Îmi aduc aminte că bunica mi-a spus o istorioară...

 Un mare acrobat a traversat de la un capăt la celălalt o mare prăpastie, mergând în echilibru pe sârmă. Prietenii lui, prezenţi la eveniment, l-au aclamat frenetic, răsplătindu-l generos cu aplauze şi urale. Încântat de aprecierea lor, acesta le-a spus că poate duce o persoană pe umeri, fără probleme. Din nou, sunete de încântare şi aplauze pentru eroul lor.

 "- Cine vrea să meargă cu mine?" a întrebat el, plin de entuziasm.

Dintr-o dată, mulţimea zgomotoasă a amuţit şi bineînţeles, nu s-a oferit nici un voluntar...

Ce deosebire între a-ţi exprima credinţa în ceva şi a crede cu adevărat!

Activarea credinţei are loc în clipa unirii ei cu fapta. Până atunci..."credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi." ( Iacov 2:17 ).

Hai să aruncăm o privire pe lista Credincioşilor Celebrii din Evrei 11:

" Prin credinţă Avraam... a plecat fără să ştie unde se duce. " - v. 8

 " Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. " - v. 11

" Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!" - v.17

" Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi <<s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.>>” - v.21

 " Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon, " - v.24

" Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. " - v.30

" Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.." - v.31

 Aceştia, prin încredere, au trecut la fapte şi... au călătorit, au zămislit, au cucerit, au supravieţuit...

" Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. " ( Evrei 11:1 ) Au crezut Cuvântul lui Dumnezeu şi au acţionat în conformitate cu El, dovedind devoţiune sinceră şi ascultare deplină.

De o puternică încredinţare am şi eu nevoie ca să capăt direcţie şi scop în ceea ce urmează să fac, indiferent de sentimentele mele. Ştiu că voi primi aceasta, numai dacă rămân în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu. "Cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită... şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.( Iacov 1:25 )

Ca să merg pe ape, trebuie să cobor din barcă... ca să depăşesc zona de confort, trebuie să-mi fac curaj, să-mi iau avânt şi să sar de pe stânca „siguranţei”. Şi aşa, ancorat în Cuvântul Lui, voi izbândi, voi fi fericit în lucrarea mea.

Adevărata credinţă se manifestă şi în faptele pline de compasiune pentru oamenii în nevoie... "credinţa care lucrează prin dragoste. " ( Gal. 5:6 )

Prin faptele tale reverşi dragostea Lui, în mod practic, peste semenii tăi. Rupe-ţi din timp şi oferă dragoste necondiţionată unui om în nevoie. Practică adevărata slujire mulţumindu-te ca faptele tale să rămână ascunse. Evită să calculezi rezultatele. Slujeşte-i pe vrăjmaşi la fel ca şi pe prieteni. Fă-o în simplitate, ori de câte ori e nevoie. Ia aminte la nevoile celorlalţi fără pretenţii. Slujirea atrage, leagă, vindecă, zideşte...

„Dacă vrei smerenie”, spunea William Law, „slujeşte... arată înţelegere faţă de toate slăbiciunile şi infirmităţile semenilor tăi, iubeşte-le calităţile, încurajează-le virtuţiile, ajută-i la nevoie, bucură-te când prosperă, mângâie-i la durere, primeşte-le prietenia, iartă-le răutatea, fi slujitorul slujitorilor şi fă cu bunăvoinţă slujbele cele mai pentru cei mai oameni."

Faptele sunt obligaţiile noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de om, poruncite de Scriptură, care îşi au originea într-o credinţă sinceră, o inima curată şi în dorinţa de a plăcea lui Hristos.

Adevărata credinţă mântuitoare va da naştere inevitabil la fapte din dragoste.