Billy Graham, Joel Osteen, Rick Warren și lista continuă…
Autor: Cristian Ionescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 06/02/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

Am auzit de unii dintre ei pe când eram încă în România. Când Billy Graham a vizitat Biserica Filadelfia din București în 1986, deși uram cumplit sistemul de trecut direct în față cu relații, am profitat de faptul că cineva din familia imediată era unul din oamenii de ordine și am stat confortabil să-l ascult pe marele evanghelist. Am sosit în America în 1987. Primul mare șoc nu mi-a fost magazinul alimentar Pak-n-save, nici autostrăzile și nici prima noastră mașină cumpărată cu averea de $ 1,100 (aproape pe gratis, de la un om deosebit!). Prima experiență de senzație a fost a doua zi, imediat după sosire, când l-am văzut pe Jimmy Swaggart (ahhhh, ce păcat!) predicând la… televizor! Atunci am crezut că sunt într-adevăr în America. Că nu înțelegeam nimic fără să-mi traducă cineva a fost altă poveste. În câteva luni s-a rezolvat și asta.

Pe parcurs, m-am familiarizat cu alte personalități tele-evanghelistice ale vremii: Dr. Robert Schuller de la Catedrala de Cristal din Garden Grove, CA (am locuit la vreo 10 minute de grandiosul edificiu), John Osteen (tatăl lui Joel), Adrian Rogers, Charles Stanley, James Kennedy și alții. Unele dintre acestevârfuri evanghelice cum ar fi John Osteen, Adrian Rogers și James Kennedy, și-au încheiat alergarea în mod onorabil. Au rămas până în ultimile zile de viață aceiași stâlpi care au dat stabilitate Bisericii în timpul îndelungat (zeci de ani) al slujirii lor. Nu au ieșit în relief cu mofturi infantile care țin mai degrabă de crizele de la mijlocul vieții, nu au avut căderi în imoralitate, ca alții care au produs mari pagube Evangheliei, nu s-au degradat la nivelul de cerșetori de bani și nu s-au văzut a fi obsedați și nici orbiți de succes.

Există, însă, un grup de pastori proeminenți, care mai mult decât ar aduce blamă slujirii lor și numelui ce-l poartă, ei cochetează cu întunericul lumii, schimbând Evanghelia sacră a Domnului Isus cu o altă evanghelie. Cum este posibil ca, după mai bine de o jumătate de secol de slujire, octogenarii Robert Shuller și Billy Graham să renunțe la ADEVĂRUL de căpătâi al Evangheliei și anume mântuirea doar prin Isus Cristos? Puteți urmări dialogul AICI. Ca să nu existe dubii, Billy Graham repetă erezia și la CNN. În aceeași ordine de idei, mai tânărul Joel Osteen, pastorul celei mai mari biserici americane, moștenită de la tatăl său, are mari dificultăți să recunoască exclusivitatea Evangheliei AICI și să condamne homosexualitatea ca păcat AICI. Nici Rick Warren nu rămâne mai prejos, demonstrând aceeași predispoziție AICI. Nu mai vorbim de Oral și Richard Roberts, Bill Hybels, Ted Haggard, Benny Hinn, Paula White, Joyce Meyer (trebuia să fie și o… păstoriță sau două),  și alți titani ai megabisericii moderne care, ori se maimuțăresc lamentabil în jocul unei biserici unidimensionale (banii), ori reinventează biserica într-o formă adaptabilă unei societăți care nu mai are nici o identitate și de care au rămas doar mofturile, ori capitulează în fața imoralității, divorțului sau apostaziei.

Cursa este pe cât de periculoasă, pe atât de inocentă. Am studiat-o practic în cei câțiva ani de slujire pe care mi i-a îngăduit Domnul. Iată-i capcanele:

  1. ”Să predicăm Evanghelia Domnului Isus.” Un început bun. Foarte bine!
  2. ”Să fim înțelepți ca… pescarii: peștele trebuie momit.” Serios?
  3. ”Să renunțăm la tradiții și la limbajul creștin de lemn care îndepărtează oamenii.” Aha!
  4. ”Să fim cât mai îngăduitori (plini de dragoste) și să nu-i obosim cu prea multă Biblie.”Mda, Biblia este obositoare chiar pentru unii creștini.
  5. ”Să le oferim ce le place: muzică, teatru, glume, distracție…” Sigur că da! Ca la circ!
  6. ”Să-i facem să se simtă confortabil: fără subiecte prea critice, dure, mustrătoare…” Să doarmă bine, săracii!
  7. ”Să îi motivăm spre o viață de succes… acum și aici. Este visul oricărui om.” Unde credeți că va ajunge o parte din… succes?
  8. ”Să nu aducem ofensă altor credințe…” Pacifism și ecumenism: este calea supraviețuirii social-politice…

Care este rezultatul? Evanghelia devine o alternativă! Isus este o cale… Credința esteopțională…

În biserica post-modernă, dispare atitudinea de reverență față de Dumnezeu! Jim Bakker, primul și marele căzut al paradisului tele-evanghelistic, a fost întrebat pe când se afla închis pentru fraudă, cum de a putut aluneca așa de jos… ”Jim, tu nu l-ai mai iubit pe Domnul Isus?” ”Ba da, a fost răspunsul său. Totdeauna l-am iubit pe Domnul Isus! Foarte mult! Problema este că, la un moment dat, nu mi-a mai fost frică de Dumnezeu!”

Așa se nasc lupii moraliști (adică, îmbrăcați în blană de oaie).

Superb spus!
Adăugat în 08/02/2011 de calatorinlume
Trist fff trist ce se intampla si poti spune ca programele lor de pe canalele crestine sunt numai niste show-uri de " feel good".Un articol excelent .
Adăugat în 08/02/2011 de b00m83
...doar intrebari
.... Biblia este cartea , care prezinta viata oamenilor de care Dumnezeu s-a folosit , intr-un mod foarte direct si transparent . Sunt lucruri pe care multi dintre noi , le-am considera nepotrivite , nerelevante.... chiar socante , dar ele exista acolo ca o marturie vie pentru toti oamenii.... Ma intrebam cum a fost posibil ca un om ..sa inceapa sa studieze Biblia ca ateu si apoi sa sfarseasca ca slujitor si misionar [ Richard W] ...cum e posibil sa incepi ca un misionar , evanghelist ..si sa termini ca ... un ateu . Ma intrebam unde este proverbiala intelepciune ..a batranilor din vechime , ca daca ma uit in jur....uneori mi-e rusine mie de ei ... Ma intrebam daca succesul , faima , multimile[ dupa care alearga si astazi asa de multi slujitori ] sunt o dovada a spiritualitatii lor ...Ma intrebam daca esecurile sau caderile unor slujitori , a fost ceva spontan sau a existat ...ceva ascuns in inima lor....de-alungul anilor ...si ma mai intrebam daca o sa invatam ceva din toate astea ...si daca se mai roaga cineva pentru ei...
Adăugat în 09/02/2011 de nickolas
Iata, dar cateva versete care poate va vor amintii ca proorocii mincinosi sunt acum in lume, dupa cum a fost anuntat de Dumnezeu.

Matei 24:24 Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Matei 7:15 Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
2 Petru 2:1 În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.

Mai mult chiar, Domnul ne-a dat avertismente despre acestea: Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. (1 Ioan 4:1)
Adăugat în 10/02/2011 de adevaratcrestin
Intrebare
Fr. Cristian, ma intreb oare care iti este parerea despre William Marrion Branham, ale carei slujba in anii 50-60 era atat de cunoscut. Am auzit multe despre el. Unii il ovationau iar altii faceau din el un profet mincinos. Dar tu ce gandesti despre el?
Adăugat în 10/02/2011 de zsolt
cugetare
Prea iubiti mei frati in Domnul Isus Hristos,am citit si eu aceste cateva randuri cat si comentariile,ma bucur ca mai sunt asemenea articole care prezinta aceste evenimente, care dupa parerea mea sunt bine venite,de ce spun asta pentruca asa putem sa ne dam seama cat de aproape este venirea Domnului,de fapt insus BIBLIB vorbeste despre aceste evenimente si ea ne avertizeaza prin insasi cuvintele Domnului nostru Isus Hristos, care spune asa: "Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri,sa va uitati in sus,si sa va ridicati capetele,pentru ca izbavirea voastra se apropie."Luca 21:28. Deci ce mai putem spune la toate acestea decat sa ne pregatim pentru intalnirea cu EL. Ce ar trebui sa facem? Sa implinim cuvantul din Coloseni 3:1-25.Harul si pacea Domnului sa fie cu noi AMIN.
Adăugat în 12/02/2011
Zsolt Vari a pus o intrebare pentru "Fr. Cristian", referitor la un anume "William Marrion Branham". Am vrut sa raspund, insa mi-am zis ca cel caruia i s-a pus intrebarea va raspunde, si ca eu nu trebuie sa fiu gasit ca cineva care se amesteca in treburile altuia (1 Petru 4:15), ci va trebuii sa astept ceva timp.
Dupa care, am vazut ca si altcineva a mai rapuns, de aceea si eu vin sa adaug la cela spuse: -Am cautat sa aflu cine a fost, ce a scris, cum atrait acest "William Marrion Branham". Am citit despre el si cate ceva din marturiile lui, si am gasit ca este un om carnal, pamantesc (Romani 8:8), un prooroc mincios.

Pentru a vedea "cum putem stii cine este prooroc mincinos" (biblic), am adaugat un link: https://sites.google.com/site/crestinadevarat/prooroci-mincinosi
Adăugat în 13/02/2011 de adevaratcrestin
Multumire
Fr. Vasile, iti multumesc ca ai raspuns intrebarii mele. Sa stii ca apreciez mult parerea ta. In orasul in care am facut cunostinta cu miscarea nascuta in urma Mesajului fratelui Branham, sant deasemenea multe asa zise "linii" care se exclud intre ele, unii chiar anatemizand pe cei care nu cred ca ei. Este o rusine mare aceasta atitudine a lor. Totusi, eu am vazut intre ei o mica minoritate care se pierde parca, si este greu de recunoscut din exterior, care totusi sant loiali acelui Mesaj simplu si nealterat care a fost propovaduit de fr. Branham nu numai pana in anul 1960 ci mai ales dupa acest an pana la moartea lui.
Este trist, chiar foarte trist ca multi au luat-o intr-o directie gresita, intr-o directie care nu a fost intentia Initiatorului acestei miscari de trezire.
Adăugat în 13/02/2011 de zsolt
Raspuns
De aceea i-ti spun ca nu este bine ce a invatat acest prooroc mincinos si te sfatuiesc sa-L cauti pe Dumnezeul Adevarat, sa ai teama de El si sa asculti numai de poruncile Sale (Ioan 14:21).
Toti cei ce nu dau invataturi din Biblie, sunt calauze oarbe, ei asculta de cel rau, si nu-L cunosc pe Dumnezeu. Atat ei cat si cei ce asculta de ei vor pierii in gheena (2 Tesaloniceni 1:8), tu sa nu asculti de ei.
Ucenicul Domnului, este descris ca fiind "oaia Lui", care asculta Cuvantul: „După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10:4-5)
Oaia, care nu asculta de El, nu este ucenicul adevarat, deaceea tuturor le este adresat acest avertisment: "Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri (Evrei 12:25)

Domnul sa te ajute sa vezi lumina Sa, pe tine si pe toti cei ce cauta pe Dumnezeu dintr-o inima curata (Matei 5:8).

Adăugat în 13/02/2011 de adevaratcrestin
Raspuns
Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi! (Isaia 5:20-21)

Oamenii lui Dumnezeu se împotrivesc învăţătorilor falşi. Pavel a avut Duhul lui Dumnezeu în el, şi el s-a opus vehement celor care ar duce pe cineva pe căi greşite. În Faptele Apostolilor 13:6-12 Pavel se opune lui Elima. În Filipeni 3:1-2 acest avertisment este dat astfel:
Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Păziţi-vă de cînii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrîjilaţii aceia!
Creştinii sunt îndemnaţi, să se ferească de cei ce fac dezbinări şi tulburări împotriva învăţăturii primite, şi să fie evitaţi." (Romani 16:17) Pavel a pus în practică ceea ce a predicat.

Tu esti carnal, de aceea nu poti sa faci acest lucru, dar omul duhovnicesc poate (1 Corinteni 2:15), acesti invatatori mincinosi duc oamenii in ratacire... tu spui ca s-au facut vindecari prin acest om, dar scriptura spune clar ca diavolul face semne si minuni: 2 Tesaloniceni 2:9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase. Iar in Matei 24:24 este scris: Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi .
Dumnezeu ne da instructiuni referitoare la proorocii inselatori: Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei", - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti, - "şi să le slujim"! să n-asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. (Deuteronomul 13:1-3)

Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat, iar În Coloseni 2:8 Pavel a avertizat: Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.



Adăugat în 15/02/2011 de adevaratcrestin
raspuns catre vasi
Tu spui: - Daca ai fi fost matale unul din miile de bolnavi de cancer vindecat de ISUS prin mainile lui Branham nu ai mai fi urlat asa de disperat.

R. Domnul Isus, nu a lucrat nici-o data cu proorocii mincinosi, ba dipmotriva a dat instructiuni sa ne ferim de acestia (Matei 7:15)
Tu vorbesti de un alt ISUS, deoarece adevaratul Isus din Biblie a mai spus despre crestinii falsi din care tu, Branham, si altii ca voi care rastalmaciti Scripturile, faceti parte si despre care este spus: Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"
Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege." (Matei 7:22-23)

Tu ma intrebi: - Cu ce sunteti mai bun decat Branham ?
R. Eu nu ma compar cu el. Deoarece cuvantul ma invata: 2 Corinteni 10:12 Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.

Cat despre mine personal, eu stiu ca nimic bun nu locuieste in mine, vorbesc de firea pamanteasca (Romani 7:18), dar pe deoalta parte cuvantul spune despre mine "pot totul în Hristos, care mă întăreşte." (Filipeni 4:13)

Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? (Marcu 8:36) La ce-i foloseste unui om sa fie vindecat de cancer, dacă îşi pierde sufletul? Tu esti lumesc, deaceea te ingrijesti de lucruri lumesti.
Si inca un lucru: aici nu este vorba de mine si de tine, aici se discuta Cuvantul lui Dumnezeu, dupa cum Biblia spune: "Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu...."(1 Petru 4:11)
Adăugat în 26/02/2011 de adevaratcrestin
toate dovezile arata ca Billy Graham inca de la inceputuri avea erezia in sange. care is adevaratele fructe ale evanghelizarii sale? cati nu lor urmat in invatatura catre apostazie?
modernismu si liberalismu din biserica i o ciuma draceasca, lumea se duce pe un tobogan rapid spre iad si multi se iau dupa acesti invatatori falsi si se tovarasasc cu ea si cu filosofia ei new age, aici i taina babilonului, mama curvelor: Vaticanul, i mana lor! uitati-va doar la cat de prietenos o fost mereu Billy Graham(un infiltrator de la inceputuri!!!!) cu papa, antihristu!
miscarea ecumenica mondiala ia amploare, noua ordine mondiala e gata sa-si primeasca falsul mesia!
Doamne ai mila! ca astea-s intradevar zilele din urma!
Adăugat în 22/12/2011 de lugojiano
Statistici
  • Vizualizări: 8456
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 12
Opțiuni