Cred ca Dragostea e acea farama ce o scapi undeva, si fara sa stii sau sa iti dai seama, se hranesc cersetorii, si fetele triste… asa, din putinul tau uitat.

                Dragostea  e coltul acela de camera ascuns de ochii tai si prafuit, pe care razele soarelui totusi il mangaie…

                Dragostea e linistea care o-ntalnesti in mijlocul furtunilor, cand singurul lucru ce crezi ca-ti mai ramane, este sa astepti sa te scufunzi…

                Dragostea te tine la suprafata…

                Dragostea este raspunsul tuturor intrebarilor… chiar si a celor care inca nu s-au pus…

Dragostea pare ceva de neatins… in schimb, daca am avea ochii suficient de deschisi, ne-ar prinde de mana si am strabate asa bulevarde, orase, tari… continente… galaxii…

                Dragostea este particica de putere care ne lipseste cand cel mai mult o asteptam, si forta care ne-ntalneste cand cel mai mult avem nevoie…

                Dragostea ajunge mereu la noi, la timpul potrivit…

nu are ceasul inaintat… nici in urma pus…

                Dragostea ne completeaza atunci cand locul ei a fost suficient de slefuit si modelat, incat sa intre perfect in planul si viata noastra… fara goluri… sau inghesuieli…

Dragostea ne aduce Cerul mai aproape…

Dragostea ne face mai melancolici… mai poeti… mai reali… mai oameni…

Eu am intalnit-o nu de mult… si acum, privind in urma… ma bucur de felul ei discret de-a patrunde in viata mea…

                Daca izbucnea asa cum ceream de atatea ori in rugaciuni… ma gasea cu mainile pline de mine si cu ochii pe jumatate inchisi….

                Cu pasi marunti dar siguri… imi deschide inima spre lumi necunoscute… si totusi atat de dragi…

Dragostea…  cat timp am asteptat, m-a invatat ca “ orice lucru isi are vremea lui… “

-Eclasiastul 3:1-