Roagă-te cu o oarecare regularitate, şi-ai să constaţi că mereu intervin factori care-ţi distrag atenţia. Camionul care distribuie colete speciale îşi face apariţia. Cel mic împrăştie cerealele pe covor. Maşina de spălat începe să curgă. Un avion militar pulverizează insecticide peste curtea vecină. Câinele o ia la goană prin casă cu labele murdare. Răsturnând orice calcul al probabilităţilor, aceste întreruperi par să se înmulţească în timpul de rugăciune. Thomas a Kempis, renumitul autor al lucrării Imitatio Christi, relatează că, în momentele când se pregătea să se consacre meditaţiei la cele sfinte, era asaltat de un val de ispite trupeşti. În secolul XVII, înainte ca lumea mecanizată să constituie un motiv de distragere a atenţiei, John Donne descria un alt gen de întreruperi:

   Mă arunc cu faţa la pământ în odăiţa mea şi Îl chem, Îl invit pe Dumnezeu şi îngerii Lui din înalturi, iar când îşi fac apariţia, îi las deoparte pe Dumnezeu şi îngerii Lui, atras de bâzâitul unei muşte, de zurgălăii unei trăsuri, sau de scârţâitul unei uşi... O amintire a plăcerilor de ieri, o teamă de primejdiile zilei de mâine, un pai sub genunchi, un ţiuit în ureche, o lumină ce-mi intră-n ochi, ori fiece lucru, un nimic, un flecuşteţ, o nălucă din închipuirea mea, mă tulbură în rugăciune.

   De când mă ştiu, am avut de luptat cu insomnia. Am încercat fel de fel de remedii - relaxarea corpului, detaşarea mintală, înregistrări cu diferite sunete - dar nici unul nu a dat rezultate în ceea ce mă priveşte. Cu cât mă concentram mai mult să-mi opresc gândurile, cu atât năvăleau asupra mea ca un roi de albine. Încercarea de a mă relaxa mă tensionează. Ascultarea unor înregistrări care redau sunetul produs de apele cascadelor sau de ploaia de vară îmi creează senzaţia că trebuie să merg la baie. Ceva similar se întâmplă şi atunci când vreau să mă rog.

   Rugăciune constă în "ridicarea minţii sus la Dumnezeu", spunea Sf. Ioan Damaschinul. Ar fi putut la fel de bine să spună că rugăciunea înseamnă o închidere a minţii faţă de orice, afară de Dumnezeu. Când mă concentrez la un pasaj din Scriptură sau meditez la o istorioară din evanghelii, mă gândesc imediat la un muncitor pe care am uitat să-l sun ieri - hopa"! ia să-l sun imediat, înainte de a primi o altă comandă. La nici zece minute, praful s-a ales de rugăciunea mea.

   Am auzit câteva sugestii referitoare la cum să tratăm aceste întreruperi ale timpului de rugăciune, dar majoritatea s-au dovedit tot atât de eficiente ca acelea legate de insomnie. Tratează-le ca pe nişte vise, spunea un îndrumător spiritual: observă-le cum îţi gonesc prin minte ca nişte săgeţi, dar nu le acorda atenţie exagerată. Uşor de zis, mai greu de făcut- Tratează-le ca pe nişte copii fără astâmpăr - ignoră-le! - sugerează un altul. Copiii care nu pot aprecia importanţa unei conversaţii între adulţi vor alerga mereu prin cameră, încercând să atragă atenţia: nu-i lăsa să te tragă în jos până la nivelul lor. Mda, toate bune şi frumoase, dar uneori acei copii dau buzna în măsuţa de cafea, spărgând cristalul de pe ea. Ei, şi-atunci, ce faci?

   Am găsit puţine tehnici care mă ajută practic să ţin sub control toţi factorii care-mi perturbă atenţia. Întâi de toate, închid toate aparatele electronice. Mă retrag într-o cameră fără calculator şi las robotul să preia apelurile telefonice. Apoi, îmi pun la îndemână o foaie de hârtie şi un pix. Când îmi trece prin minte un gând răzleţ - sună-i pe cei de la prestări servicii, schimbă uleiul de la maşină - pur şi simplu îl notez şi aşez foaia într-un teanc de care mă ocup mai târziu. Uneori vin unul sau două astfel de gânduri, alteori şapte sau opt. Scriindu-le pe hârtie, le fac prizonierele mele şi scap de sâcâiala lor.

   În cele din urmă, dacă este potrivit, încerc să includ în rugăciunea mea gândurile care mă distrag. Dacă am urmărit ştirile în timpul micului dejun şi imaginile unui cutremur devastator îmi stăruie în minte, mă concentrez la familiile afectate de dezastru şi la cei care se deplaseză la faţa locului pentru a distribui ajutoare umanitare. Săptămâna trecută am nutrit resentimente provocate de două scrisori, una de la un hiper-calvinist din biserica mea care mi-a cerut socoteală pentru o afirmaţie prin care insinuam că nu Dumnezeu este cel care cauzează în mod direct toate suferinţele, iar cealaltă de la un expeditor furios cu orientare de dreapta, care îmi punea sub semnul întrebării loialitatea faţă de ţară. Am adus cele două comentarii în rugăciune, chibzuind îndelung cum să le răspund, examinându-mi motivele, încercând să învăţ ceva din acele critici.

   În multe cazuri, gândurile care mă distrag se preschimbă în rugăciune. Când sunt cu soţia mea sau cu un prieten apropiat, vorbesc în mod cât se poate de natural despre tot ce-mi trece prin minte şi nu respect o agendă formală. Tot aşa, factorii aparent perturbatori pot deveni substanţa întâlnirii mele cu Dumnezeu. Rugăciunea exprimă o relaţie dintre două persoane, dintre care una se întâmplă să fie chiar Dumnezeu. Realitatea, şi nu tehnica fără cusur, e ţelul urmărit.

  Ori de câte ori mă lupt cu lucrurile care-mi distrag atenţia, încerc să-mi amintesc sfatul teologului Herbert McCabe:

   Oamenii se plâng adesea de "factori care le distrag atenţia" în timpul rugăciunii. Gândurile le zboară spre alte lucruri. Aceasta e aproape întotdeauna rezultatul faptului că ne rugăm pentru ceva ce nu dorim foarte mult; ne gândim doar că aşa s-ar cuveni, aşa ar fi frumos şi "religios" să ne dorim. Aşa se face că ne rugăm foarte nobil pentru luxcruri mari, dar îndepărtate, cum ar fi plecarea din Irlanda de Nord sau pentru însănătoşirea mătuşii bolnave de guturai - când, de fapt, nu prea ne pasă nouă de toate astea; poate aşa s-ar cădea, dar uite că nu ne pasă. Astfel, rugăciunea noastră e rapid invadată de gânduri care ne distrag atenţia, izvorâte de fapt din ceea ce dorim cu adevărat - promovarea la locul de muncă, să zicem. factorii care ne distrag atenţia sunt aproape întotdeuna adevăratele noastre dorinţe dând buzna în rugăciunea noastră pentru a pune în lumină nevoile născocite. Dacă atenţia îţi este distrasă, mergi pe firul acelui factor perturbator şi vei descoperi că el e generat de adevăratele tale dorinţe, apoi roagă-te pentru ele. Când te rogi pentru ceea ce doreşti cu adevărat, nu vor mai exista lucruri care să te distragă de la rugăciune.