Cat de seaca poate fi inima celui ce alearga doar dupa lucruri. Cate milioane de pasi face acel ce isi consuma timpul si viata pentru a se umple mereu pe sine, doar pe sine, fara sa incerce sa umple el, viata altora...Ce tragic e sa traiesti 70-80 de ani si mereu obiectivele sa le faci doar pentru cateva zile: o plasma noua, un laptop ceva mai performant, un Ipod, o excursie mai aparte, intr-un tinut exotic, pentru a gasi motive de a te lauda! Sau ceva care sa imi aduca un soi de faima... Asa insa orice om se priveaza de bucuria de a lasa in urma ceva frumos, poate chiar doar o lacrima sincera pe obrazul unui necunoscut...Acea lacrima pe care ai sters-o in viata si care se intoarce cand nu mai esti, ca sa straluceasca din nou!

  Viata noastra este asaltata mereu de virtual, de ceva ce pare dar nu e, inlocuind materia asa cum o stiam, de acel spatiu si timp alternativ, o emanatie construita pe biti de informatie si care tinde sa redefineasca realitatea asa cum e ea. Ni se spune ca perceptia este totul, realitatea devine ceea ce fiecare intelege din ea...Si totusi nimeni nu crede asta...Minciuni ce se pravale asupra celui ce vrea adevar fara sa sa lupte macar o clipa pentru el. Nimeni nu se intreaba la modul cinstit daca realitatea exista cumva si fara prezenta omului si a filtrelor sale mentale... Daca atunci cand ne convine construim o filosofie a interactiunii obiective cu tot ce exista, putem sa incalcam oricand reguliile jocului cand acesta se dovedeste prea dificila. Sau prea diferit de ce vrem noi sa fie. Putem sa fim doar o lume palida ce pluteste intr-un univers fara inteles, dar istoria ne arata ca zidurile si sarmele ghimpate ridicata intre oameni nu au tinut niciodata cont de filosofia si ideologia cuiva.

  Putem gasi dovezi ale existentei lui Dumnezeu acolo unde pare ca nimic nu vorbeste de El. Ba nu! Vorbeste cu o gura plina de mizerie... Putem sa credem in lumina, nu doar privind Soarele, ci privind pasind in noptile cele mai intunecate. Caci noaptea vorbeste de ziua, pentru cel ce asculta. Putem crede in oceane, nu doar cand ne aflam la tarmul lor, ci si in cele mai ostile deserturi cand orice picatura de apa inseamna viata, mai mult decat in valurile ce mangaie tarmul. Putem sa-L vedem uneori mai bine pe Dumnezeu in noapte sau in pustiu, decat scufundati in cele mai profunde adieri ale primaverii credintei. Oare ghiocelul timid e dovada Sa, sau poate si frunza uscata? Uneori e atata lupta intr-o plamadeala verde, ce s-a uscat... Si poate un strop de apa in desert inseamna mai mult decat toata apa oceanului. O stea ce palpaie la ani lumina in noapte insemna mai mult decat un soare arzator ziua.

  Cautati dovezi pentru cei ce nu cred in orice va inconjoara, aratati-le din cuvintele lor ce se doresc ale necredintei ca inima lor spune altceva...Eu am gasit o dovada de nezdruncinat in urata, detestata injuratura. Ce stupid! Blasfemia sa ne invete? Da! De ce nu invatam din rau si esecuri la fel de bine ca din maretii spinoase?  Cum se pot adresa lui Dumnezeu milioane de injuraturi, de blesteme atat de asa-zisul credincios cat si de ateu, dar nici una adresata diavolului? Cand sotia mea a auzit cum era injurat Cel Preainalt de catre niste colege le-a intrebat: Acum o sa-l injurati si pe diavol? Insa acele femei au fost aproape socate de idee: Cum sa il injuram pe diavol? a fost reactia lor de surprindere. Li se parea o idee cu totul nebuneasca...

  Pe vremuri am fost surprins de un gand: orice deviatie de la normalitate il facea pe cel afectat sa aiba un comportament egocentric, violent, lipsit de consideratie fata de aproapele sau. De ce? De ce nu ar exista intr-o proportie egala in cazul celor afectati psihic un comportament violent si unul altruist? Un om care isi pregateste ciomagul pentru a sfarama capul aproapelui sau, nu ar putea in aceasi masura sa doreasca sa il ajute cu ceva in gospodarie? Daca nu exista Dumnezeu si nici diavol de ce exista mult mai multi hoti decat oameni altruisti? O moneda aruncata in sus de 1000 de ori ne va revela intr-o proportie aproximativ egala ambele fete, atunci cand doar fizica este implicata! Daca vorbim insa de om vedem ca fizica sau bio-chimia nu functioneaza deloc, chiar daca ni se repeta obsedant ca nu suntem decat sisteme care si-au dat seama de o lume exterioara lor, lume care mai nou este reala doar in functie de impulsurile electrice pe care creierul le primeste si le analizeaza...Daca este asa de ce atunci cand avem tangenta cu o entitate despre care ni se spune ca este superioara noua, toata fizica si bio-chimie da valori pe care orice probabilitate matematica le-ar respinge din fasa ca fiind aleatorii!

  Alergam dupa lucruri care credem ca ne fac fericiti macar trei zile, cum ii sade bine oricarui minuni. Apoi ne obisnuim cu acel lucru, mai tarziu ne plictism si in sinea noastra stim ca nu asta am vrut. Dar ce am vrut oare? De ce materia din noi nu e satisfacuta de materia din exteriorul nostru? De ce pare ca structura noastra interioara e atat de diferita de plasma TV la care acum 10 ani, ca sa nu mai zic acum 50 de ani, parintii si bunicii nostri nici nu ar fi visat? TV cuplat la Internet, cu activare prin cateva miscari ale mainii, fara telecomanda, cu acel celebru 3D! Minuni ale tehnicii, care ar trebui sa tina lipit de fotoliu pentru totdeauna pe cel mai pretentios si mofturos telespectaor...De ce nu se intampla asa daca suntem doar fizica si chimie? de ce vrem altceva?

  Sfantul Augustin intelegea in urma cu sute de ani ca nimic nu poate inlocui dorinta, foamea de Dumnezeu. Ne e foame de EL!... Nu avea un Smart TV de care sa fie dezamagit dupa un timp, dar viata sa fusese dezamagitoare pana cand golul din el nu a fost umplut de Dumnezeu! Putem sa alergam dupa orice noutate a tehnici, noutati pe care eu personal le vad in cea mai mare masura inutile, dar care tin preocupat spre nimicuri omul, care ar putea cauta frumusetea lui Dumnezeu. Si totusi lucrurile care ne dezamagesc cel mai tare par a ramane mereu in atentia noastra principala... Daca suntem doar sisteme bio-chimice dotate cu capacitate de analiza rationala, nu ar trebui sa renuntam la ele macar dintr-un reflex pavlovian?

  De curand a murit Iurie Darie pe care l-am apreciat ca actor. Trist! Nu moartea sa, ci viata sa! Ca om imi e greu sa inteleg afirmatiile facute cu circa doi ani in urma cand spunea ca dorea sa joace in niste filme pentru adulti. Nu ma intriga neaparat ideea, ci ca din toate cate putea un om la varsta sa sa faca, dupa o cariera cinematografica valoroasa, singura sa obtiune era ceva atat de degradant. Poate, cum spunea o verisoara de-a mea, nu fusese un moment in care luciditatea valorosului actor sa fie maxima, ci dimpotriva. Asa si?! Admit, poate! Dar de ce sa nu doresti altceva? De ce sa  nu doresti sa cumpere trei cepe, o conopida, doi morcovi si sa meargi a doua zi sa faci o supa la un orfelinat? De ce sa nu citesti o poveste copiilor nefericiti de acolo, tu care esti atat de talentat ca artist? De ce sa nu stergi un nasuc unui copil trist de acolo? Ce bio-chimie nefericita si ticaloasa ne face sa daruim lumii doar din mizeria noastra, nu si din frumusetea noastra interioara? Pentru ca nu o avem? Aruncam un leu sau doi copilului sau batranului zdrentaros pe care il intalnim in drumul nostru ( si mi-o spun in primul rand mie!), "invatand" sa daruim ceva, pentru a nu ne darui pe noi insine niciodata! E prea greu de facut supa, e prea mult sa stam doua ore cu ei citind acelor micuti miracolul infaptuit de Isus Christos! E prea mult sa stergem o lacrima... E mai bine sa navigam pe un internet impersonal, dar atat de social cu destele si butoanele apasate, dupa acel laptop sau Iphon de care nu avem nevoie, dar imbogatind cu banii zvarliti pe el niste oameni lacomi, decat sa mangai un obraz nefericit! Mai bine ne inghesuim la Vinerea Neagra care ne arata cat suntem de (ne)buni pentru asa-zise reducer dar nu pentru viata, in loc sa aduc o vineri alba vestind Evanghelia celor ce cred ca suntem doar sisteme biochimice!

  Isus a lasat o minune de Imparatie ca sa fie aici cu noi, intr-un glod omenesc, ce continea ura, dezbinari, tradari, minciuni, dar si lacrimile Mariei Magdalena si un ucenic ce isi pleca capul pe pieptul Sau, iar mai tarziu atatia care L-au urmat si iubit si au murit pentru El Isus Christos nu a murit doar privind mizeria din noi, ci si privind la Petru ce se frangea pentru El!... N-a fost doar o biochimie sau o fizica... A fost iubire pentru El, o iubire ce nu are nici o noima cu cat timpul trece si vedem secolele, apoi mileniile cum se duc, iar sfintii Sai inca sunt gata sa moara pentru El. Si mai ales sa traiasca zeci de ani de incercari, de umilinte, de dureri?... Ce biochimie ar indura asta, daca ar fi doar materia ce intamplator stie ca exista!