Petru a fost un ucenic de frunte și totuși s-a lepădat de Domnul de trei ori. După aceasta, Petru a plecat în noapte plângând. El nu și-a pierdut relația cu Isus în acel moment, dar a simțit acut durerea trădării sale și pierderea parteneriatului strâns cu cineva pe care îl iubea profund. Duhul lucra în el pentru a aduce durerea care duce la pocăință și refacere.

Pavel a avertizat: „Nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu!” (Efeseni 4:30). Dacă Duhul este mâhnit, este neliniștit și trist. Deși știm că mântuirea noastră nu s-a pierdut prin păcatul nostru, devenim, de asemenea, conștienți prin durere că există o încordare în relația noastră cu El. Comuniunea cu Dumnezeu este afectată și simțim o goliciune inconfortabilă. Soarele este încă acolo și strălucește, dar nu mai simțim căldura lui. Este ca și cum un nor îl blochează.

O viață asemănătoare cu Hristos este un mister. Trăim viața - este vocea, corpul și mintea noastră - dar nu suntem cu adevărat noi înșine deloc. Hristos trăiește în noi prin Duhul Sfânt. Ioan, același apostol care a scris o epistolă pentru a-i încuraja pe credincioși să nu păcătuiască, a inclus și una dintre cele mai bune promisiuni din Biblie: „Dacă spunem că suntem fără păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele noastre și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:8-9)

Un adevăr pe care l-am auzit în urmă cu mulți ani este cheia pentru a fi conștient și a rămâne în legătură cu Duhul Sfânt: „A fi conștienți de lucrarea Duhului Sfânt ne va rezolva 90% din problemele noastre.” Trebuie să disciplinăm mințile noastre pentru a rămâne conștienți de prezența Duhului Sfânt.

Planul lui Hristos era să-l înlocuiască pe „eu” cu „El” prin prezența Duhului. Aceasta este oarecum un fel de „preluare corporativă” - dar are ca și rezultat o viață plină de pace și bucurie.