Paradoxul creștinismului actual este că vrea biruințe mari cu investiții minime. Vrem cu cinci minute de rugăciune să vedem minuni. Cu un capitol de citit din Biblie pe săptămână am dori să ne impotrivim ispitelor întâlnite în fiecare zi. Cu un program de adunare pe saptămână, ne automulțumim că raiul ne așteaptă.

   Paradoxul creștinismului actual e că investește mult în cele de jos, și totuși crede ca mari comori îl vor aștepta dincolo. Am vrea confort aici si bucurie dincolo. Am vrea să ne știe cât mai puțini că suntem pocăiți, dar totuși să ne cunoască Dumnezeu. Am vrea ca leul de la colectă să aducă mai mult rod decât acei euro puși la bancă.

   Paradoxul creștinismului actual e că se luptă mereu în a împăca firea cu Duhul. “Cum o mai duci frate?” . “Slava Domnului, cu Domnul e bine” spun creștinii de azi când intră în adunări, dar se salută cu ceau când se grăbesc spre ieșire. Ne lăudăm îmbrăcămintea, casa si mașina unii altora, dar nu întrebăm de părtășia cu Dumnezeu de săptămâna trecută. Nu ne uităm duminică dimineata când e 9 fara 5, ca să nu întârziem, dar știm unde e pus ceasul pe perete cand e 12 fără 5, și predicatorul nu dă semne de oboseală.

   Paradoxul creștinismului actual e că promite mult și costă puțin. Se predică despre harul Domnului, despre iubirea și dragostea Lui și foarte rar despre  “… să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze." Se vorbește despre o mântuire garantată pe viață și rareori despre “…duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur". Grupul de tineri cântă despre “ochii-mi plâng neîncetat” dar lacrimile lipsesc. Pentru că nu ai cum să plângi duminica la închinare daca nu ai trăit cu Dumnezeu de luni până sâmbătă.

   Oameni buni, e timpul să trăim o realitate, nu un paradox. O umblare cu Dumnezeu, nu o experiență de un program. O viață pe genunchi zilnică ca să putem sta în picioare in ziua încercării. Un cântec dintr-o inimă curată nu doar de pe buze.

   Vrei să culegi roadă multă? Începe să investești: lacrimi, sacrificiu, mijlociri, post, veghere. Și vei sfârși cu cântări de veselie (Ps. 126)

   “Oh Doamne, chiar vrem biruințe mari. Dar ajută-ne să investim pe măsură!.”

Eseu postat și pe blogul personal: Gânduri pentru viața de aici.