Capitolul 6 din Ioan vorbeşte despre un subiect interesant: pâinea.

După pâine, majoritatea dintre noi alergăm. Generic vorbind, numim "pâine" un trai mai bun, mai îndestulat, mai confortabil.

Însă, după ce Isus face o înmulţire miraculoasă a pâinilor, este oarecum surprins să vadă că iudeii au început să devină interesaţi nu de mesajul Lui, nu de ceea ce trebuiau să înveţe din miracol, ci chiar de rezultatul miracolului, adică pâinea. Totuşi, acea pâine le sătura doar stomacul, iar ei nu păreau interesaţi de Pâinea care se coboară din Cer şi care dă lumii viaţă. Această Pâine, de fapt, era cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omenirii, în persoana lui Isus. Cu toate acestea, ei păreau mai degrabă interesaţi de ce le umplea stomacul.

După ce iau parte la prima înmulţire a pâinilor, iudeii revin dornici să vadă un "bis" la minunea din ziua precedentă. Sunt miraţi că Isus nu mai face din nou ceea ce aşteptau ei, ci le canalizează atenţia spre ceea ce El voia să le transmită, adică asupra mesajului că El este trimisul lui Dumnezeu care trebuie să le dea viaţă. Se făcuseră că au uitat semnul de cu o zi înainte, iar Isus le spune pe faţă că ei nu caută semne sau minuni, pentru că, oricum, nu vor să înveţe nimic din ele. Ei caută pâinea, acea pâine din care mâncaseră ieri.

Şi, când te gândeşti că Isus era dispus să le dea o pâine şi mai bună decât mâncaseră, adică propriul trup, ca jertfă pentru iertarea păcatelor! Însă ei nu; erau mulţumiţi să aibă în Isus pe Cineva care le asigura stomacul şi atât.

Cam aşa ne purtăm şi noi de multe ori în aceste zile, ca iudeii de odinioară, cerându-i lui Isus bunuri sau bunătăţi pentru viaţa aceasta, uitând că, de fapt, El vrea să ne dea mult mai mult, şi anume viaţă veşnică.

Dar cine este interesat azi de viaţă veşnică? Căci, până la veşnicie, mai avem mult şi bine de trăit pe Pământ, nu-i aşa? Apocalipsa a trecut, nu? Nu, nu a trecut, şi nici măcar nu este ceva ridicol, aşa cum s-au străduit cei din media să prezinte acest subiect. Apocalipsa fiecăruia este în ceasul socotelilor.

Cei peste care căzuse turnul Siloamului şi îi omorâse au păţit-o pe neaşteptate, şi aceea a fost pentru ei Apocalipsa...

În a doua parte a capitolului, Isus se prezintă pe Sine ca Pâinea ce s-a coborât din Cer ca să dea lumii viaţă. Însă, de fiecare dată, El arată finalitatea primirii acestei Pâini, rostul venirii Sale pe Pământ, adică viaţa veşnică pentru cei ce cred în El.

De paisprezece ori foloseşte Isus expresii ce ţin de viaţă, veşnicie, înviere şi ziua de apoi.

Şi totuşi, câţi înţeleg despre ce vorbeşte El? Îl părăsesc 70 de ucenici pentru că au considerat predica Lui "prea de tot". Fariseii sunt indignaţi de pretenţia Lui că vine de la Dumnezeu. Însă singurul care pare să fi înţeles că Isus vorbea despre viaţa veşnică este Petru, care, la întrebarea Lui Isus dacă nu ar vrea să Îl părăsească şi el, răspunde: „Unde să ne ducem? Pentru că la Tine sunt cuvintele vieţii veşnice”. În sfârşit, un om care înţelege unde ţinteşte Isus.

De ce nu mai vedem azi atâtea miracole? Pentru că nu le găsim sau ne facem că nu înţelegem ce vrea Dumnezeu să ne înveţe din ele. Cerem şi iar cerem, cu gând să risipim binecuvântări în confort şi huzur, dar nu părem interesaţi deloc de ceea ce Isus ar vrea să ne dea mai mult şi mai mult, adică viaţă veşnică.

Dacă e ceva la care ar trebui să căutăm şi să urmărim mai mult anul acesta, ar trebui să fie cuvintele vieţii veşnice şi să ne împărtăşim cu viaţa din trupul lui Isus, dat spre iertarea păcatelor noastre.

Să facem lucrul acesta pomenind această moarte a Lui, care trebuie să ne ducă cu gândul la noua Lui celebrare, de nicăieri altundeva decât în Împărăţia Tatălui Ceresc.