A prăvălit o piatră mare și a plecat
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Ioan_Ciobota_3 in 27/01/2022
    12345678910 0/10 X

"A prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat."
(Matei 27:60)

------------------------------------

Iosif din Arimatea "s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus.
Pilat a poruncit să i-l dea.
Iosif a luat trupul,
l-a înfăşurat într-o pânză curată de in,
şi l-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi,
pe care-l săpase în stâncă.
Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat"
.
(Matei 27:58-60)

Iosif din Arimatea a avut o dorință deosebit de nobilă: să ia trupul Domnului Isus Cristos și să-l pună într-un mormânt.
Era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.
Era al lui Iosif personal.

Deci Domnul Isus nu a avut nici măcar un mormânt al Lui, ci era un mormânt de împrumut.
Iosif Îl pune acolo, prăvălește o piatră mare la ușa mormântului și pleacă.

Unde este Cristos pentru tine?

Este undeva pe o cruciuliță, atârnat la gât,
sau undeva pe o cruce,
sau undeva într-un mormânt,
sau undeva departe?

Este o piatră mare între tine și Cristos?

În mintea ta Cristos este mort?
Nu!
Cristos în realitate este viu!
Este viu în vecii vecilor!
Gândește-te la acest lucru.

Iosif din Arimatea nu știa ce urmează,
nu știa că urmează ca, după scurt timp, Cristos să învieze de acolo.

Unde este Cristos pentru tine?
Este într-un mormânt, cu o piatră mare la ușa mormântului și nu ai nicio legătură cu El?

Cristos este viu în vecii vecilor și vrea să vorbească cu tine!
Dumnezeu vrea să vorbească cu tine, în rugăciune, prin Fiul Său Isus Cristos și prin Duhul Sfânt.

Tu cum te raportezi?
Ca și cum Cristos ar fi închis într-un mormânt și cu o piatră mare la gura mormântului?
Sau te raportezi așa cum este Cristos, și anume viu, la dreapta lui Dumnezeu?

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

26 Ianuarie 2022

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/Bai5T4din4o

------------------------------------
 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 652
  • Export PDF: 3
Opțiuni