Cu aproximativ şaptezeci de ani în urmă, într-un sat, doi copii s-au îmbolnăvit independent de aceeaşi boală. Pentru că în fiecare familie respectivii copii erau singuri la părinţi, s-a alergat urgent la medic. Acesta a recomandat un tratament scump, dar puternic, pentru combaterea virusului ce a provocat boala. Părinţii unuia dintre copii au plătit preţul, copilul a suportat injecţiile şi astăzi trăieşte. Ceilalţi părinţi au cumpărat ceva mai „ieftin”, dar şi‑au pierdut singurul moştenitor. Dragostea primilor părinţi i-a costat, a fost dureroasă şi pentru copil, dar a dus la vindecare şi viaţă.

În vremea copilăriei voastre, se pune tot mai accentuat problema eliminării totale a pedepselor corporale aplicate copiilor. În aceste condiţii, trebuie să vă conving, stimaţi copii, că proverbele referitoare la nuia, sunt la fel de „bune” şi adevărate ca întreg conţinutul Proverbelor lui Solomon. Voi recurge la câteva argumente biblice şi practice, dar vă rog să lăsaţi şi conştiinţa liberă, curată, în timp ce citiţi acest articol, pentru că ea reclamă pedeapsa şi după ce este aplicată o judecată dreaptă, ea poate „dormi” liniştită. Pedeapsa spală conştiinţa de vinovăţia păcatului şi ce-i mai important, trezeşte nevoia de mântuire, aducând o înţelegere clară a necesităţii morţii ispăşitoare a Domnului Hristos – „pedeapsa, care ne dă pacea” (Isaia 53:5).

Bineînţeles că nu poate fi vorba de nuia fără milă, „cum făceau egiptenii” (Isaia 10:24). De aceea „Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor” (Isaia 14:5). În primul rând să ştiţi că niciun părinte întreg la minte nu doreşte să-şi bată copilul şi toţi vă întreabă ca apostolul Pavel pe copiii lui în credinţă: „Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?” (1 Corinteni 4:21). Pedeapsa prin diverse mijloace, este aplicată din iubire părintească şi numai în condiţia epuizării altor forme de obţinere a ascultării adevărate, când restul metodelor pedagogice nu dau rezultatele dorite: „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6). Nuiaua este ultima speranţă (Proverbe 19:18) şi rădăcina fericirii: „Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului” (Proverbe 29:17).

În al doilea rând, să ne gândim: „Ce fel de „bătaie” e folositoare?” Cred că aceea din „cei şapte ani de-acasă”. Nimeni nu pedepseşte mai cu suflet ca părinţii. Copiii se nasc înclinaţi spre rău, iar pedeapsa corporală, constituie un factor accelerator al însuşirii regulilor de convieţuire. Prin educaţie, omul deprinde să accepte şi să respecte nişte reguli privind traiul în comun: să nu-şi facă nevoile pe unde apucă; să mănânce cu gura închisă; să nu strige oricând are chef; să nu arunce gunoaiele peste tot; să respecte regula „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Lăsând libertate fiecărui individ, în cazul vostru acceptându-vă naturala zburdălnicie, sunt necesare reguli comune de convieţuire aplicate cu eforturi şi răbdare din partea părinţilor, a educatorului, a societăţii, prin educaţie şi corecturi verbale, dar la nevoie şi cu „bătaie”. Proverbele asociază mustrarea cu efectele nuielei: „nuiaua şi certarea dau înţelepciunea.” Indivizii care profită de societate, dar nu participă la efortul general pentru respectul celuilalt, sau la acumularea bunurilor, refuzând integrarea sau echitatea socială – trebuie cumva forţaţi s-o accepte, să se plieze cerinţelor traiului în comun.

„Suferiţi pedeapsa” (Evrei 12:7), este o teorie care împacă pe om cu Dumnezeu şi cu Biblia, dar şi cu legea vremii, care aparent ar dori să vă creeze un mediu plăcut, însă fără înţelegerea că familia, ca şi societatea, nu poate exista fără legi şi pedepsirea celor ce le încalcă. „Vorba dulce mult aduce...” spune o zicală din popor, dar din păcate, nu se prezintă întregul mesaj, care continuă: „în relaţiile cu oamenii de înţeles”. Pedeapsa corporală este considerată acum un eşec pedagogic – dar vinovat de eşec nu este doar părintele, ci întreaga colectivitate. De exemplu, japonezii sunt foarte politicoşi şi foarte atenţi cum se comportă cu cei din jur. Aceasta se datorează faptului că sute de ani, populaţia lor a fost organizată pe grupuri de câte cinci familii şi dacă un singur individ dintr-o familie se purta incorect sau aducea o ofensă de orice fel seniorului local, toţi membrii celor cinci familii erau executaţi. Cu asemenea „stimulent”, nu e de mirare că toată lumea avea grijă ca nimeni să nu facă vreo prostie. „Lecţia” respectivă are şi azi efecte! Dar pentru ca pedeapsa corporală să fie într-adevăr utilă şi eficientă, e necesar ca părintele să acţioneze raţional şi cu competenţă (după ce numără încet, în gând, de la 1 până la 10), nu să reacţioneze instinctual.

Înainte de a aplica o pedeapsă, părintele trebuie să discute cu voi, să vă explicaţi purtarea, respectiv consecinţele faptelor voastre şi folosul „nuielei”, după care poate aplica pedeapsa fără şovăire. Bătaia e pentru copii, nu pentru tineri şi adulţi. Pentru aceştia e nevoie de un alt fel de „bătaie”, necorporală. O pedeapsă poate fi de multe feluri, pentru a corespunde nivelului de înţelegere şi capacităţii fizice a copilului: critică verbală, nuiaua, privarea de unele drepturi etc. Pe unii îi „bate viaţa” şi astfel se cuminţesc, dar până atunci poate să dureze prea mult sau să-şi piardă binecuvântarea, ca Esau.

Recomandăm nuiaua, în condiţiile neascultării repetate, dar vrem să stimulăm şi recompense pentru ascultare şi efectuarea la timp a sarcinilor încredinţate. Pentru succesul educaţiei, laudele (în public) sunt tot atât de valoroase ca şi critica şi bătaia fără spectatori. Edgar Howe spunea: „Pentru (orice) om, o sperietură zdravănă valorează mai mult decât un sfat bun”, iar un proverb japonez zice: „Dacă-ţi iubeşti copilul, bate-l; dacă-l urăşti, dă-i să mănânce mult.” Aceste aprecieri au valoarea lor referitoare la fericirea unei vieţi trecătoare, dar când ne gândim că Dumnezeu are ca scop mântuirea – viaţa eternă, valoarea mustrărilor şi a pedepsei prin nuia este cu atât mai binevenită: „Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor” (Proverbe 23:13-14 ).