"Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află." – Matei 7,14

    Unul din multele paradoxuri ale creștinismului este avertismentul de mai sus. De obicei, un avertisment are rolul sa țină, pe cei cărora se adresează, departe de un pericol probabil, o amenințare sau cel puțin o situație neplăcută.

    Din fericire, versetul acesta continuă să reprezinte prima bornă pe Calea pe care aleg să o urmeze mulți dintre noi.

    De ce s-ar aventura cineva pe un drum anevoios, când are atâtea alternative? Simplu: pentru că destinațiile sunt total diferite!

    Fiecare dintre noi am pășit cu emoție pe acest drum. Însă de la primii pași ne-am convins câtă dreptate avea Matei!

    Sunt porțiuni în care drumul este atât de îngust, că nu poți să faci decât câte un pas înaintea celuilalt. Exact atunci ești pe culmea muntelui. Iar de o parte și de alta prăpăstii adânci se pierd în ceața care e peste tot în jur.

    Pe de o parte este Valea Plăcerilor, în care foarte ușor aluneci, pe un povârniș nu prea abrupt, care se oprește la intrarea în vale. E punctul în care încă poți să urci înapoi pe munte. Numai că înaintea ta se etalează, ca într-un bazar imens, tarabe cu tot felul de tentații, care de care mai dulci și ispititoare. Un singur pas e de ajuns să faci spre ele, ca să fii prins în mreje. Mai ales că par să nu coste nimic. Și atunci începi să guști. La început mai cu sfială dar mai apoi iei cu lăcomie, să fii sigur că apuci din cât mai multe. Fără să-ți dai seama, înaintezi prin vale, orbit de tot ce e acolo. O, dacă ai avea puterea să-ți ridici privirea, ai vedea că pereții ce mărginesc valea devin aproape verticali. Nu ai cum să mai ieși de aici. Nici înapoi nu poți să dai, pentru că în urma ta vin buluc mulți alții. Nu te poți împotrivi șuvoiului.

    Acum abia se mai vede un petic de cer. Este ultima șansă să înțelegi unde te afli și să strigi către Dumnezeu, Singurul care te mai poate scoate din locul ăsta plin de dulcea condamnare!

    Pe partea cealaltă a culmii muntelui se întinde cât poți privi cu ochii, o vale întunecoasă, sinistră și tăcută. Este Valea Deznădejdii, din care tot mai puțini reușesc să scape. Odată căzut aici, constați că totul e gri și deprimant. Liniștea apăsătoare este spartă din când în când de câte un sărman care alunecă în văgăuna asta. Se zbate la început și caută cu disperare să se cocoațe înapoi pe munte.

    Un nefericit ce stă chircit cu capul între mâini, rezemat de peretele rece, fără măcar să-și ridice privirea din pământ, îi șoptește cu glasul sfârșit să se împace cu gândul că nu mai există cale de scăpare.

    "Cum așa?", zise disperat unul ajuns aici de curând,"eu am văzut cum din când în când, o Mână învăluită în lumină scoate pe pe câte unul din vale și îl asează înapoi acolo de unde a căzut!" 

    "Nu te entuziasma degeaba, eu cred că Dumnezeul de care vorbești tu se pare că are favoriții Lui. Nu scoate pe oricine de aici." 

    "Așa e, așa e", întăresc tot mai mulți ce până atunci tăcuseră resemnați.

    Ăsta e momentul în care trebuie să îți astupi urechile și să iți amintești de promisiunile Domnului. E singura ta șansă. Ce trebuie să faci? Să îl chemi, pentru că El abia așteaptă să te aducă iar pe Cale. Întors pe culmea muntelui, ceața se ridică încet-încet și totul devine foarte clar. Deodată poți să vezi locurile periculoase în care poți să aluneci. Tot ce trebuie să faci este să le ocolești. Nici nu mai e la fel de greu. Înaintezi tot mai mult. O, dar nu ești singur aici. Ajungi din urmă tot mai mulți oameni. Te minunezi cum se țin unul de altul și împreună înaintează pe Cale. Instinctiv, îl ajuți și tu pe cel de lângă tine, care imediat te răsplătește cu o privire plină de bucurie!

    În față se zărește tot mai limpede Poarta! Îți dorești să ajungi cât mai repede acolo! Undeva, înlăuntrul tău, ai siguranța că dincolo de Poartă te asteaptă tot ce e mai bun, răsplata celor ce s-au ostenit până la capăt.

    E greu drumul, dar și câștigul e pe măsură!

    De aceea, fă tot ce poți să rămâi pe culme.

    Iar dacă se întâmplă să aluneci, nu uita că Dumnezeu e Cel ce te poate aduce înapoi!