cam împlinit termenul de grație! Cum stăm la bilanț?