În ultimii ani a crescut vertiginos numărul oamenilor care suferă de nelinişte – depresie, căci stresul unei societăţi aflată în crize, de la spiritual la material, face ca mintea şi nervii omului să cedeze. Toate bolile sunt rele, dar cele psihice sunt o categorie specială, pe care medicii nu pot să le trateze ca pe alte boli, în care pacientul poate să accepte o operaţie, să urmeze un tratament sau un regim. „Duhul omului îl sprijineşte la boală; dar duhul doborît de întristare, cine-l va ridica?” (Proverbe 18:14). Oamenii „doborâţi” de întristare nu mai pot să înveţe sau să lucreze şi cu atât mai puţin să-şi revină de la sine şi să se bucure de viaţă. Printre cei doborâţi prin nelinişte s-a aflat şi puternicul Samson, sub ispitirile sistematice ale Dalilei: „Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte” (Judecători 16:16). Oricine poate fi o ţintă potenţială, într-o lume în care „Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită” (Psalmul 37:14).

În analiza situaţiilor prin care trece un om, trebuie să înţelegem că absenţa liniştii (neliniştea) şi a păcii poate fi cauzată de necazuri şi probleme sau este o urmare a păcatului. Redobândirea stării de pace, când mintea poate să gândească liber şi cu o concentrare sănătoasă, recăpătarea unei conştiinţe care nu mai acuză şi bucuria de a trăi, necesită intervenţia unui „duh” care ridică. Prin cuvinte pline de har şi edificatoare se obţine revitalizare – „întăreşte oasele”, eliberare, iertare – „o veste bună” şi entuziasm – „înseninează faţa”; „înveseleşte inima”. Este necesar să ne angajam în ajutarea oamenilor care au nevoie să-şi revenină din stări depresive. Rugăciunile pentru cei întristaţi trebuie urmate de părtăşii care să le ofere încredere şi bunăvoinţă.

Neprihănitul Iov este un exemplu de implicare în „ridicarea” celor doborâţi de întristare şi nelinişte. El zice: „Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut. Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi... Oamenii mă ascultau... şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare. Mă aşteptau ca pe ploaie,... Când li se muia inima, le zîmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângîietor lângă nişte întristaţi” (Iov 29:16-25).

Într-un mod desăvârşit Duhul lui Hristos afirma despre Sine: „Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare...” (Isaia 50:4). Fie ca şi noi să lucrăm împreună cu Domnul la vindecarea stărilor depresive!

Se recomandă pentru toţi, sănătoşi sau bolnavi (care mai pot să înţeleagă şi să asculte sfaturile), un mod de însănătoşire sigură: dedicarea unui timp zilnic pentru părtăşia cu Domnul prin citirea Bibliei şi rugăciune, în mod particular şi prezenţa în adunarea sfântă. „Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima...” (Psalmul 19:8), căci Cel ce a redactat Biblia se numeşte Mângâietorul (Ioan 16:13). Aşa s-a întâmplat în cazul unei femei care s-a prezentat la medicul de familie, cerând trimiteri pentru mai multe cabinete de specialitate, pe motiv că suferă de mai multe boli, pe care nu le poate identifica după multiplele simptome de suferinţă: oboseală, insomnii, dureri de cap, de stomac, stări nervoase şi altele. Medicul i-a „prescris” să citească zilnic o oră în Biblie şi să se roage de trei ori pe zi. Pentru ea a părut ridicol sfatul medicului şi i-a cerut să nu-şi bată joc de ea. Dar el a insistat şi i-a cerut să revină la control după o lună de zile. Minune! A revenit mai repede complet refăcută.

Ori de câte ori ne întoarcem cu faţa spre Domnul şi medităm la bunătatea dragostei Lui, vom putea afirma cu încredere: „Eu am încredere în bunătătea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale” (Psalmul 13:5). Totodată ne vom reaminti căci este scris, despre cel credincios: „dacă se întâmplă să cadă, nu este doborît de tot, căci Domnul îl apucă de mână” (Psalmul 37:24). „Gata, gata să mă doboare şi să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale” (Psalmul 119:87). În cazul unuia care a păcătuit, după ce s-a înregistrat pocăinţa lui şi a fost executată pedeapsa Domnului, „...este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângîiaţi, ca să nu fie doborît de prea multă mâhnire” (2 Corinteni 2:7).

În toate cazurile când „inima este tristă” şi „duhul este mâhnit” să ne rugăm lui Dumnezeu: „Fă‑mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu” (Psalmul 31:7). „Înveseleşte sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul” (Psalmul 86:4). Iar Dumnezeu ne poate răspunde: „...Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut şi spaima, căci nu se va apropia de tine” (Isaia 54:14).