„Şi voi, ca nişte pietre vii,
sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească,
o preoţie Sfântă,
şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu,
prin Isus Cristos."
(1 Petru 2:5)
------------------------------------
O vilă veche din Alba Iulia a fost transformată într-o pensiune modernă.
Zidul de pe fațada aceste clădiri a fost placat cu pietre în urmă cu o jumătate de secol, atunci când a fost construită această clădire.
Bunicul actualei proprietari a cărat atunci pietre de la râu, cu mașina lui, pietre mari cam cât un pumn fiecare.
Cu puțini ani în urmă, când a fost remodelată construcția și transformată în pensiune modernă, proprietara le-a spus muncitorilor:
„Nu mișcați nicio piatră de la locul ei.
Sunt amintiri de la efortul pe care l-a făcut bunicul".
Undeva trebuia tăiat un geam, și muncitori au spus:
„Avem nevoie să scoatem trei pietre, ca să montăm geamul".
Femeia le-a răspuns:
„Bine, le scoateți, dar le punem deoparte cu grijă, nu le aruncăm aiurea prin șantier,
ci le punem deoparte și după ce montați geamul le punem înapoi.
Sunt amintire de la bunicul!".
Gestul proprietarei mi s-a părut excelent,
din amintire pentru bunicul,
din respect pentru bunicul.
Peste toate acestea, viața aleargă înainte, mașinile aleargă, lumea se mișcă,
dar „Apa trece, pietrele rămân".
Care ar fi aplicația practică, spirituală, pe care eu o văd legat de lucrurile de mai sus?
Biblia ne spune că Biserica lui Cristos este formată din „pietre vii".
Oamenii, credincioșii sunt cei care formează Biserica lui Cristos.
Domnul Isus Cristos spune:
„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu,
şi nu va mai ieşi afară din el".
(Apocalipsa 3:12)
Îți doresc să fii o PIATRĂ VIE în Templul lui Dumnezeu.
-------------------------------------
Ioan Ciobotă
24 Martie 2022
===================
Mai puteți asculta:
BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI
===================
Video aici: https://youtu.be/S0uRnaNjoAA
------------------------------------