Trăim vremuri pe care nu le-am mai trăit până acum.

     Tot ce știam despre așa ceva e ceea ce am mai citit prin manualele de istorie sau ce ne-au povestit bunicii noștri, care la rândul lor le-au auzit de la parinții sau bunicii lor. Au fost ultimii care au trecut printr-o pandemie, cea de holeră sau cea de tifos de la începutul secolului XX.

     Asta ne face să ne comportăm altfel decât am face-o în împrejurări normale. Și nu neapărat pentru că nu am mai trecut prin asta! Nu! Pentru că unora, cu ocazia asta, le pică masca și se lasă stăpâniți în cel mai bun caz de frică, dacă nu de egoism, lăcomie sau invidie.

     Ce altceva mai face ca această situație să fie una inedită?
Faptul că luptăm cu un inamic invizibil, atât de mic dar atât de viclean și pe deasupra nedispus la înțelegeri și aranjamente. Aici și-au dat seama cât sunt de vulnerabili chiar și cei mai “descurcăreți” dintre noi. Pentru că, așa cum frumos sublinia cineva, suntem toți în aceeași barcă și se pare că nu te poți pune bine cu virusul, indiferent de statutul social, conturile din bancă, numărul de locuri din garajul casei sau abilitătile de negociere. Virusul nu face niciun compromis!

    Dintr-o dată, sistemul nostru de valori se dă complet peste cap, instinctul de supraviețuire activat brusc ne injectează o doză zdravănă de panică și ni se schimbă pe neașteptate prioritățile.

    Dacă înainte de virus, omul era dominat de dorința continuă de acaparare, de ocupare de teritorii cât mai vaste, acum totul s-a întors pe dos.
Întins, imprăștiat înseamnă expus. Nu poți ridica atâtea ziduri.
    Și ne apucăm dintr-o dată să ne construim o mică fortăreață, pe care încercăm s-o facem cât mai sigură, în care nu mai lăsăm pe nimeni și pe care încercăm s-o burdușim cu provizii pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

    E încercarea disperată a omului care nu concepe să piardă controlul. Nu poate să accepte că altcineva e Stăpânul Universului și că tot ce a considerat indestructibil până aici se poate prăbuși peste noapte.

    E așadar sfârșitul aici? Cu siguranță nu, dar e un reset de care omenirea avea nevoie! Da! Ăsta e paradoxul! Tot ce ni se întamplă e spre binele noastru! Nenorocirea asta e de fapt o mare șansă!

    Puțini sunt aceia care de bună voie și mai ales în vremuri în care totul merge așa cum vor ei recunosc harul și binecuvântarea lui Dumnezeu! Cei mai mulți sunt orbiți de dorința luciferică de a dobândi un statut asemănător cu cel al Creatorului.

    Iubirea nemarginită pentru om, dovedită în chip desăvârșit pe cruce, nu L-a împiedicat pe Dumnezeu să ia uneori măsuri ce la prima vedere au putut părea amenințătoare pentru creația Sa. Și care, peste timp, s-au dovedit a fi de fapt în favoarea omului, capabil să se îndrepte sau să se corecteze doar în asemenea împrejurări.

    Asta e ceea ce trebuie să învățăm în vremurile de acum! Decât să-I cerem socoteală Domnului, mai bine ne-am mărturisi lucrurile care Lui nu îi plac și am începe să ne îndreptăm și să ne refacem relațiile atât între noi cât și cu Cerul.

    E o lecție scumpă! Unii vom plati un preț mai mic, alții mai mare. Din păcate, unii nu vor trece de această pandemie, nemaiexistând șansa să se reabiliteze.

   Cu siguranță, după această criză, cei mai multi vor prețui altfel toate “nimicurile” pentru care, pana acum, nu ar fi fost dispuși să-și piardă vremea: un telefon către cei dragi, un timp cu familia, pe care o înlocuiseră cu tehnologia, o carte bună, o plimbare “fără rost” într-un parc dar mai ales sănătatea. Pe care de data asta ne-am convins că nu o putem răscumpara cu nimic.

Așadar, nu aștepta o pandemie sau, mai rău, un test pozitiv la coronavius, ca să te îndrepți!

Întoarce-te cât mai repede la Dumnezeu și pune-te la adăpostul Lui, încredințat că El te va trata ca un Tată!