Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Marcu 11:17
Dacă ar fi să ne uităm la dimensiunile Cortului întâlnirii, ridicat în timpul lui Moise, am fi surprinși de faptul că nu are spații foarte generoase. Multe biserici de la țară au clădirea în care se închină mai spațioasă decât Cortul întâlnirii (Exod 26).
Când Solomon a zidit templul, făcut atât după modelul Cortului întâlnirii, cât și după viziunea primită de împăratul David, acesta avea dimensiuni ceva mai mari decât Cortul întâlnirii și avea, în plus, pe lângă o curte a preoților și o curte mai largă (2 Cronici 4:9). Existența acestei curți scotea în evidență faptul că exista deja un interes în lume pentru credința în Yahwe și că erau mulți prozeliți dintre neamuri care veneau la Ierusalim să se închine. În dedicarea Templului, Solomon amintea acest lucru: „Când străinul care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară depărtată, pentru Numele Tău […] ascultă-l din ceruri, din locul locuinței tale …” (1 Împărați 8:41-43).
Templul zidit în timpul lui Irod cel Mare, întrecea în dimensiune toate celelalte edificii anterioare. Avea mai multe curți, printre care și o curte a neamurilor, care se pare că depășea ca suprafață celelalte spații din complexul templului. Este foarte posibil ca atunci când a fost ridicat edificiul, preoții, arhitecții și constructorii să fi avut în vedere profeția rostită de Isaia, cu 700 de ani înainte, când Dumnezeu arăta un interes și o preocupare deosebite pentru „străinul care se alipește de Domnul” și declara: „…Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:3,7).
Evident, Cortul lui Moise ca și Templul de la Ierusalim nu erau altceva decât o umbră a adevăratului Templu care avea să fie ridicat de Fiul lui Dumnezeu și despre care vorbește atât de deslușit autorul epistolei către Evrei: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta” (Evrei 9:11).
Dacă edificiul pământesc, care este doar un simbol al celui etern, avea un spațiu foarte generos dedicat etniilor, nu se putea ca edificiul etern să nu aibă și el o componentă grandioasă alocată exclusiv neamurilor.
Tocmai de aceea, înainte de înălțarea Sa la cer, Isus le-a poruncit urmașilor Săi să aibă grijă de această curte a etniilor, ca ea să fie umplută prin slujirea lor de ucenici care provin din toate neamurile. De asemenea, le amintește că sfârșitul va veni doar atunci când Evanghelia va fi predicată tuturor etniilor (Matei 24:14).
Așadar, această curte a neamurilor care se construiește de două mii de ani, în Noul Templu al lui Dumnezeu (sau Biserica Lui), trebuie sa fie mai întâi una spațioasă. Trebuie să fie loc pentru toate etniile în această nouă curte a neamurilor. Specialiștii în antropologie și lingviștii susțin că în lume există azi în jur de 16.000 de etnii distincte în ceea ce privește cultura și limba.
Deoarece atunci când vorbim de Noul Templu al lui Dumnezeu nu putem avea în vedere neapărat un spațiu geografic, tridimensional, ci o realitate atemporală și spirituală, ne referim aici în primul rând la o preocupare a poporului lui Dumnezeu de a îmbrățișa toate națiunile. Înainte de a găsi un scaun într-o clădire a unei biserici, acești oameni trebuie să găsească un loc în inima credincioșilor sau în inima bisericii.
Curtea Neamurilor ar trebui să fie mai apoi accesibilă tuturor etniilor. Asta înseamnă că biserica trebuie să creeze contexte și mijloace ca toate aceste popoare încă neatinse cu Evanghelia să aibă acces la mântuirea prin Hristos. Înseamnă preocupare și efort susținut pentru trimiterea de lucrători înspre aceste etnii aflate încă în întuneric, înseamnă eforturi pentru traducerea Scripturilor sfinte în limbile pe care le vorbesc aceste grupuri etnice neatinse și înseamnă deschidere și sensibilitate culturală pentru cei care sunt diferiți de noi.
În sfârșit, Curtea Neamurilor ar trebui să fie și disponibilă. Când Isus a vizitat templul, El a constatat că acel spațiu, pus la dispoziția exclusivă a neamurilor, era folosit pentru activități mărunte, colaterale închinării, care împiedicau închinătorii din alte etnii să se bucure de el. De aceea, Mântuitorul a luat biciul și a scos afară din acel loc pe cei ce schimbau bani și vindeau porumbeii necesari pentru jertfe (Marcu 11:15), eliberându-l pentru a fi folosit potrivit destinației lui.
Uitându-ne acum la templul inimii noastre, ca închinători, sau la configurația expresiei spirituale a bisericii locale unde suntem membri, nu putem evita întrebările: există disponibilitate pentru etnii în inima noastră, în biserica noastră, sau tot timpul, toate energiile și toate darurile sunt canalizate doar pentru împlinirea noastră, a grupului nostru, al etniei noastre? Suntem gata să primim între noi cu bucurie oameni care vin din alte culturi, au alte obiceiuri și vorbesc o altă limbă?
Ne rugăm pentru etniile neatinse cu Evanghelia sau toate rugăciunile au de-a face cu noi și nevoile noastre?
Răspunsul sincer la întrebările de sus ne poate arăta dacă în inima noastră sau în biserica noastră locală există sau nu mai există o curte a neamurilor. Dacă este sau nu suficient de largă ca să intre în ea, dacă ar fi cazul, oameni din orice etnie pe care Duhul Sfânt ni-i poate aduce în cale?
Misiologic și eclesiologic, realitatea existenței Curții Neamurilor, ne duce la înțelegerea faptului că biserica Domnului trebuie să lucreze și să slujească conștientă că în rândurile ei trebuie să își găsească loc toate etniile. Că în inima credinciosului (care este și ea templul Duhului Sfânt) trebuie să existe dragoste și compasiune pentru mântuirea tuturor oamenilor, indiferent de religia sau de poporul din care provin.
Pastor Ghiță Rițișan
Editorial apărut în revista Noi Frontiere, vol. XIX, nr. 5, septembrie-octombrie 2022