Sărbătoarea Naşterii Domnului nu e o sărbătoare poruncită în Biblie, ci noi o prăznuim în mod voluntar. Dragostea noastră faţă de El ne cere aceasta. E un timp când descătuşaţi de cele ale pământului, putem cugeta mai mult la ceea ce a făcut Domnul pentru noi şi la ceea ce ar trebui să facem noi pentru El şi măreaţa Sa cauză pe pământ. O, de ne-am adânci gândirea în aceasta! Prea de multe ori sărbătorirea a fost superficială, şi ne-am bucurat mai mult de o haină nouă, de o mâncare mai bună sau de alte mărunţişuri, care au luat locul bucuriei de naştearea Copilaşului Sfânt. Stai şi cugetă ce ai fi fost tu fără Cristos Domnul? În ce hal de păcătoşenie te-ai tăvăli fără El? Cum ţi-ar fi familia? Care ţi-ar fi viitorul tău pe pământ? Şi cum şi unde ţi-ai petrece veşnicia fără Cristos Domnul? Da, ia-ţi timp, du-te într-un colţ mai la o parte să fii singur şi cugetă la aceste întrebări. Aceasta ca să-ţi poţi da seama de HARUL mare adus nouă de Cristos Domnul. Şi atunci inima ta copleşită se va răvarsa în cântare şi în mulţumire pentru Sfântul Dumnezeu, care a îmbrăcat corpul omenesc; pentru Cel infinit, care a fost înfăşat în scutece şi a fost culcat într-o iesle; pentru Mielul care a fost jertfit pentru vina mea şi a ta. Ce mare taină a dragostei!

   Dăruirea Lui

   În noaptea aceea petrecută în discuţie cu Nicodim, Domnul Isus i-a revelat lui Nicodim faptul că tot misterul tămăduirii noastre de muşcătura Şarpelui cel vechi, toată trăirea prin credinţă şi toată glorioasa viaţă veşnică o avem datorită faptului că Dumnezeu ne-a dăruit pe singurul Său Fiu să fie Înlocuitorul nostru în osândă. Azi pricepem puţin din toată taina suferinţelor Domnului Isus. Mintea noastră poate percepe doar suferinţele de suprafaţă pe care le observă ochiul, nu cele de adâncime. Dar şi atât ne este îndeajuns. Pentru toată ticăloşia mea, eu trebuia să fiu pe cruce, să sufăr eu pe veci arsura otrăvirii păcatului. Dar fiindcă Dumnezeu a iubit lumea - şi eu fac parte din lume - Fiul a fost dat în locul meu.

   Odată, Martin Luther s-a cufundat în gândire asupra acestei dăruiri şi, după o perioadă de timp, a exclamat: "Fur mich! Fur mich!", adică "Pentru mine! Pentru mine!" Cine poate pricepe îndeajuns taina cuprinsă în iesle şi pe cruce? N-o pricep nici eu! Şi nici Dumnezeu nu îmi cere s-o pricep. Dar o cred, şi ea a făcut atâta bine sufletului meu! E dragostea din veşnicii şi care trece în veşnicii. Glorie Lui!

   Da, pricep că dragostea supremă a lui Dumnezeu a dat Jertfa supremă pentru mine, un rebel, un neascultător, un vinovat, un netrebnic, un nimenea, un ciob din cioburile pământului. Şi atât mi-e deajuns.

   Da, Jerfa Lui mi-este îndeajuns,

   Păcatul meu e iertat;

   Isus l-a spălat

   Prin sfânt sângele-I vărsat,

   Da, Jerfa Lui mi-este îndeajuns!