Un ultim retuş, o ultimă atingere de penel… Satisfăcut, maestrul se trage câţiva paşi înapoi, să îşi contemple opera: bolta Capelei Sixtine.

   Michelangelo, care lucrase la ea timp de patru ani, stând ore în şir sus pe schelă, la peste 13 metri înălţime, priveşte cu mândrie, mulţumit de ceea ce realizase. Creaţia lui. Artă la cel mai înalt nivel. Se pregăteşte să mai facă un pas în spate, să vadă mai bine, să cuprindă cu privirea tot tabloul… Fantastic… Şi, chiar atunci când era copleşit de admiraţie şi de satisfacţia lucrului bine făcut, ucenicul său ia una dintre găleţile de pe schelă şi o aruncă spre tabloul de abia încheiat, împrăştiind vopseaua şi stricând chipul lui Adam din scena Creaţiunii. Şocat, furios, îndurerat să îşi vadă opera distrusă, Michelangelo face, din reflex, un pas în faţă, năpustindu-se parcă spre pictură, în încercarea inutilă de a o acoperi şi proteja cu trupul său. Degetele parcă i s-ar fi repezit la penel, să şteargă, să repare,… în timp ce pumnul i se strângea voluntar să îl lovească pe cel care îi stricase munca, opera.
 ”Iertare, maestre, îmi pare nespus de rău că ţi-am stricat pictura, dar nu am ştiut să te opresc. La următorul pas, ai fi căzut...”, îi spuse tremurând ucenicul. De-abia atunci, uitându-se în spate, maestrul a văzut că era gata să cadă de pe schelă. Distrugându-i “opera”, ucenicul îi salvase viaţa. 
De câte ori, văzându-ne eforturile zădărnicite, meritele nerecunoscute şi opera distrusă, nu îndreptăm pumnul strâns către cer sau către cei din jur, revoltaţi şi plini de ură?

 Poate că şi tu ai adunat în tine multă revoltă, multă frustrare, pentru că meritele nu ţi-au fost apreciate aşa cum te aşteptai. Atunci, când cu lacrimi de durere sau de mânie în ochi, te apleci să aduni cioburile de pe jos, ia-ţi timp să îţi întorci privirea şi să vezi dacă nu cumva erai la capătul “schelei”, dacă nu cumva nu ucenicul, ci Creatorul Însuşi a fost nevoit să îţi strice “opera”, ca să o salveze pe a Sa. Viaţa ta preţuieşte cu mult mai mult decât o mână de vopsea.
 “Dumnezeu nu-şi conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înşişi să fie conduşi, dacă ar putea vedea finalul de la început şi dacă ar înţelege slava scopului pe care îl împlinesc”. 
  Mergi pe mâna Lui. Ai încredere că te iubeşte mai mult decât vei putea înţelege vreodată şi că doreşte cu orice preţ să îţi scape viaţa şi să îţi salveze adevăratele valori. Şi, ca să te conving că este aşa, trebuie să îţi spun că găleata cu vopsea este ultimul mijloc la care ar recurge Creatorul, atunci când tu nu eşti dispus să accepţi nimic altceva.

 Cea dintâi cale pe care a folosit-o a fost aceea de a muri El în locul tău. Dar, pentru a o accepta pe aceasta, este nevoie ca, mai întâi, să cobori de pe schelă. De multe ori, ceea ce consideri a fi un eşec, o lovitură sau o jignire, este, în realitate, o dovadă de dragoste din partea Celui care vrea să îţi dea viaţă din belşug.

Adrian Cosma