E îngrozitor să-ţi petreci viaţa printre oameni care îşi au inima în altă parte. Am văzut lacrimile unor femei pentru că inima bărbaţilor lor era la altă adresă. Am văzut bărbaţi distruşi de geografia diferită unde îşi lăsaseră nevestele lor inimile. Cum e să fii tatăl unor copiii care au inima în altă parte? Ştim prea bine, prea mulţi dintre noi.

Tatăl îi urmărea atent. Toate mişcările celor doi băieţi trădau cruda realitate: nu le era inima acasă, şi nici la lucrul pe care-l făceau. Faţa le era pământie şi apatică. Fiinţele lor păreau plictisite la culme de tot ceea ce aveau. Umblau într-un loc visând la altul. Erau prizonierii unei realităţi pe care nu şi-a mai doreau. Numărau zilele care au mai rămas. AMR. Se salutau ca soldaţii români: “Hai libi!”

Într-o bună zi, tăcerea grea de plumb s-a spart în mii de ţăndări. “Dă-mi ceea ce mi se cuvine! Vreau să plec!” Curajul celui mai mic a spus lucrurilor pe nume. Voia să fie acolo unde îi era inima. Şi, oare, nu e normal, să vrem să fim acolo unde ne-am trimis inima mai dinainte? Poţi ţine cu forţa acasă un copil fără inimă? Era acasă dar avea inima în lume.

Tatăl l-a lăsat să plece! A plecat.

Ce erupţie de bucurie în pietul mezinului, când s-a văzut cu banii bătrânului tată în buzunar, şi în drum spre locul unde îi era inima! Ca să fim întregi, dorim să fim acolo unde ne este inima. Ca să fim fericiţi, spunem noi.

Mezinul, era în lume, acolo unde îşi expediase inima pe aripile viselor adolescenţei. Fanteziile, finananţate de banii de acasă, prind contur. Prieteni, femei, băutură, petreceri. Lanţ. Pasiunile ţinute în teascul regulilor de-acasă, se dezlănţuie tumultuos. Feciorul cuminte de altă dată, devine animal de petreceri. Muzică şi vin. Destrăbălare.

Inima, cea nespus de rea şi înşelătoare, construise însă o lume ireală. Petrecerile consumă resursele. Buzunarul gol alungă prietenii. Iubirea cumpărată pe bani, se scurge spre portofelele mai pline. Cu punga goală se trezeşte singur. Şi nefericit. Faţă în faţă cu realitatea crudă, caută explicaţii şi soluţii. “Cu siguranţă că este acolo unde şi-a dorit atât de mult, dar… va trebui să facă rost de bani pentru a-şi întreţine fericirea”. Caută de lucru pentru a-şi finanţa visul. “O să câştige el bani cu care va continua stilul de viaţă atât de plăcut.” Reuşeşte doar să supravieţuiască. Să nu moară de foame. În urma porcilor de care îngrijeşte, ajunge să învidieze fericirea lor. Nu are parte nici măcar de luxul lor de a mânca roşcovele.

Animalul de petrecere, petrece printre animale. Satana nu este generos cu învinşii.

Din cocina porcilor, prespectivele se schimbă. Viaţa este văzută cu alţi ochi. În mizeria prezentului, trecutul devine glorios. Amintirile de-acasa încep să facă viaţa mai suportabilă. Îşi aduce aminte de tata. “Ce bine se purta el cu robii săi!” Statutul său de rob şi-l compară cu statutul robilor de acasă. Aceia aveau “belşug de pâine” în timp ce el “moare de foame aici”, între porci. Cu stomacul gol, pâinea dispreţuită ieri devine aspiraţie majoră. Zi de zi, oră de oră de visare, îi readuc inima în coordonatele casei părinteşti. Este acum în lume cu inima acasă.

Cu inima acasă, în mirificele tărâmuri ale coplăriei, robia e mai insuportabilă. Uriaşul magnet al inimii îi trezeşte mintea sănătoasă. Îşi vine în fire. Revine la normal, la ceea ce ar fi trebuit să fie de la început. Va pleca acasă acolo unde-i este inima. Va fi acasă şi cu inima acasă. Va reveni la normalitate. Va închide cercul. Va încheia periplul nefast în care l-a târât inima nespus de rea şi înşelătoare.

Inima ne modifică geografia. Inima neastâmpărată dă de lucru picioarelor.

Vom ajunge mereu acolo unde ne-am trimis inima mai întâi.

Unde îţi este inima?

Un turist american urmărea un biet pescar mexican, care, după ce a prins câţiva peşti, şi-a tras sombrero peste ochi şi a aţipit la ţărmul mării.
- De ce nu mai pescuieşti? l-a întrebat americanul.
- Am prins suficienţi pentru masa de seară! a spus mexicanul.
- Nu faci bine. Ar trebui să prinzi mai mulţi peşti şi să-i vinzi! Ai face bani. Ai putea să-ţi cumperi apoi mai multe undiţe şi să prinzi şi mai mulţi peşti. Din banii adunaţi ţi-ai putea cumpăra apoi o barcă mare de pescuit, cu oameni care să lucreze pentru tine. Ai putea fi om bogat.
- Şi apoi? a întrebat mexicanul.
- Apoi, ai putea să stai, să te odihneşti, să te relaxezi…
- Apoi, ce crezi că fac eu aici domnule? Mă relaxez.

Avem folozofii diferite de viaţă. Indiscutabil. Când însă rezultatele sunt la fel, la ce folos efortul şi suferinţa unui cerc atât de larg şi complicat?

Mă gândeam la tânărul risipitor, la suferinţele periplului său de a găsi că soluţia cea mai simplă ar fi fost să stea acolo unde era şi să lucreze la inima sa. Ca s-o readucă acasă, fără să umble pe urmele ei prin lumea rea şi păcătoasă.

Suferinţele noastre nu ne vin de la prietenii care ne abadonează atunci când nu mai avem bani, şi nici de la foametea colapsului economic al viselor noastre. Ele nu se nasc nici din soluţiile nefericite ale supravieţuirii noastre în cocina porcilor acestei lumi. Ele ne vin de la inima noastră. Avem o problemă de inimă.

Unele din cele mai răspândite boli de azi sunt cele de inimă. Tot din cauza lor se moare des. La propriu şi la figurat.

Fragment din cartea nou aparuta: Risipitorii

Sursa: http://lascaupetru.wordpress.com/2011/03/24/unde-iti-este-inima/