Demult, pe vremea când paşii mei umblau pe tărâmul celălalt, tărâm de basm şi de poveste, pe vremea aceea am întâlnit trei bătrâni: oameni cu părul nins şi barbă albă. Eram în clasa întâi, şi aşteptam cu nerăbdare să revăd colinele şi dealurile înzăpezite ale satului natal, să alerg de la sanie şi să mă arunc în braţele mamei, să mă întâlnesc cu tata şi cu fraţii mei, când deodată, intră în sala de clasă un bătrân cu o nuia pentru copiii neascultători, şi o pungă de bomboane pentru cei cuminţi, apoi a plecat.
   Bomboanele s-au terminat repede, moşul s-a dus, dar ne-a lăsat ca moştenire nuiaua lui şi numele. Şi-i auzeam glasul, ori de câte ori moş Niculai lovea în pălmile sau pe spinarea celor neastâmpăraţi. Pe al doilea moşneag l-am întâlnit acasă, în vacanţa de iarnă. A venit din locuri neştiute, pe drumuri neumblate, în sania lui trasă de reni şi cu daruri în desagi.
   După al doilea război mondial l-au alungat departe... Dar în visele şi în gândurile lor, copiii îl chemau înapoi, şi el venea, chiar dacă nu întotdeauna avea sacul plin. Era un moş blând, împovărat de ani. Nu îţi făcea nimic chiar dacă aruncai cu bulgări de zăpadă in el. Dar vacanţa s-a dus ca un vis frumos cu sărbătorile şi bucuriile ei. La şcoală, a venit la noi al treilea bătrân. Nu vi se pare că e ca într-o poveste? Trei feciori de împărat, trei fete, trei zmei... Era cam întârziat moşneagul.
   A străbătut cale lungă. Venise tocmai de prin părţile Siberiei. Ne-a adus nişte dulciuri şi câteva hăinuţe de la Moscova... Dar era rece, rece ca gheaţa! Moş Gerilă era numele lui. L-au adus la putere comuniştii. Putea să umble liber pe unde voia.
   Sfântul apostol Pavel, spune corintenilor. „Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, simţeam ca un copil. Când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” Haideţi dar, să privim la persoana lui moş Crăciun, şi apoi la persoana Domnului Isus Cristos, pentru a putea alege fiecare din noi cum şi pe cine vom sărbători.
   Legenda spune că atunci când au venit să se înscrie Iosif şi Maria, au cerut mai întâi găzduire lui moş Ajun; dar el, motivând că este sărac, i-a trimis la fratele lui, moş Crăciun, un om înstărit. Dar nici el n-a vrut să-i primească. Crăciuneasa însă, fiind mai miloasă, i-a găzduit în grajd; dar Crăciun, văzând aceasta, a tăiat mâinile soţiei sale, dar Domnul a vindecat-o, iar Crăciun, văzând minunea, s-ar fi pocăit. Scriptura spune însă altceva. Să ascultam cuvintele Scripturii: „Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, l-a înfăşat în scutece, şi l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei”(Luca 2:7). E vorba aici de un han ocupat, unde ei nu mai aveau loc. Nu se pomeneşte nici într-un loc, nimic, în Scriptură despre Crăciun, Crăciuneasa şi slugile sale care la urmă, de bucurie, au întins o horă mare. Doar legende şi basme. Lui Timotei, îi spune apostolul să se ferească de basmele lumeşti şi băbeşti (1 Timotei 4:7). Legenda lui moş Crăciun mă duce cu gândul la stăpânul casei de poposire din Scriptură, care nu l-a primit pe Mântuitorul. Prin urmare, acest nume nu-mi aduce nici o bucurie.
   Dar Isus Cristos… Cine este oare? Vor putea cuvintele omului să cuprindă pe Cel ce este necuprins? Cântarea, va putea spune ea cât de bun este Domnul? Cât de mult va înţelege mintea şi sufletul nostru frumuseţea Celui nepătruns. Şi totuşi, Tu, Doamne, eşti în sufletul meu, şi lacrimi vărs adesea când iţi rostesc numele, când mă mustri, când mă mângâi şi mă binecuvintezi… „Minunat, sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”.
   Părintele veşniciilor, adică mai presus de veşnicii, Dumnezeu adevărat, împreuna ziditor cu Tatăl a tuturor lucrurilor, eşti Domn al Domnilor şi împărat al împăraţilor; învelit în slavă şi lumină; slujit de legiuni de îngeri. Un înger doar a ucis într-o singură noapte 185 de mii. Ce mare putere este în jurul tău Doamne! Dar Ţie Ţi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Prin puterea Ta ţii mulţimea stelelor şi galaxiile!
   Atâtea inimi bat, şi este viaţă în noi! Ne-ai văzut apoi scufundaţi în mocirlă pe noi, oameni nesocotiţi şi ai venit să ne întinzi mâna. Te-ai făcut om sărac şi lipsit, născut într-o iesle şi poate primul spin din paiele de acolo ţi-a străpuns trupul plăpând sau fruntea-ţi senină de copil ceresc. Huiduit sau aclamat, alungat sau chemat, lovit sau îmbrăţişat ai umblat Doamne pe pământul Tău, şi, mai mult au avut vulpile şi păsările cerului decât ai avut Tu. Doar o cămaşă aveai Doamne, şi ţi-am luat-o.
   Apoi ţi-am dat batjocuri, bătăi şi spini, când Tu ai venit să ne iei poverile, să ne ierţi păcatele, să ne dai lumină, să vindeci bolile noastre, să potoleşti furtunile şi să ne înmulţeşti pâinea. N-ai avut o casă! Şi mormântul în care te-am pus n-a fost al Tău. Dar ai înviat biruitor să ne conduci la biruinţă şi slavă.
   Nu ai scris Doamne cu mâna Ta nici o carte şi nu ştim să fi compus vreo cântare, dar ne-ai dat nouă cărţile Tale, cântările tale şi Cuvântul Tău care a trecut biruitor prin foc şi sabie. În Numele tău Doamne zeci de mii de cântări şi cuvinte alese avem astăzi. În puţine cuvinte am adus un crâmpei de adevăr ceresc.
  

   Iar acum, întrebarea esenţială: Pe cine sărbătoreşti la 25 Decembrie? Pe Domnul Isus, pe moş crăciun, sau pe tine însuţi şi pe semenii tăi? Dacă vei cerceta cu atenţie, vei observa că, după toate probabilităţile, naşterea Domnului nu a avut loc iarna. Oricum, Biblia nu spune nimic despre aceasta.
   Nu cred însă că Domnul Isus se întristează dacă îl sărbătorim într-un mod cuviincios, dar El spune în cartea proorocului Isaia capitolul 1 că nu poate suferi să vadă sărbătoarea unită cu nelegiuirea. Moş Crăciun este un intrus! Un diversionist! La radio şi TV, în case şi pe străzi, atât de mult se vorbeşte despre el, şi atât de puţin despre Bunul Mântuitor! Bine ar fi, ca părinţii să nu mai mintă că ar moş Crăciun le aduce daruri, ci să-şi înveţe copiii, că nu moş Crăciun aduce daruri, ci Domnul Isus Hristos, darul cerului pentru noi. Mă doare sufletul când la sărbători se face atâta pregătire, se aprind atâtea lumini şi artificii dar în sufletul multora este întuneric.
   La aniversarea unui copil mic, era mare sărbătoare: multă mâncare, băutură şi muzică. Era iarnă. Copilaşul era în prima cameră, bine învelit. Unul dintre invitaţi fiind grăbit, nu l-a văzut, şi a aruncat paltonul peste copilul care dormea adânc. Pe rând, cei ce intrau, şi-au pus hainele pe patul acela. Sărbătoarea era în toi, când mama, şi-a adus aminte de copil. A mers să-l alăpteze dar era prea târziu.
   Sărbătoarea a devenit o zi de jale. Copilaşul, murise asfixiat sub mormanul de haine. Toate sărbătorile fără Hristos, se vor schimba în final într-un plâns amar; dar cu El, fiecare zi poate fi o sărbătoare. Spre încheiere, vreau să vă spun, că, de fiecare dată când se apropie ziua de 25 Decembrie, am o mare bucurie ascultând şi cântând cântările naşterii Mântuitorului, citind şi meditând asupra acestei extraordinare realităţi, dar mă întristez auzind mulţimea care îl sărbătoreşte pe moş Crăciun, sau pe ea însăşi.

   În concluzie: Mai bine într-un staul, dar cu Isus Păstorul cel bun. Mai bine într-o colibă, dar cu Hristos Mântuitorul şi ocrotitorul nostru, decât într-un loc plin de lumini pământeşti, unde răsună clinchete şi chiote deşarte. Vă doresc acum, spre sfârşit de an, ca Domnul să vă umple de toată bucuria pe care o dă zi de zi umblarea cu El.
   Era Decembrie. Vântul şuiera pe la ferestre. Copiii bisericii prezentau sceneta naşterii Mântuitorului. Când Iosif a cerut găzduire la han, hangiul, un copil plin de compasiune, în loc să spună că nu-i poate găzdui, aşa cum s-a întâmplat în realitate, le-a deschis uşa poftindu-i înăuntru. Dar Iosif, uitându-se înăuntru, i-a spus: „Decât în locul acesta aşa murdar, mai bine mă duc să mă culc în grajd.”...
      Dar Isus nu face aşa. Dacă-i deschizi inima, chiar dacă este păcat şi murdărie acolo, El o va face frumoasă şi curată,  ca să poată locui cu tine, să-ţi conducă viaţa, şi apoi să te ducă în palatul Său ceresc.