Luca 2:12 "Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”"

Imaginea uluitoare pe care o avem în fața noastră de fiecare dată când sărbătorim nașterea lui Isus este dată de discrepanța dintre măreția lui Dumnezeu și modul în care a ales să-L trimită în lume pe Isus, Fiul Său. Creatorul Universului îl trimite pe unicul Său Fiu într-o familie neînsemnată și umilită până într-acolo că tatăl este nevoit să asiste la nașterea fiului lui într-un grajd. Cât de neputincios s-a simțit Iosif? Cât de stingherită a fost Maria? Dar Dumnezeu?

În funcție de atitudinea în fața situațiilor, putem distinge patru mari categorii de oameni. Prima categorie ar fi oamenii simpli care își văd starea și și-o acceptă, comportându-se ca atare. Ei riscă de multe ori să se deprecieze chiar și atunci când devin valoroși. O a doua ar fi oamenii simpli care vor să pară ceea ce nu sunt. De multe ori ajung în situații jenante în care doar ei mai pot crede că sunt valoroși... A treia categorie, oamenii înzestrați / hăruiți, care își cunosc valoarea și nu se sfiesc s-o scoată în evidență, mai ales spre a se distinge de oamenii simpli. În sfârșit, a patra categorie, oamenii valoroși care au înțeles că puterea nu vine din calitățile lor, din mândrie sau din demonstrații de forță sau inteligență, ci din capacitatea de a se stăpâni pe sine, cum spunea înțeleptul Solomon: "... şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. "(Proverbele 16:32b).

Dumnezeu ne-a dat exemplul suprem de smerenie prin acest episod al nașterii lui Isus. Cel Atotputernic se dezbracă de slavă și devine om, se smerește până la moarte, și încă moarte de cruce... Noi, creștinii, ar trebui să-i urmăm exemplul și să știm întotdeauna că Dumnezeu e în control, că noi suntem copiii Lui și că vom moșteni Cerul, dar pe pământ suntem într-o continuă luptă cu noi înșine spre a face parte din cea de-a patra categorie de oameni: oameni valoroși, binecuvântați, parte dintr-o "preoție împărătească", dar gata să ne plecăm la nevoile celor mai "neînsemnați", gata să renunțăm la titluri sau funcții, gata să trăim ca Isus. Asta nu înseamnă să ne depreciem, să ne plângem, dar nici să ne umflăm de mândrie în noi înșine!

Care este dovada supremă de putere? Un copil care câștigă un joc împotriva tatălui profitând de neatenția lui și trișând sau un tată care își lasă copilul să îl întreacă în fugă pentru a-l încuraja? Domnul Isus ne-a oferit cel mai puternic exemplu în acest sens prin nașterea și viata Lui. Vă invit ca odată cu sărbătorirea Nașterii Mântuitorului să ne reevaluăm poziția față de Dumnezeu și de ceea ce El consideră valoros, să facem tot ce ne stă în putință pentru a deveni valoroși pentru cei din jur și pentru lucrarea lui Dumnezeu, dar în același timp să știm să ne smerim și să dovedim că suntem copii de Dumnezeu prin dragoste și simplitate.

Poetul Costache Ioanid a surprins foarte bine acest aspect în poezia "Lumânărele":
"Să fii rob, dar să fii fiu.
Să fii mort, dar să fii viu.
Să fii prinț și să nu fii.
Să fii sfânt și să nu știi…"