Scrisoare catre Safira
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 22/08/2010
    12345678910 0/10 X

 

 

Iubită soră Safira,

În numele tuturor apostolilor și al ucenicilor din Ierusalim, vă transmitem sincere condoleanțe pentru pierderea soțului dumneavoastră și scumpului nostru frate Anania.

Moartea sa năprasnică ne-a surprins pe toți cei care am fost de față. El era încă un om tânăr și avea viitorul înainte. Totuși, ne bucurăm că în timpul în care a fost printre noi, fratele Anania a fost un om care a iubit lucrarea lui Dumnezeu și s-a implicat cu multă dăruire. Biserica va fi întotdeauna recunoscătoare pentru darul făcut de fratele Anania pentru lucrarea lui Dumnezeu. Ne aducem aminte cu plăcere spiritul de sacrificiu grație căruia a pus la piciorele apostolilor suma de bani cu care a vândut moșioara.

Nu are rost să vă întristăm inima de femeie văduvă cu detalii despre modul în care soțul dumneavoastră a plecat dintre noi. Dumnezeu este bun și dacă a avut în vedere faptele sale îl va primi la Sine. Cât despre noi, ne-am arătat respectul față de el prin funeraliile organizate în amintirea sa. Flăcăii din biserică l-au purtat pe umeri și l-au pomenit ca pe un om cu multe calități.

Chiar dacă se vor găsi unii oameni mai târziu să întineze memoria acestui frate, noi vă asigurăm că vom păstra mereu în amintire fapta frumoasă pe care a făcut-o pentru a susține financiar lucrarea Domnului. Dezgroparea trecutului nu mai are niciun rost acum. Dumnezeu să vă mângâie și să vă păstreze netulburată de evenimentele din jurul morții regretatului dumneavoastră soț, Anania.

Cu respect, Sf. Ap. Petru 

Ps: pentru cei care nu au inteles - Scrisoarea de mai sus reprezinta felul in care multe biserici din zilele noastre trateaza pacatul si trecutul multor oameni. Comparati ce s-a intamplat biblic, atitudinea originala a lui Petru cu ceea ce se intampla astazi in multe biserici. Fie ca acest mesaj sa fie unul de trezire!!! Domnul sa ne cerceteze inca o data pentru a intelege ca Dumnezeu prefera CALITATEA nu CANTITATEA. Si inca ceva: "Despre morti, numai de bine" e o zicala pur omeneasca. Axioma dupa care se ghideaza cerul este: "Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui." 

Nu inteleg.
Eu unul nu inteleg despre ce Safira si Anania vorbeste autorul acestei scriisori...?.
Safira din biblie a murit cam dupa trei ore dupa ce a murit Anania .
Poate cineva sa ma lamureste daca scrisoarera e adevarata sau cum au decurs lucrurile.
Un lucru e sigur .Biblia e adevarata. Amin.
Adăugat în 23/08/2010 de CornelMiron
"Scrisoarea de mai sus reprezinta felul in care multe biserici din zilele noastre trateaza pacatul si trecutul multor oameni."

Eu fraza aceasta nu o inteleg. "Pacatul si trecutul" ... daca Dumnezeu l-a iertat pe acel om, ca propuneti sa li se faca? Avem noi oare mai mare autoritate ca Dumnezeu?
Domnul sa aibe mila de noi, ca toti suntem niste pacatosi ! Amin.
Adăugat în 24/08/2010 de calatorinlume
Interesanta abordare
Cred ca autorul articolului incerca doar sa-si imagineze problemele grave din zilele noastre care in trecut ar fi fost rezolvate poate mult mai drept si transant.
Ce-ar fi daca de atunci pentru fiecare minciuna Dumnezeu ar fi omorat oamenii. Ar mai fi ramas cineva pe pamant? Cred ca Safira a slujit drept exemplu pt cei de atunci si pt noi astazi, ca orice pacat duce la moarte chiar daca nu neaparat la o moarte fizica imediata, dar cu siguranta la una spirituala.
Abordarea autorului este interesanta dar nu stiu daca trebuie neaparat sa ne faca sa aratam la pacatele si trecutul CELUILAT cat sa fim constienti de pedeapsa pt fiecare lucru aparent nesemnificativ (dar cu urmari vesnice poate) pe care NOI il facem.
Adăugat în 25/08/2010 de Lucutza
Slaba imaginatie in acest editorial.Nu inteleg de ce avem tendinta de a promova un Dumnezeu cu toporul in mana,furios si gata sa ne zdrobeasca teasta.
Stim cu totii ca Dumnezeu este dragoste dar si un foc mistuitor.Insa atunci cand desparti aceste doua lucruri devi periculos pentru societate.Daca pentru tine Dumnezeu inseamna numai un foc mistuitor inseamna ca in preajma ta sunt numai fulgere si tunete.Insa nici sa dai in diabet de la atatea dulcegarii.
Din tot ce ai scris in acest editorial rezulte ca tie Dumnezeu nu ti-a facut nici un bine si ca astepti crispat de frica sa te trazneasca.
Frate drag,Lauda-L pe Domnul,Inalta-i Numele,onoreaza-L prin purtearea ta si si spune ca tuturor ca Isus Hristos este Domnul vietii.
Fi binecuvantat!
Adăugat în 26/08/2010 de Alinjivan
Cine ridica sabia ...
Imi aduc aminte de titlul unui film ceva mai vechi , western [ acum nu se mai fac ...se mai odihnesc si caii..] intitulat < Dumnezeu iarta - eu nu > si ma gandeam la atitudinea unora de prin ...biserici care au parca calitatea unui serif ....cu pistoalele scoase , gata sa ciuruiasca pe cei din jur... Imparatul David a facut o alegere inteleapta atunci cand a fost pus in fata celor trei situatii dificile...si prefer sa ma arunc in fata Celui ce a luat viata Safirei decat sa fiu la indemana ..unor frati indiferent de statutul sau functia lor prin biserici....Mantuirea este totusi o chestiune personala....si daca Dumnezeu iarta si mantuieste atunci .....Comentarii diferite , ganduri impartite dar mi-a placut ideea sau tema acestui editorial...hai bafta !
Adăugat în 27/08/2010 de nickolas
Cine nu înțelege, să nu înțeleagă. :-(

Se pare că descendenții lui Anania și Safira s-au multiplicat enorm și țin morțiș să mențină stilul elogios al necrologurilor, în speranța că și ei vor beneficia de unul cât mai bombastic atunci când le vine rândul, indiferent de felul în care au trăit.
:-)
Adăugat în 02/08/2014 de Alex-Roman
Statistici
  • Vizualizări: 3151
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 6
Opțiuni