Resursa adaugata de resursecrestine in 13/08/2011
E o mare diferență între a spune ceva și a avea ceva de spus. Isus avea ceva de spus fariseului Simon.
Când Domnul are ceva să-ți spună, El merge direct la rădăcina problemei tale. Problema lui Simon era problema mea și a ta. Judecăm pripit, superficial, discriminatoriu. Chiar pe Isus Însuși. Și o facem fără dragoste. Cine iubește mult i s-a iertat mult. Cine iubește mult n-are timp de judecăți ci de exprimarea sentimentelor sale. Este gata de orice sacrificiu pentru cel iubit. Să-I speli picioarele cu lacrimi și să I le ștergi cu părul capului este act de devoțiune. Fariseii nu-l vor înțelege niciodată.
Pentru Simon, Domnul mai are ceva de spus. O spune cu tact dar penetrant. Până în adâncul inimii. Reproșul este necruțător. În casa lui nu găsise nici măcar ospitalitatea minimă datorată noului venit. Găsise doar o inimă care judeca în ascuns. Cu totală lipsă de compasiune pentru păcătos și cu totală lipsă de dragoste pentru cel ce ierta păcătosul. Dar, ferice de el, Domnul mai avea ceva de spus…
Omul care trăia din respectarea principiilor morale era îngrozit de femeia care trăia din călcarea lor. Nu e de mirare că este gata să chestioneze inspirația divină a Celui care-i permitea să-i sărute picioarele. El care slujea altarul, și cucoana care făcea trotuarul. La mijloc Isus. Primește închinarea femeii și respinge judecata sfântocului.
Vorbind despre colegii săi, Isus a avut cuvinte foarte grele de spus. Morminte văruite! Blide murdare pe dinăuntru! Călăuze oarbe! Fățarnici! Hoți care mănâncă casele văduvelor! Nebuni și orbi! Vai de voi! Grele vorbe și necruțătoare… Dar Isus a avut ceva de spus în dreptul lor.
Pe ai Săi i-a încurajat și mângîiat prin cuvintele Lui. Avea ceva de spus pentru ai Lui.
Pentru farisei a avut cuvinte grele de mustrare. Avea ceva de spus împotriva lor.
Pentru Irod n-a avut nimic de spus. Nu avea nimic ca să-i mai spună.
Mă bucură mângîierile și încurajările Lui. Mă doare mustrarea Sa, dar nu mă îngrijorează. Mă mustră pentru că mă iubește.
Mă înspăimântă tăcerea Sa.
Sursa: lascaupetru.wordpress.com
- Vizualizări: 4017
- Export PDF: 2
- Favorită: 2
- Comentarii: 3
- Gramatical 1
- Diacritice 1
Inca de cand am inceput sa citesc Biblia, cuvantul care m-a fascinat cel mai mult a fost "dragoste". Si este ceea ce am retinut in primul an citind acest giuvaier nepretuit pe care Dumnezeu ni l-a dat in mare sa iubire pentru noi. Si acum daca ma intrebi primul cuvant care imi vine in minte daca ma pui sa il caracterizez pe Dumnezeu este "dragoste". "Pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea..." - cati inteleg cu adevarat acest verset, cuvantul cheie "a iubit"!
Era o vreme in care tanjeam sa ascult o predica despre iubire. Dar nu cea clasica despre faptul ca Dumnezeu si-a jertfit unucul Fiu in marea iubire pe care ne-o poarta (nu vreau sa minimalizez importanta pentru ca, intr-adevar, este gestul suprem pe care cineva il poate face, ci doar sa spun ma cele mai multe predici pe care le auzi se limiteaza strict la acest aspect). Ceva nou, ceva proaspat. Pentru ca aici este marea frumusete: indiferent de cate ori citesti Biblia, acelasi verset poate sa iti releve ceva nou.
Sa nu ma lugesc foarte tare, nu vreau decat sa remarc marele adevar spus de autorul articolului: poate mai greu decat a iubi neconditionat este sa accepti mustrarea. Pentru ca firea omeneasca se lasa atat de greu ingenunchiata. Cu totii avem o parere asa buna despre noi incat atunci cand primim o mustrare, in loc sa plecam capul si sa ne cercetam cu onestitate, avem tendinta sa spunem "De ce Doamne?".
Sii pentru cine nu a inteles, finalul articolului este o concluzie nu o referitna biblica. O concluzie care ar trebui sa ne puna serios pe ganduri: atunci cand Dumnezeu tace, cu adevarat ar trebui sa ne inspaimantam! Pentru ca, sa utilizez un "barbarism" daca El tace si nicimacar nu ne mai mustra, inseamna ca "e groasa rau".