Se spunea prin Israel că va lua bacalaureatul cu nota zece. Așteptaseră toți să crească mare, în special părinții lui. Ascunseseră foarfecele de el și nu îi spuneau unde sunt frizerii în Israel, ci îl învățau doar că îngerii prorociseră că va fi un absolvent rarisim.

Veni și vremea probelor… Credea că oralul la literatură nu îi va crea probleme… Nu știa însă despre cerințele comisiei. Își prezentase glumele și bancurile la banchetul filistenilor. Și căzu. Ar fi trebuit să știe legea pe de rost și limitele pe care un nazirean trebuie să le aibă. Că mama lui a știut atât teoria, cât și practica, și le-a absolvit cu nota zece, în cele 9 luni de sarcină. Iar el, într-o viață, nu a trecut nici măcar la teorie…

Apoi, urmă matematica. Se credea expert la ridicarea la putere, dar învățase formula greșit. Ridicase la putere: porțile cetății, leul pe care îl întâlnise, dar, și mai mult, eul lui. Nu înțelese că mușchii sunt zero, fără minte. Că puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o trebuia să lase lacrimi de recunoștință pe fețele evreilor, când ar fi devenit liberi… A ridicat toata viața la putere, însă, în interes propriu…

La final, a trebuit să scoată de sub radical, ce a făcut pentru Dumnezeu. Din nefericire, i-a dat cu “virgulă”: 0,2 (stâlpi reci) și o moarte la banchetul la care nu ar fi trebuit să fie prezent niciodată.

Ce să mai zicem de sport…? Credea, ca și oricare elev contemporan, că e cea mai ușoară probă. I s-a dat startul în cursa alergării ca judecător. Și, la început, a alergat bine, între Țorea și Eștaol. Dar curând, a schimbat direcția înspre Timna. Și comisia l-a căzut și la proba asta. De ce? Pentru că judecatorii din Israel trebuiau să meargă la filisteni doar pentru luptă. Nu în fugă, după Dalile.

A mai avut și probele de la biologie și chimie. Le-a dat împreună. A intrat cu o substanță galbenă în mână, iar comisia, după ce a gustat-o, a vrut să-i treaca 10 în catalog. Dar, profesorul s-a oprit pentru câteva secunde și l-a întrebat care e stupul de unde o luase și dacă părinții lui știau de asta? Samson a amuțit. I-au trecut 4 în loc de 10 pentru că n-a înțeles că mierea, chiar dacă e dulce, nu trebuie luată din hoit, ci din fagure. Și… i-au mai spus că părinții ar fi trebuit să știe de “isprăvile” lui…
———
Avem fiecare bacalaureatul nostru. Chiar dacă probele nu sunt la fel pentru toți, provocările sunt pe măsură. Materia e multă și nu toți o învățăm în același timp. Tezele vin însă pentru fiecare, iar unii promovează. Un tată stă la reanimare lângă copilul lui, dar e încrezător că Psalmul 91 pe care îl citise dimineața poate fi o realitate și pentru el. O mamă plânge în rugă pentru grija zilei de mâine, dar mai mulțe lacrimi adună pentru grija spirituală a familiei decât pentru cea materială. A învățat în anul care a trecut că Ezechia a trăit mult, dar degeaba, fiind prea puțin interesat de viitorul spiritual al copiilor lui.

Alții cad. O tânără a rămas cu inima zdrobită regretând că și-a dăruit-o unuia care i-a promis că “se va pocăi”. A uitat că nu trebuie să faci din căsătorie o metodă de evanghelizare, deși profesorul accentuase asta în urmă cu câteva luni. Dar, venise obosită la cursuri după luni întregi de înlocuire a cititului din Biblie cu vizitarea “profilelor” pe facebook. Va trebui să repete anul…

Dacă ești în viață, încă te mai poți pregăti. Nu uita: limbajul, socotelile, alergarea, investițiile noastre și slujirea care am făcut-o, toate într-o zi vor fi evaluate de o comisie specială:

1 Corinteni 3:13 “lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.”

Mă rog sa luăm nota maximă în acea zi… Nu e mare lucru să începi bine școala. Mare lucru e să termini cu brio. Să poți într-o zi să-ți auzi numele când Marele Profesor din cer va striga absolvenții.

“Să fii și tu acolo, nu lipsi”!