Am citit într-o revistă că un american încă de tânăr și-a propus să nu facă nimic. Și-a căpușat părinții cât a putut, a fumat două pachete de țigări pe zi, a tras pe gât o sticlă de gin tot zilnic. Îi era lene și să se spele. A murit la 39 ani iar părinții nu i-au scris numele pe cruce ci un mare zero. Un zero gravat pe crucea de piatră, ca semn că cel ce odihnește sub ea atâta matematică a adunat.
Nimeni nu se mai îndoiește că cei mai mulți oameni trăiesc o viață de o exasperantă banalitate. Dar viața nu-i construită genetic să o trăim așa. Istoria se face cu oameni simpli ce și-au depășit condiția de mergători la restaurant și toaletă. Nu toți putem sta pe scenă, dar nici dormitul în bănci nu e o soluție…
La televizor oamenii se luptă să iasă din banal făcând cele mai trăsnite și ciudate lucruri, dar când au luat potul cel mare, a doua zi sunt uitați.
Există ceva ce durează și după moartea ta cu condiția ca acel ceva să fie un cui bătut în grinda veșniciei.
Ne dorim să rămânem cât mai mult în memoria scurtă și egoistă a oamenilor dar pentru asta trebuie să urmărim sfatul lui Benjamin Franklin: ”Dacă nu vrei să fii dat uitării de cum ai murit, sau scrie lucruri care să merite să fie citite sau fă lucruri care să merite să fie scrise.”
Iar sfințenia poate fi un lucru la îndemână…
Preluat de pe http://www.ciresarii.ro
sper sa te fi luat gura(sau mai bine zis degetele) pe dinainte daca nu e grav...
Referitor la eseul despre dans, am cautat sa o provoc pe sora sa priveasca aceeasi problema si din alt unghi, nicidecum sa fiu de acord cu acest aspect. Problema e ca noua ne place sa privim doar din punctul nostru de vedere(ca si cum acesta trebuie sa fie valabil pt toti), fara sa privim in ansamblu, poate manati si de o prejudecata. Asta am cautat, sa mai cerceteze subiectul respectiv, si sa nu faca din el o lege. Nu inteleg de unde scoti tu ideea ca as socoti de bun dansul in biserica, desi sunt curios si eu la ce te gandesti tu cand spui acest cuvant.