Deja le-am pierdut şirul... De câţiva ani buni tot pun punct şi o iau de la capăt. E totuşi un avantaj şi în asta: nu-i loc de plictiseală, de monotonie, viaţa e tot timpul un suspans şi o nouă oportunitate să te reinventezi. Rău va fi când nu voi mai avea ce începe!

    Plafonarea e una dintre marile „boli” ce îşi face loc cu subtilitate în viaţa indivizilor. Ea pune piedică succesului, dezvoltării şi eficienţei. Suntem înconjuraţi de prea multă plafonare, de prea multă apatie şi indivizi care se aruncă în braţele hazardului. „Ce-o fi, o fi” aud mult prea des în jurul meu, aud prea des de la adolescenţii deja obosiţi, de la creştinii cărora abia li s-a zvântat părul de la apa din bazinul de botez. Ce viziuni, ce proiecte, ce planuri, ce perspective? Cu cine? Când lucrurile merg oricum, de la sine, când se poate oricum, când se crede că s-a ajuns la autotsuficienţă. Plafonarea nu te lasă să îţi vezi limitele, problemele şi lipsa randamentului în lucrarea în care eşti implicat. Te face să tragi efectiv sania pe uscat... Dacă aş recomanda ceva unor biserici, slujitori ar fi un mare PUNCT. Da, exact un punct mare pentru ca apoi să poată urma de la capăt un început în forţă, revitalizare, trezire spirituală. Nu se poate nimic fără acel semnificativ punct.

   Din păcate nu ne plac începuturile! Mulţi nu înţeleg că un început nu e neapărat un eşec şi chiar dacă ar fi rezultatul unui eşec, să zicem, eu personal stimez curajosul sau curajoşii care nu se lasă, care nu se sperie de o nouă pagină goală, de un nou aliniat, care sunt gata cu zâmbetul pe buze să pună punctul. Sunt însă tot mai mulţi cei care fug de punctul din viaţa lor, care preferă confortul apei stătute, dar călduţă, care împing cu încăpăţânarea catârului la care de mult dezmembrate, care îşi muşcă pumnii şi îşi smulg firele rare ale bărbii încă în faţa ruinelor şi nu privesc cerul albastru frumos şi nici măcar valea plină de verdeaţă şi perspectivă... E destul de târziu când scriu, mult după miezul nopţii... dar tot mă cuprinde tristeţea! Bine că nu am scris articolul ieri, pe zi, că îmi stricam, iar, buna dispoziţie!

   Ştiu din experienţă că un zbor frânt te lasă cu gust de ţărână pe buze încă mult timp, că imaginea trecutului bântuie luni bune, un capitol pe care eşti forţat sau împins să îl închei îţi sfâşie sufletul... dar mai ştiu că nu rezolvi nimic să consumi energie pentru ceea ce a fost sau e expirat de mult... E mult mai bine să pui Punct şi cu credinţa lui Pavel care a lăsat toate „gunoaiele” pentru un necunoscut plin de surprize, să rupi foaia, să întorci pagina şi să începi de la capăt...

   Nu ştiu ce va fi cu acest început – deşi tare aş vrea să cunosc toate detaliile – dar deja am pus în raftul din birou o pagină nou nouţă la păstrare...

      Un an nou frumos, frumos vă doresc tuturor!