AM PUS MĂRII CA HOTAR NISIPUL
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Ioan_Ciobota_3 in 13/11/2021
    12345678910 0/10 X

"Eu am pus mării ca hotar nisipul,
hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă.
Şi chiar dacă valurile ei se înfurie,
totuşi sunt neputincioase;
urlă, dar nu-l trec."

(Ieremia 5:22)

------------------------------------

Ce interesant exprimă Dumnezeu aici această idee: a pus mării ca hotar nisipul.
Teoretic nisipul nu are nicio putere în fața mării.
Când vin valurile mării, mătură nisipul, însă doar până la un anumit nivel, doar până la nivelul pe care l-a stabilit Dumnezeu.

Oare cum ar fi dacă Dumnezeu ar slăbi puțin legea gravitației,
dacă marea nu ar mai fi atrasă de pământ, iar valurile ar urca peste tot, până pe vârfurile dealurilor și ale munților?

Marea este ținută acolo de forța gravitației,
iar Dumnezeu spune:
"Am pus mării ca hotar nisipul",
și chiar dacă marea urlă,
chiar dacă se înfurie,
nu are voie să treacă acel hotar.

Când ai fost ultima dată la mare?
Când ai umblat cu picioarele goale prin nisip, pe malul mării?

Te-ai gândit la ceea ce spune aici Dumnezeu:
"Eu am pus mării ca hotar nisipul,
hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă"
.

Oriunde te uiți în jurul nostru, este mâna atotputernică a lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Numele Lui!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

10 Noiembrie 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/Wzn0z_zB4jg

------------------------------------
 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 691
  • Export PDF: 1
Opțiuni