Sunt, să zicem, Adriana și veți ințelege îndată de ce nu este acesta numele meu adevărat.
Cu privire la cele ce urmează să vă spun, îmi aduc aminte și eu, și îmi aduc aminte zâmbind cu nostalgie, de vremurile când priveam distrată ocaziile întâlnite din întâmplare, când doi tineri dovedeau o intimidate vizibilă între ei. Însă vremurile acelea s-au evaporat fără să-mi dau seama…
De la un timp, m-am trezit privind cu mai mult interes la propriul meu trup, și, de asemenea, dacă întâlneam vreo ocazie ca cele descrise mai sus, le priveam cu alți ochi, cu un soi de gust.
Probabil că aceasta este traiectoria tuturor fetelor din lume…
Evoluția lucrurilor însa, a lăsat urme adânci, care credeam că putea fi altfel.
Fetele sunt considerate ființe rușinoase, tăcute, sfioase…Însă, când sunt mai multe laolaltă, nu este chiar așa. Se povestesc destul de multe și destul de… stufoase, când sunt numai ele.
Poveștile astea mi-au atras deseori luarea aminte și, trebuie să recunosc că, pentru mine, au devenit atractive. Probabil ca toate lucrurile care au contribuit la formarea unei anumite stări sufletești care s-a instalat în ființa mea, s-au regăsit în multele povestiri ascultate despre prietenii între băieți și fete, în care, de la o vreme, în gândurile mele, mă plasam și eu…cum ar fi să fiu curtată, să fiu îmbrățișată sau chiar sărutată, au devenit niște visări de care nu mă desprindeam degrabă, pentru că erau un fel de-a doua trăire care, măcar că erau doar închipuire, deveniseră foarte reale pentru mine.
Desigur că în preajmă erau și fete care păreau să demonstreze că nu sunt foarte interesate de toate acestea și, recunosc că, ori de câte ori găseam câte o breșă în poziția lor de fete cuminți, mă bucuram în sinea mea gâandindu-mă că toate sunt ca mine, și-mi dădeam astfel dreptate. Mai era și cugetul meu, al unei fete care dorea să fie credincioasă, și care deseori stârnit de unele predici auzite, predici care chemau la curăție, seriozitate, abstinență.
Pe de o parte, doream să fiu fata din acele predici, pe de altă parte, continuam să savurez din dulceața visărilor mele…
Toate acestea au căpătat intensitate când unele dintre fetele care-mi erau apropiate și oarecum de o vârstă cu mine, au început să intre în atenția unor băieți. Simțeam că și vremea mea este aproape, însă ciudat, nu știu nici acum de ce am început să simt un fel de teamă.
Au început să-mi vină în minte și altfel de povești, pentru că nu toate cele povestite între fete erau roz. Știam bine despre câteva care sfârșiseră rău de tot in unele aventuri pe care le-au avut, și în unele cazuri din acestea, părinții habar nu aveau pe unde le-au trecut odraslele. Câteva au reușit să se mascheze așa de bine, încât treceau drept fete cu reputație bună, însă pe ici, pe colo, noi cele de o vârstă știam mai multe, și nu din auzite…
Întotdeauna însă, îmi spuneam cu hotărâre ca și cum doream să conving pe cineva: ’’cu mine nu o să se întâmple nimic rău...’’
Într-o zi s-a întâmplat... s-a întâmplat pentru prima dată să-mi fugă pământul de sub picioare. O prietenă mi-a spus că cineva a rugat-o să mă întrebe dacă n-aș vrea să-l întâlnesc. Am simțit brusc cum inima a început să bată ca o tobă și tâmplele au început a zvâcni. Am reușit însă să pozez ca una care este stăpână pe situație și am răspuns tărăgănat că mă voi mai gândi la asta.
De fapt, regizasem de nenumărate ori în mintea mea secvența asta, gândindu-mă cum va fi și cum voi reacționa. Și... m-am întâlnit!
N-a fost cum mi-am imaginat, influențată de poveștile auzite. Nu, n-a fost nici Făt-Frumos, nici armăsarul argintiu, nici călătorie pe nori pufoși...
Nici nu-mi place să mă gândesc dacă eu am fost Ileana Cosânzeana sau nu.
Realitatea crudă a fost alta: a doua oară, cu un altul, nici nu știu cum de am acceptat sa ne întâlnim. Și au mai fost câțiva… Totdeauna am păstrat o măsură de decență, este adevărat, stabilită după standardele mele de atunci și am reușit să-mi păstrez reputația de fată serioasă, nu și cugetul curat... până intr-o zi...
De ce oare vine prăpastia așa pe nesimțite?! Așa ca un șarpe care te înfășoară încet, încet. Știi bine că astăzi ești mai înlănțuit ca ieri, dar așa, din pas în pas, nu ți se pare așa grav. Mai mult, nu-ți propui să mergi mai departe spre rău, dar știi bine că asta se va întâmpla mâine... și mai faci un pas...
Îl știam pe Victor, a fost pe rând prietenul mai multor apropiate de ale mele și toate au fost foarte încântate de prietenia lui. Desigur că având în vedere istoriile despre el și dorința mea de afi fată pocăită (și el era cumva), mi-am propus să-l ocolesc...totuși mă atrăgea...
Poate nu atât felul lui de a fi, cât povestirile care se spuneau despre el.
Pe lânga faptul că era atractiv, se situa destul de bine pe plan material, si apoi... avea ceva aparte tânărul acela...
Într-o zi ne-am întâlnit din întâmplare, și am făcut o bucată de drum împreună. Era seara... Mi-a spus cât de dezamăgit se simte din pricina relațiilor lui eșuate în care n-a reușit să găsească ceea ce dorea sufletul lui și că, el crede că ar putea găsi în mine ceea ce n-a găsit nicăieri.
Urechile mele au ripostat față de ceea ce știam că nu este adevărat, dar era așa de convingător incât am început să-l compătimesc....
Seara aceea am rămas cu el și... m-am lăsat dusă de val...
Am trăit simțăminte neîncercate de mine până atunci... măcar că mai vorbisem cu băieți.
În toiul voluptății, am descoperit în mine un fel de jandarm in stare de veghe: mă așteptam din clipă în clipă ca Victor să facă gestul pe care să-l refuz hotărâtă, spunându-i:
- Nu, Victor, nu, până aici…
Și cred că eram în stare să fac asta, numai că Victor n-a făcut gestul acela și mergând spre casă, singură, mi-am dat seama că… doream să-l fi făcut…
Nu mă mai puteam înțelege pe mine însămi, simțeam că mă cufund într-un fel de renunțare la a mă mai împotrivi răului... era plăcut, deși cumva trist să mă las dusă de val... a doua oară n-a mai fost așa... n-a mai fost așa...
A urmat o perioadă în care mă simțeam ca o cârpa și mă întrebam dacă și celelalte prietene ale lui Victor se simțeau la fel. Oricum, m-am îndepărtat în termeni categorici de el imediat după aceea.
În prima ocazie când m-a abordat întrebându-mă ce mai fac, i-am spus înciudată:
- Încerc să repar ceea ce ai dărâmat tu în mine, și te rog să mă lași în pace!
N-am mai stat să aud scuzele și părerile lui de rău pe care începuse să mi le transmită.
Am încercat să mă pocăiesc sincer și adânc... fundul gropii mi-a dat un fel de putere să mă pedepsesc pe mine însămi.
Părinții au observat toate acestea, dar niciodată n-au înțeles care era sursa stărilor prin care am trecut.
Două hăuri negre, cumplite, provocatoare de groază îmi răvășeau gândurile în vremea aceea: dacă mă voi căsători, ce-i voi spune atunci soțului meu cu privire la ceea ce nu mai puteam ascunde, și, apoi, Dumnezeu mă va ierta vreodată deplin?
Trecuseră cinci luni de zile până când, într-o zi de iarnă, am dat de Victor într-o gară dintr-un oraș vecin. Știam că urma să se căsătorească.
Când m-a zărit, după un moment de ezitare, s-a îndreptat hotărât spre mine, în colțul unui hol mare, unde așteptam la rândul meu, trenul.
M-a întrebat câteva lucruri, și eu i-am răspuns rece, apoi am tresărit văzând privirea lui fixându-ma într-un fel anume, privire pe care n-am putut-o uita niciodată... înainte ca eu să-mi dau acordul, m-a prins în brațe și m-a tras spre el, și... parcă n-aș mai fi vrut să mai termine… însă el s-a smuls de lângă mine ca speriat, a aruncat o privire înapoi și s-a depărtat în grabă, fără să-mi spună nimic. O doamnă tânără apăruse pe neașteptate și el s-a dus spre ea. Aceasta l-a luat la braț și au plecat, nu înainte ca aceasta să arunce o privire peste umăr, spre mine. Era foarte frumoasă… și am simțit un fel de invidie în mine…
După plecarea lor, mi-am mutat locul numai pentru că simțeam nevoia să mă mișc, și frigul m-a obligat să-mi înfășor iarăși capul cu șalul cel mare. Trecuseră câteva minute bune și încă mai simțeam buzele arzând. Am plecat capul și reconstituian în mine secvența care tocmai se terminase așa brusc, când am auzit în spatele meupași și un glas cristalin de femeie întrebând:
- Cine era fata aceea cu care ai stat de vorbă cât am fost eu la toaletă?
- O cunoștință dintr-o adunare vecină.
- Erai cam roșu la față!
- Fii pe pace, e o proastă dintre multe alte proaste! - și-au trecut înainte...
Am simțit un junghi dureros în piept... numai cu câteva momente înainte, când s-a lipit de mine, mi-a spus: ’’Ai rămas unică în gândurile mele, nimeni nu-i ca tine...!’’
’’Probabil nimeni nu-i ca mine de proastă...’’ , și am început să plâng. Nu de faptul că m-a făcut proastă, ci pentru că îmi dădeam seama că asta meritam, plângeam de necaz că iar m-am pătat...
Nu mult după aceea, am făcut 20 ani și cu toată confuzia care domnea în capul meu, am cerut botezul în apă, nădăjduind din răsputeri că aceasta va fi ca o piatră de hotar în viața mea.
Am constatat însă, cu durere, că o parte din viața veche a trecut hotarul acesta după mine. Toate erau amintiri triste, dar, după un timp, unele dintre ele și-au schimbat înfățișarea în gândurile mele, redesoperindu-și aspectul savuros, care mă înlănțuia din când în când, răvășindu-mi ființa.
Degeaba îmi spuneam în acele momente că sunt lucruri păcătoase la care nu trebuie să mă gândesc, degeaba evaluam încă o dată în minte prețul mare cu care am plătit clipa... treceau greu...
Apoi a apărut Mihai, un tânăr mutat cu serviciul în orașul nostru și care era pus pe pocăință cu toate motoarele. Ne-am împrietenit cu ocazia unor activități bisericești. M-a categorisit drept o fată credincioasă și serioasă.
După un timp, într-un mod foarte simplu m-a întrebat despre căsătorie. Am consimțitdeși, aș fi vrut să mă întrebe mai întâi despre viața mea. Lui nu-i venea in cap așa ceva știind că sunt fată pocăită și curând era deja prea târziu să mă mai gândesc la toate acestea pentru că întreaga adunare aștepta deja să ne căsătorim.
Prietenia noastră, prietenie la care visam de când eram fetiță, n-am putut-o gusta... teama de viitor amintirile din trecut, comparațiile dintre felul de-a fi al celorlalți și în mod deosebit dintre tandrețea cu care știa să se apropie Victor, acel mostru care mi-a nenorocit viața și felul simplu, reținut, curat, deși plăcut, cu care se comporta Mihai, creau un fel de tensiune interioară care spulbera fericirea pe care mi-o doream din toată inima s-o am alături de logodnicul meu... timpul însă te obligă să pășești înainte...
În primele zile de după nuntă, l-am surprins de mai multe ori pe Mihai trist și dus pe gânduri. Uneori simțeam că vrea să mă întrebe ceva și nu găsește curajulsă o facă. Eu simțeam că am o ceața peste mine și nu știam cum o să procedez dacă va avea întrebări. Oricum îmi propusem să-l iau pe ’’nu’’ în brațe și s-o țin așa, deși nu știam dacă voi reuși sau care vor fi urmările.
Dar Mihai nu m-a întrebat nimic și cu timpul pare să fie preocupat total cu problemele de familie, biserică, de serviciu.
Totuși, în toiul fericirii noastre simt în el, din când în când, o îndoială și asta mă face să fiu nefericită...
O, cât de mult aș vrea să fi fost altfel...!
Nu cu multă vreme în urmă, în timp ce mergeam pe trotuar la braț cu soțul meu, culmea, discutând ceva din Scripturi, am tresărit puternic, oprindu-mă o clipă din mers. Mihai a observat că am rămas cu privirea după o mașină care tocmai făcuse stângaîn intersecția unde am ajuns și mi-a spus blând:
- Este un BMW, model mai nou. Arată bine, dar are un consum groaznic...
’’Arată bine… consum groaznic...’’ – abia auzeam. În mașina aceea era Victor și asta m-a răscolit... groaznic.
Am tras concluzia că relațiile acestea de dinaintea căsătoriei în care am pus suflet, fac parte pentru totdeauna din viața mea... nu le mai pot scoate.
Perioade lungi de timp par că s-au scurs odată cu timpul trecut, dar în anumite momente, reapar vijelios.
Cu un timp mai lug în urmă, Mihai a fost invitat să slujească la o înmormântare. A rămas surprins de insistența mea de a-l însoți...
Când mortul afost lăsat în groapă, m-am surprins plângând destul de tare, încât Mihai m-a strâns la piept. Apoi, în timp ce mă privea oarecum mirat, mi-a spus:
- Ciudată ființă ești tu, Adriana!
Ce știu eu ce simțământ avea soțul meu când a spus asta. Oricum el nu știa și nu știe nici acum că tânărul care murise într-un accident, la care înmormântare eu am plâns, era unul din foștii mei prieteni, cu care m-am înțeles foarte bine... afost un suflet bun... poate singurul dintre cei cu care am avut o oarecare relație și după care îmi pare rău.
Dar am dreptul să gândesc astfel, ca și femeie căsătorită, care-și iubește soțul?!
Uneori amintirile aventurilor mele, imaginile celor cu care am flirtat, se transformă în visele mele în niște ființe demonice care se năpustesc asupra mea și mă chinuie... și uneori îmi place chinul lor... și asta mă face și mai nenorocită...
In ultimul timp s-a înfiripat în ființa mea o nădejde: se pare că odată cu trecerea timpului toate acestea sunt mai puțin, tot mai puțin insistente, poate se vor stinge. Sau poate faptul că am decis să mă mărturisesc va aduce izbăvirea... o doresc, măcar că aizbavirea aceasta lasă în urmă un teren devastat cu multe ruine care puteau să fie tot atâtea palate minunate în care să-mi trăiesc fericirea: fericirea de a fi trăit curat înaintea lui Dumnezeu; fericirea de a nu fi răscolită de amintiri murdare; fericirea de a avea un cămin așa cum l-am visat încă din copilărie; și atâtea alte fericiri...
Am câțiva copii...între ei trei fetițe care se înalță pe zi ce trece. Oh, cât de mult mi-aș dori sa nu facă primul pas greșit, pentru că al doilea este atât de greu de evitat... Aș da viața mea pentru asta, daca s-ar putea...
Cred ca e una din cele mai miscatoare marturii pe care le-am citit vreodata...Cred ca ce se spune aici, face mai mult decat 100 de predici ascultate in biserica...Si daca dupa ce am citit asta, tot mai sunt persoane care isi pot asuma riscul neascultarii............oare cum ar trebui sa le mai vorbeasca Dumnezeu?
Dumnezeu să îţi binecuvânteze familia, soţul, copilaşii.. şi să îţi facă după îndurarea Lui.
Cu drag.
Adriana, e bine ca incerci sa te desprinzi de trecut. Marturia ta poate ajuta multe persoane care se vor gasi in fata acelorasi ispite. Las deoparte lucrurile pe care nu le mai poti indrepta si iti semnalizez cateva care pot schimba mult situatia. Pentru ca spui ca esti chinuita de amintirile trecutului, citeste mai departe doar daca vrei cu adevarat sa scapi de ele.
Mai intai, intre tine si sotul tau nu exista sinceritatea care sa produca o acceptare totala si o unire ireversibila. Certificatul de casatorie si cei cativa copii nu vor sta in fata taifunului care se arata la orizont. Criza de la mijlocul vietii va rascoli tot ce ati bagat voi sub pres atatia ani.
Te-ai gandit de ce nu te-a intrebat el direct dupa nunta? Oare ii lipsea numai curajul sau nu dorea o discutie in care la randul lui sa "goleasca sacul" amintirilor? Pus pe pocainta cu toate motoarele, cum spui tu, poate fi si un om care a suferit o cadere, un esec.
Bineinteles ca ai dreptate ca era bine sa te intrebe despre viata ta si abia apoi despre casatorie. Dar nu ti-ai dorit asta cu adevarat. Daca doreai, deschideai tu subiectul. Tu ai vrut sa fugi de trecut, ascunzandu-te in aceasta casatorie. Nici dupa nunta nu ai vrut, spui ca l-ai fi luat pe "nu" in brate. Aceasta lipsa de curaj este sursa nefericirii actuale. Gandeste-te la Ps. 32. "Cata vreme am tacut, mi se topeau oasele..." Tot acolo spune "in duhul caruia nu exista viclenie..." David lucrase cu viclenie, dar acum se simtea bine ca a reusit sa o scoata afara... Nu sunt sigur ca si tu doresti asta, imi place sa cred ca da...
Pentru ca acele amintiri sa nu te mai chinuie, e bine sa le marturisesti. Roaga-te mai intai, cere Domnului intelepciune, calauzire in alegerea momentului si a cuvintelor si discuta deschis cu sotul tau. El nu are dreptul sa te acuze pentru ceea ce s-a petrecut cand inca nu erai sotia lui. Poate ca si el are sa-ti spuna cate ceva despre el insusi... Numai o discutie sincera va aduce intre voi ce a lipsit: increderea. E normal ca te doare lipsa lui de incredere. Este reala, este acolo si nu poate fi ascunsa. Sta in puterea ta sa i-o spulberi.
Scoaterea la lumina va rupe puterea pacatului si amintirile acelea nu ti se vor mai parea frumoase in nici un fel. Dumnezeu te va elibera de ele.
Invata impreuna cu sotul tau sa fiti una in duh, doi oameni care nu-si ascund nimic, care se accepta nu pentru ca nu stiu ce a fost in viata partenerului, ci dimpotriva tocmai pentru ca stiu, si totusi, au ales sa se iubeasca si sa depaseasca trecutul.
Dumnezeu sa fie cu tine!
Foarte adevarata marturie si multumim celei care a decis sa o scrie, PENTRU CURAJ SI SINCERITATE. Multi/ multe avem de invatat din aceasta... si Domnul sa ne dea tuturor intelepciunea de a pune frana inainte de primul pas ...gresit! Iar ,,Adrianei'', Domnul sa ii dea eliberarea de care are atata nevoie sufletul ei si sa lege tot mai strans relatia cu sotul ei! AMIN.
Fratilor, listati aceasta marturisire si afisati-o la avizierul Bisericii. Poate se vor trezi unele fete pana nu e prea tarziu!
Nu te judec, nu-s nici pe departe mai buna ca tine, dimpotriva...dar o familie n-ar trebui sa fie bazata, printre altele, pe sinceritate?
Faptul ca iti speli rufele in modul acesta si faptul ca-i ascunzi celui langa care dormi in fiecare seara toate chestiile astea, nu iti spala greselile, din contra...e doar o josnicie prin care incerci sa mai traiesti cateva zile cu chestia asta pe constiinta, amanand un lucru inevitabil: o casnicie distrusa pentru ca tu nu ai curajul sa fii sincera nici cu tine, daramite cu el.
Iti doresc multa intelepciune in ceea ce vei face...:)
Draga Adriana, am citit acest articol si, sincer, senzatia pe care mi-a lasat-o este ca tu cauti compasinea noastra, nu iertarea de la Dumnezeu. Scuze daca suna prea dur sau a judecata. Nu doresc sa te judec. Inainte de a ma pocai am avut o viata mult mai mizerabila. Ceea ce ai povestit tu este "parfum", ca sa ma exprim asa. Lucrul pe care l-am inteles insa este ca pacatul trebuie marturisit, apoi mergi mai departe, fara sa mai revii asupra acestor aspecte neplacute.
Mie mi se pare ca pe tine inca te apasa ceea ce s-a intamplat. De ce nu ai o discutie cu sotul tau? Eu i-am spus cu sinceritate sotului meu aspectele neplacute din viata mea de dinainte de pocainta apoi am mers cu marturia chiar in fata bisericii (chiar daca a fost socanta iar sotul meu este pastor) pentru ca imi doresc ca nici o alta fata sa nu faca greselile pe care le-am facut eu. Acum ma simt complet eliberata, imi pot privi sotul in ochi, pentru ca stie ca pocainta mea a fost sincera.
Revenind la articol, mie mi se pare ca tu astepti o oarecare compasiune din partea noastra. Imi amintesc marturia sotiei unui pastor din Zalau, care spunea la un moment dat ca tot timpul astepta confirmarea oamenilor din biserica asupra faptului ca cutare sau cutare lucru pe care il facea este bun. Asta pana si-a dat seama ca in loc sa fie orientata spre Dumnezeu era orientata spre oameni...
Dumnezeu este mare si bun si El iarta tot pacatul nostru,, daca pocainta este sincera. Iar daca sotul tau este cu adevarat pocait te va ierta si el. Tu vei obtine eliberarea de care ai nevoie si cred ca viata ta va fi complet transformata. Dumnezeu sa te intareasca si sa te lumineze!
Mariana ...ai spus ca nu acela e numele tau ... deci pot sa-ti spun oricum , modul cum ai prezentat aceasta marturie socheaza ....luxul de amanunte ...spatiile mari lasate intre anumite aliniate ...spre exemplu : " seara aceea am ramas cu el , m-am lasat dusa de val ...' nu vorbesc doar de trecutul tau ...ele inca fac parte din prezentul vietii tale . Liliana , cred ca pastrezi aceste animtiri ca pe niste trofee , tu nu scapi de ele pt ca de fapt vrei sa le pastrezi .....sunt poate cele mai tari lucruri care crezi tu ca ti s-au intamplat....Cristiana tu spui ca viata ta fara ele nu a fost asa de pasionala....de voluptoasa ...Loredana nu doar sotul tau este mintit de ani de zile ci tu esti mintita de un duh demonic ....Victor reprezinta victoria pacatului in viata ta .....Simona sa-ti vezi fetita -un ingeras de fetita - aproape de tine sau baietelul tau ce ai ...sa vezi frumusetea si gingasia lor zilnic ...surasul lor , emotia lor ...plansul ...primii pasi ...primii dintisori.....sa te bucuri de intimitate fizica cu sotul tau ...tatal copiiilor tai...sa ai parte de aceste binecuvantari ....in viata ta plus multe altele ...si sa vi sa vorbeste cu pasiune inca despre un barbat ...care de altfel te-a facut - proasta- in fata altei fete ......inseamna ca tu nu vezi....Viorica incepe sa-ti privesti copiii , sotul altfel ...ei sunt reali ...celelalte sunt amintiri trecute .....Florica tu spui ca sotul tau nu stie de trecutul tau dar stiu peste 1200 de persoane care urmaresc acest site . Casiana pt revistele cu povesti adevarate subiectul tau este unul foarte frecvent ....nu esti prima care are o astfel de povestire . Giorgiana titlul marturiei tale suna de asemeni foarte senzual ...poate ca asta ai vrut ...sunt emisiuni saptamanale pe tema asta ...cred ca marturia aceasta nu ar trebui citita doar de fete si tinere ...ci si de mamele lor Expresia pe care am folosit-o ca subiect a distrus vietile multor tineri , ti-a deformat si tie viata...este de natura demonica . .Petronele iti doresc sa fi un om ..o femeie libera ....cel mai pretios dar . Succes !
Adriana, Dumnezeul este cel care da iertare si eliberare, oricat de murdar ar fi ceea ce ai facut; cauta-L pe El si sufletul tau va fi impacat si linistit...stiu cum e sa ai in spatele tau ceva de care sa iti fie rusine...ma intrebam si eu daca Dumnezeu ma poate ierta, pana cand am inteles ca mi-a oferit deja iertarea, ca a dat uitarii trecutul meu, dar stiu ca sunt lucruri pe care va trebui sa le cunoasca cel care imi va fi sot, asta e ceva ce trebuie sa fac. Acum rar imi amintesc de ce a fost si nu ma mai afecteza cu nimic. M-a ajutat mult ca am marturisit unor oameni ceea ce a fost, si cred ca e nevoie ca si tu sa marturisesti sotului tau, pentru eliberare...cred ca asta este voia Tatalui; rugaciunea si partasia cu El iti da putere pentru orice, chiar si pentru a marturisi...fa ceea ce trebuie, scuze si motive vei gasi intotdeauna pentru a amana...cauta pacea!
Vezi dacă nu a avut ce lucra și a depus mărturie publică?Acum o judecă toți neaveniții de pe forum.Iubită soră,linișteștește-ti inimioara frântă..ești de fapt o victimă...personal ti-am înțeles suferința...îl iubesti și azi pe Victor..în paranteză fie zis..de ce nu v-ati căsătorit totuși si de ce ai fugit de el ,mai ales că răul era deja făcut?Nu cred că te dispretuieste acum...ce putea spune celei cu care era?Chiar afirmatia dânsului tradeaza emotia fricii de nu-i fi descoperite sentimentele reale.Tu l-ai iubit..poate nu a fost chiar iubirea divină ce e liantul oricărei familii...poate a fost duhul lui Amnon(fiul lui David),Or,în lupta asta nu este izbăvire surioara mea..esti doar o victima precum cel lovit de cancer,de boală,etc.Asemenea pasiuni uriase ce chinuiesc sufletul o viata întreagă pot fi puse pe lista nenorocirilor ce i se pot întâmpla unui suflet omenesc!De ce-i asa?O știe El!Poate în ceruri vă veți întâlni unde el îți va explica ce-a fost cu inima lui iar tu prin ce suferințe ai trecut...în locul unde El va sterge orice lacrima din ochii lor!
Mă copilelor ce aruncați cu părerea..voi ati citit articolul cu inima sau doar l-ați frunzărit distrate, din plictis..observați careva ce răspuns a dat Victor interogat de sotia sa?::”O cunoștință dintr-o ADUNARE vecină!”..Repet,să vă rămână-n cap..ADUNARE,ADUNARE,ADUNARE! Lăsați-o mai moale cu trecutul murdar,lume,păcate..nu vedeți că aici e-un caz petrecut în interiorul Bisericii lui D-zeu?..Mă întreb ce hram purtau părinții lui Victor de-i permiteau cavalerului să încerce așa la rând toate fetele..
Asta ți se poate întâmpla și tie iubită surioară care te crezi la adăpostul bisericii..și chiar stă scris:..”Cât pe ce să mă nenorocesc în mijlocul adunării!”...deci,un zâmbet arogant,”Mie nu mi se va întâmpla!”,nu te va pune la adăpost de nevoia firii de a accepta compania unui băiat în vederea căsătoriei(atunci viața ta va fi în cumpăna și maaaare nevoie vei avea de ajutorul lui D-zeu!)...poate și aspirațiile autoarei erau întreptate spre aceiași directie,vina dânsei constă în faptul că a mărit răul făcut,îndepărtîndu-l pe Victor,lasîndu-se pradă frămăntărilor de conștiință...Propun un exercițiu de logică spirituală,ce credeți,dacă se căsătoreau(Victor și Adriana)nu era soluția optimă? Victor nu ar mai fi stat o viață întreagă supărat precum Mihai...doar știa cine-i ”vinovatul”,nu?Iar Adriana ar fi fost scutită de-atâta amărăciune ce-i blochează mersul pe Calea către ceruri.
Apropo de ”judecătorii forumului”..ar fi trebuit să știți cum abordează D-zeu problema păcatului...”Nu contează cum ai ajuns în groapă..vreau să știu dacă dorești cu adevărat să ieși!”..iar din cele citite,sărmana Adriana dovedește asta...păcat că nu e suficient în ochii oamenilor...
Fetițelor,tinerilor...cu D-zeu nu e de glumit..plătești poate mult mai mult decît face păcatul...însă un lucru să știți,D-zeu e mai îndurător decât oamenii...deci dacă ati făcut prostia de a călca pe bec,vă rog fiebinte..nu vă străpungeți singuri cu o mulțime de chinuri publicîndu-va nelegiurea..plângeti-vă singuri păcatul și așteptați pedeapsa divină ce oricum va fi mai blăndă decăt stigmatul pus de oameni..David a zis:”Mai bine să cad în mâinile D-lui decât în mîinile oamenilor!”
Ne e frica sa aratam mila si compasiune fata de un om care-si varsa inima pacatoasa inaintea noastra, sa nu cumva sa il incurajam, sa nu cumva sa vrea sa ne manipuleze si sa ne traga si pe noi in jocul lui ("las ca stim noi..."), sa nu cumva sa creada ca nu suntem in control, sa nu cumva sa nu ii fie clar ca noi suntem sfintii si el..
Suntem niste pomi uscati, izvoare seci, sare fara gust...mandri de altfel.
Adriana...si eu am avut ceva de marturisit, ceva cu care diavolul ma umilea chiar daca stiam, cu mintea, ca daca i-am cerut iertare lui Dumnezeu El este credincios si drept ca sa ma ierte. Tot simteam rusine si umilire, si imi spuneam "daca ar sti logodnicul meu aceasta parte din viata mea, m-ar mai iubi? m-ar mai privi cu respect?" Un avantaj, pot sa spun, a fost ca viitorul meu sot era deja prietenul meu cel mai bun, si nu imi puteam imagina cum as putea traii o viata fara sa ma cunoasca si sa il cunosc pe deplin, graselile, pacatele, rusinea, dorintele rele...intr-o zi am simtit o apasare asa de mare, parca nu mai trebuia sa treaca nici macar o secunda fara ca el sa stie cea mai intunecata parte din trecutul meu, nu mai aveam liniste si ...am luat-o de departe si mi-a trabuit mult, mult, a fost un chin aproape fiecare cuvant, am plans si am spus ...am spus si am plans...si el s-a bucurat! da, s-a bucurat, pentru ca si el avea o piatra mare pe suflet, pe care a lasat-o langa a mea. Am vazut atunci dragostea adevarata, care acopera si care iubeste neconditionat, atunci am simtit cu adevarat ca Dumnezeu chiar m-a iertat si nu ma vede ca pe un crestin de mana a doua ci ma numeste, cu mandrie, FICA LUUUI ! pentru ca daca un om care caruia eu imi deschid inima si ii arat murdaria din ea ma poate iubi asa atunci cu siguranta si mult mai mult ma iubeste si Dumnezeu.
Am citit asta intr-o carte: cine este cunoscut pe deplin este iubit pe deplin! este valabil in relatia cu Dumnezeu dar si in relatia imediat urmatoare, cea cu sotul sau sotia.
Daca Mihai este prietenul tau cel mai bun si persoana cea mai apropiata tie si daca simti acea nevoie sa fii cunoscuta pe deplin, atunci sotul tau este persoana in fata careia poti sa iti deschizi sufletul. Mai pune o piatra de hotar in viata ta, rupe lantul slabiciunii tale, nu cauta ceva bun in tine, ceva tare pe baza caruia sa-ti mai tarasti "viata de credinta", taria ta si a mea este Domnul, prin Harul Sau ai primit iertare si tot prin El esti mai mult decat biruitoare.
Nu ai de ce sa te temi, cu totii suntem nedemni de dragostea lui Dumnezeu, si sotul tau este om, si el a beneficiat de mila si harul Sau, agonia in care esti acum e amagirea vrajmasului sufletului tau, fa pasul prin credinta si bucurate de eliberarea lui Mantuitorului tau.
Daca alegi sa-ti deschizi inima fata de sotul tau poate ar fi mai bine sa mergeti intr-o mini-vacanta, de o zi-doua, in care sa fiti singuri sa nu trebuiasca sa dati ochiii cu nimeni sau sa aveti alte activitatii, foarte important sa nu luati copiii cu voi, lasatii un timp la parintii vostrii. Aveti nevoie de intimitate si timp ca sa vorbiti, nu te gandi dinainte cum va reactiona, nu sti.. si nici nu e cel mai important lucru, important e sa ii dai sansa aleaga sa te iubeasca pentru ceea ce esti cu adevarat.
Te pup si te imbratisez, si ma bucur pentru eliberarea ta.
M-am ocupat de lucrarea cu tinerii in biserica si as fi vrut ca fetele din biserica sa poata citi asemenea exemple pe care un lider nu le poate discuta in amanunt cu partea de sex opus.
Eu nu te judec pentru ceea ce ai trait (asta o va face Dumnezeu), ci te felicit pentru curajul de a da exemplul tau si altora!
Adriana...si eu mi-am pus de multe ori intrebarea aceasta....si ma intrebam , oare sunt singura fata casatorita care trece prin astfel de trairi...sentimente stranii??? Si eu am trecut printr-o situatie asemanatoare, si inca ma mai rascoleste de multe ori cand aud de acel baiat, sau cand ma intalnesc cu el intalmplator, desi, sunt casatorita de un an... off, ca si tine spun si eu de multe ori, oare nu am putut sa nu il las in inima mea, oare nu am putut sa nu ma las purtata de ochii lui albastri...de vorbele lui dulci??? de ce si-a pus amprenta asa de adanc in inima mea...???....doar rugaciunea poate schimba inima...i-am marturisit unei prietene situatia prin care trec, si mi-a spus ca se roaga impreuna cu mine, ca Domnul sa lucreze la inima mea...si El sa stearga orice urma...acum sunt bine, dar nu stiu pana cand.....
Multumesc mult pentru marturia ta...cu adevarat m-a miscat...si mi-a dat putere si credinta sa merg mai departe, sa-mi iubesc sotul necontenit....si sa las trecutul in urma....
Cred ca ai mult curaj si stiu ca si multa durere sa te expui judecatii celorlalti.
Din pacate flirtul e o practica larg intalnita in cam toate adunarile si din ce in ce mai des.
Poate ca e in firea noastra sa ne jucam cu focul cu acea inconstienta ca nu o sa ni se intample nimic.
Indiferent cat de departe mergem, emotional tot suntem implicati, noi fetele ceva mai mult.
Si cand ii acuzam pe ceilalti, suntem de doua ori vinovati, in primul rand pentru ca suntem toti cam la fel, aplecati spre cele pamantesti si in al doilea rand ca suntem ipocriti si judecam.
Nu-i asa? Cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra.
Dumnezeu ne iarta, dar spre binele nostru nu ne scuteste de consecinte, ca poate asa o sa ne invatam bine lectia si ne vom feri pe viitor.
Iar vindecarea va veni cu timpul si cu multa rugaciune.
As vrea sa te ajut. Si cred ca un ajutor este sa constientizezi situatia ta.
Tu inca esti legata de Victor, inca te fascineaza si asta ingreuneaza eliberarea ta.
Atata vreme cat iti place si te joci cu ideea te vei chinui singura si ii vei chinui si pe cei din jur.
E o prostie sa te gandesti ce ar fi fost daca...
Nu cred ca ti-ar fi placut sa fi in locul celeilalte si sotul tau sa sarute pe alta in gara cat esti tu plecata la toaleta.
In Biblie o sa gasesti avertizarea: Pazeste-ti inima mai mult decat orice caci din ea ies izvoarele vietii!
Dar si calea de iesire:
Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus!
Filipeni 4/5-6
Asa ca fii hotarata, credinta, post si rugaciune!
Mult har!