NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ

De unde venim, ce facem și încotro ne îndreptăm?

Cristos a spus că în vremurile din urmă vor fi mari amăgiri din partea Satanei, care înșeală lumea și caută ”să înșele, dacă e cu putință și pe cei aleși”(Mat.24:24). Amăgirile, care se petrec sub  ochii noștri, ne spun că trăim vremurile din urmă și ne strigă să veghem, ca să nu fim înșelați.[1]

Ca și în fiecare zi obișnuită, te trezești dimineața cu noi vise și noi aspirații, plin de entuziasm și bună dispoziție. Apoi, petreci ziua în aglomerația nevoilor și diferitor implicații zilnice care iți determină mai mult sau mai puțin rostul vieții. Cu o doză de rutină ajungi la finele zilei, având acumulat și un bagaj de gânduri care te frământă și probleme care bat alarma într-u rezolvarea lor. Și de multe ori ajungi să realizezi că de fapt mergi împotriva vântului, a curentului sau a propriei conştiinţe. Iar în căutarea propriei persoane căile alese de tine încearcă să te schimbe şi să te transforme în ceea ce nu eşti de fapt. Toţi te vor aşa cum sunt ei, iar un inamic în interiorul tău vrea sa iţi saboteze bunele intenţii. Și în astfel de situații te simți stânjenit și cu puterile la pământ, fără nici o speranță în viitor, fără nici o aspirație la ceva mai bun, fără nici un sprijin din partea celor apropiați și cu atât mai mult fără o legătură suficientă cu Divinul, catalizatorul proeminent și sursa unică pentru un stimul eficient la o viață creștină autentică. 

De unde venim?

Astăzi, mulți creștini de mijloc, în neştiinţa lor, cad pradă uşoară unui fenomen care acţionează atât de hotărâtor în viețile lor, încât are posibilitatea să-i influenţeze prezentul şi să-i stabilească viitorul. Și acest fenomen,  îi face sensibili la atacurile Satanei care în mod nemijlocit și subtil, dă târcoale în viața acestora prin diversele mijloace ale acestei lumi în care trăim. Este foarte important ca un creștin de rând, sau un creștin autentic, să-și cunoască identitatea, să conștientizeze înrolarea sa la o viață împreună cu Cristos. O viață deloc ușoară, dar în vizorul Creatorului, având ,,cheile împărăției,, la îndemână și nădejdea care este în noi, mărturia căreia o face să o simțim prin prezența Duhului Sfânt. Și fenomenul acesta care face furori în viețile noastre este lipsa cunoașterii, în urma căreia rezultă îndoiala și necredința.

Atunci când a creat lumea, Dumnezeu a plasat pământul în cel mai favorabil loc din Calea Lactee, cele mai bune condiții de viață, cea mai frumoasă planetă, ca un diamant multicolor în centrul universului de mărgăritare. A creat un habitat excelent pentru creația Sa – omul. Mai mult ca atât, Dumnezeu însuși a creat omul după chipul și asemănarea Sa. ,,Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1: 26-28).

Așadar, urmărind această măreață lucrare, observăm că omul a fost creat în mod deosebit, și anume pentru faptul că el a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar  animalele, păsările și toate viețuitoarele au fost create ca omul să le stăpânească și să aibă folos din ele, pe când omului ia fost stabilite anumite responsabilităţi și scopuri pe acest pământ. Și unul din aceste scopuri este închinarea omului la singurul Dumnezeu, slujindu-l și aducându-i Slavă și Glorie doar Lui. Și aceasta vedem chiar în cuvintele Sale: ”… pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.” (Isaia 43: 7).

Este foarte important ca să conștientizăm și să realizăm acest scop al lui Dumnezeu, știind că în ochii Lui suntem o făptură minunată. Psalmistul David î-și exprima mulțumirea în unul din psalmii săi: ”Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 139: 13-14).

Așa deci, trebuie să realizăm că toți oamenii sunt creați în mod individual și minunați prin felul lor de a fi. Suntem modele unice în tot universul, indiferent dacă cineva este  sănătos sau  cu dezabilități fizice, Dumnezeu îşi realizează scopul și î-și arată Slava prin fiecare făptură. în ochii Domnului suntem sub aceeași valoare, Dumnezeu nu are favoriți. Încă la creare El a afirmat într-un mod ferm și concret cu privire la creația sa, și anume: ”Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31). Toate erau bune și relaționau între ele într-un sistem stabilit de Dumnezeu în natură și bine intenționat întru urmărirea planului Său cu privire la omenire.   

Cu părere de rău, astăzi s-a produs o mare diferenţă între cine suntem noi cu adevărat şi cine credem noi că suntem. În această ipostază, imaginea noastră de sine este cea a unui individ separat trăind într-o lume cu alte fiinţe separate. Ne vedem separaţi unii de alţii; considerăm că sinele nostru individual este corpul fizic; noţiunea de ”sine colectiv” pentru noi se limitează la propria familie, rareori unele rude şi prieteni foarte apropiaţi; şi în rezultat ajungem să excludem restul. Pentru noi, mintea, sufletul şi spiritul aproape că nu există ca parte a noţiunii de sine individual. Iar ceilalţi oameni, în afara celor menţionaţi nu fac parte din conceptul de ”sine colectiv”.[2] Cu atât mai mult când ne referim la biserică și implicația noastră în activitatea acesteia.

Deseori, ori sesizăm în lumea creștină o plafonare și o anumită lipsă de implicare. Această lipsă de implicare se poate ivi și din cauza dezinteresului, dar de cele mai multe ori ea apare din idea că noi nu avem ce oferi. Ne mulțumim să fim spectatori pentru că nu suntem convinși că avem capacitatea de a fi personaje principale. Unora le vine greu să aibă încredere în ei înșiși. Ca urmare, le vine greu să trăiască în mod plenar viața creștină, cu toate drepturile și responsabilitățile ei. La pachet se adaugă și grijile pentru carieră, munca sau relația cu cineva ori greutățile financiare, toate acestea se pot reflecta în percepția pe care o au despre ei înșiși, conceptul despre lume și viață, scopul lor pe pământ și relația lor cu Dumnezeu.[3]    

Ce facem?

”Îmi place Cristosul vostru. Nu îmi plac creștinii voștri.” Creștinii voștri nu seamănă deloc ca Cristosul vostru.„ (Mahatma Gandhi)

„Neam tot educat până când am ajuns imbecili” sună calamburul celebrului jurnalist englez Malcom Muggeridge deplângând mulțimea de idei stricate ce modelează convingerile omului modern.[4] Am ajuns să superficialzăm practicile noastre și atitudinea față de principiile vieții în detrimentul societății secolului XXI. Afirmăm tot mai convingător că suntem cei care ne-am lepădat de noi înșine, însă fiecare dintre noi refuză să-și mai poarte crucea, pretinzând astfel numai că o poartă. Trăim vremuri în care ne lepădăm la fiecare pas de Cel în care jurăm în momente de strâmtoare că avem încredere deplină. Declarăm cu fermitate că El este tăria noastră și că suntem recunoscători pentru dragostea Lui. Ne prefacem că ne pocăim, că ne pare rău pentru faptele păcătoase, sau alte ori chiar ne mințim noi înșine. Căința e un termen extrem de cunoscut, dar de multe ori o experiență absolut necunoscută în viețile noastre.

Căutam confortul și căile cele mai ușoare în confruntarea noastră cu situații dificile în viața, căutând să satisfacem Eul din noi, fiindcă ne iubim. Și totuși susținem că Îl iubim pe El. Declarăm că suntem ai Lui, că ne-am predat viețile în mâinile Lui, că vrem să facem numai voia Lui, pe când faptele sunt departe de idealurile și afirmațiile cu care ne-am etichetat. Avem gurile mari și tari, iar brațele slabe. Mintea ne e ageră, iar inima schilodită de fărădelege. „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie” (Matei 23:27).

 Ceea ce nu știm noi să facem este să iubim. „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10:27). Nu știm sa-L iubim nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele nostru. Am ajuns să utilizăm iubirea în vorbire doar ca un termen, și nu ca o experiență. Ne învățăm unii pe alții să ocolim obstacolele și ne sfătuim să facem ceea ce e mai bine pentru noi. Fiecare ne iubim atât de mult pe noi înșine...! și Isus este exemplul nostru. Da, El este Exemplul, indiferent daca noi îl urmăm sau nu. El rămâne Exemplul.

Unii creștini au fost greșit învățați, că tot ce trebuie să facă pentru a obține ceva de la Dumnezeu este să rostești cuvântul credinței, să nu te îndoiești și vei primi lucrul respectiv. Asta nu e departe de adevăr, decât că lasă importanța perseverenței. Dumnezeu eliberează încetul cu încetul toate lucrurile bune ale împărăției și ale lumii celor care fac eforturi. De pildă, Iacob s-a luptat toată noaptea cu un înger, până a devenit Israel, adică prinț a lui Dumnezeu. Avraam a așteptat o sută de ani până să-l aibă pe Isaac, pruncul făgăduinței. Locuitorii regatului de sud Iuda au așteptat și s-au luptat șaptezeci de ani în robia Babilonului, până când Dumnezeu i-a adus înapoi la patrie. Și asta nu neagă nevoia de a cere cu credință, de a nu te îndoi și de a primi apoi ceea ce ai cerut. Dar de multe ori acești pași sânt doar începutul procesului, a cărui împlinire poate dura ani de zile. [5] „Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale? După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.”(Iacov 2:19-26).

Ne îmbuibăm cu ”fast food” spiritual, potolindu-ne foamea de moment, dar nealimentați cu substanțele vitale  pentru  o autentică viață creștină. Începem să ne obișnuim cu serviciile de Duminică și implicațiile formale, doar de dragul implicării, ne mai simțind dragostea dintâi, și zelul pentru slujirea lui Cristos. Astăzi ne rezumăm la credință și neglijăm faptele care ar trebui să rezulte în urma acesteia. Ce facem noi ca să dăm dovadă de credința noastră ? Cum ne văd celelalte popoare pe noi creștinii? Care este mărturia noastră ? Fiecare dintre noi ar trebui să ne punem mari semne de întrebare la capitolul acesta și să privim în viețile noastre cu cercetare, ca mai apoi să ne îndreptăm privirea spre Cristos și să realizăm starea în care suntem astăzi. 

Încotro ne îndreptăm?

”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.”(2Timotei 3:1-5). Trăim într-o lume în care viitorul pare să fie din ce în ce mai nesigur. După cel de-al doilea război mondial, marele om de știință, Albert Einstein, a arătat că teama printre națiuni a crescut deoarece există foamete, nedreptate, conflicte teritoriale și politica forței.[6] În ciuda tuturor eforturilor contemporane de a aduce pacea, aceasta este încă realitatea. Natura umană căzută nu s-a schimbat. Ioan botezătorul i-a numit pe necredincioșii nepocăiți (farisei și saduchei) ,,pui de năpârci„ (Matei 3:7).  Isus i-a numit ipocriți, câini, porci povățuitori orbi, plini de lăcomie, necumpătați, aparținând tatălui lor – diavolului (Matei 7:5-6; 23:24-28; Ioan 8:44).[7] Iuda de asemenea adaugă: „Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufașe, și slăvesc pe oameni pentru câștig…; batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite… care sunt supuși poftelor firii, care n-au Duhul”(Iuda 16,18-19).Așa cum pastorul Guy Duty a scris: „Rațiunea morală bolnavă coboară din ce în ce mai jos pe scara morală”.[8]

Unde am ajuns astăzi, în ce stare se află omenirea la capitolul moralității?. Când un bărbat afirmă că este ,,Napoleon,, sau că el a fost cel care a călcat ,,primul pe lună,, neapărat trebuie examinat la psiholog și dus la reabilitare psihică, iar atunci când un bărbat afirmă că este ,,femeie,, toți sar în apărarea drepturilor acestuia. ”Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.” (2Timotei 3:13).

De două decenii sunt martor la evoluția omenirii în toate sferele acesteia, dar mai cu seamă ,,noile tehnologii,, acum zece ani în urmă nici vorbă de internet la domiciliu sau ecrane LCD, telefoane mobile, aparate de fotografiat sofisticate, MP3-uri, etc. Astăzi toate le avem într-un singur Smartphone de buzunar, ne mai vorbind de Tablete cu tehnologiile ,,touchscreen,, și multe ale minunății. Lumea nu se mai schimbă în secole, se schimbă peste noapte. Cu viteze astronomice ne îndreptăm înspre o lume a cărui imagine se descoperă zilnic ca un ,,puzzle,, a căror piese aduc noi și noi descoperiri. Numărătoarea inversă se apropie de sfârșit. Profețiile biblice cu privire la ,,Vremurile de pe urmă,, le trăim actualmente. Suntem martori vii a evoluției, și evoluăm pe zi ce trece. Ne concentrăm tot mai mult la evoluția materială, și satisfacerea nevoilor omului. Omul este în centrul atenției. ”Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8).

Umanismul consideră că omul devine, sub toate aspectele sale din ce în ce mai bun. Și totuși, cu cele două războaie mondiale ale acestui secol, lumea se află la marginea cataclismului nuclear, eșecul umanismului optimist ține deja de domeniul evidenței. Umanismul oferă astfel, nu speranță ci disperare. El nu rezolvă problemele ci creează altele noi. De și ne pare că evoluăm înspre mai bine, cu părere de rău, mergem ,,… din rău în mai rău,, neglijând pe alocuri principiile morale și convingerile care stau la baza valorilor noastre, astfel mergând la compromis ofertelor din partea lumii în care trăim, în spatele căreia stă Satan.

Atitudini

Oamenii neștiutori fac o eroare fatală atunci când se dedică unui sistem de gândire luând în considerare doar avantajele pe care acesta le oferă și ignorându-i contradicțiile sistemice.[9] Aceste viziuni alternative , sondate în profunzime, se dovedesc a reafirma creștinismul și nu a-l submina. Aceasta pentru că sistemele filosofice și celelalte religii eșuează în demersul lor de a afla adevărul și sensul vieții. Fără Biblie ca o bază solidă, nu avem nici o șansă de a determina dacă ne aflăm sau nu în posesia adevărului. Ea este singura care oferă omului adevăr și speranță.[10] Singura veste bună rămasă pentru generația veacului acesta.

Oricum, majoritatea oamenilor din lume se încăpăținează să spere spre mai bine, chiar dacă mass-media de azi ne oferă foarte puține speranțe, foarte puține vești bune. De fapt, Evanghelia, ,,Vestea bună,, a lui Dumnezeu, este într-adevăr singura veste bună rămasă. Această veste bună privește atât trecutul, cât și prezentul și viitorul. Aceasta este vestea bună că Dumnezeu, care a creat toate lucrurile bune prin Cristos(Ioan 1:3), îi iubește pe toți oamenii din lume și dorește să ofere tuturor binecuvântările și prietenia Lui. Este o veste bună că Isus a murit pentru toți, și că moartea Lui a instituit un nou Legământ care ne oferă nu numai mântuirea și părtășia cu Dumnezeu prin Isus, ci și darul Duhului Sfânt și nădejdea sigură a revenirii lui Cristos, precum și părtășia noastră la gloria eternă.[11]

Vestea bună este că, în pofida corupției din această lume ori de câte ori oamenii se pocăiesc și se întorc la Dumnezeu, păcatele lor sunt șterse și Domnul trimite vremuri de înviorare. Venirea Sa este aproape, numărătoarea inversă se apropie de sfârșit cu fiecare an, cu fiecare lună, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, secundă, fiecare clipă este importantă. Este sigur că aceasta va veni, dar nu știm cu siguranță timpul exact. De aceea, trebuie să trăim așteptând în permanență și fiind gata totdeauna pentru reîntoarcerea Domnului. Cuvintele următorului moto exprimă foarte fidel această idee: ”Trăiește ca și cum Cristos ar fi murit ieri, ar fi înviat azi dimineață, și ar veni din nou mâine”.[12]

Adună-ți puterile, întoarce-te la Sursă și fii tare pe poziție. În fiecare zi eşti în prima linie a luptei pentru destinul tău. De aceea Dumnezeu vrea sa te echipeze! (Efeseni 6:10-11). Fii sigur că El a făcut tot ce trebuie pentru mântuirea noastră și că ceea ce a făcut a făcut bine. Mântuirea nu depinde de meritele ori de lucrările tale și nici măcar de tăria credinței tale. Dumnezeu îți oferă mântuirea – adevărată mântuire – în dar. Ție ți se cere să o primești, să o accepți și să o însușești.[13] Trăiește clipa, și nu neglija timpul care ți s-a oferit pe acest pământ. Dedică-te în totalmente lucrării tale, și fii sigur de chemarea care o ai în câmpul de misiune. Reîmprospătează-te din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, în fiecare dimineață, în fiecare clipă când ajungi să slăbești în lupta cu răul. Și chiar dacă ai pierdut vreo luptă, nu te lăsa învins, echipează-te din nou, și să știi că oricum vom avea câștig în războiul cel mare (Apocalipsa 17:14). Lupta se apropie, numărătoare inversă scade din cifre, ce faci azi?

[1] Petru Popovici, Mari amăgiri în vremurile din urmă, Editura Vestirea Harului, Chișinău 1993, pag.1 

[2] Marius Stan, Cine suntem noi cu adevărat, www.succesulpersonal.ro

[3] Alister McGrath, Îndoială și Credință, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca 2009, pag.63

[4] Ravi Zacharias, Poate Omul să trăiască fără Dumnezeu, Editura Cartea Creștină, Oradea 2009, pag.13

[5] Pat Robertson, Împărăția Secretă, pag.158-159

[6] Otto Nathan și Heinz Norden, Einstein on Peace, Harper & Row Publishers, New York 1980, pag.355-356

[7] Stanley M.Horton, Destinul Nostru, Life Publishers Internatioal, Oradea 1997, pag.12

[8] Guy Duty, Christ’s Coming and the World Church, Bethany Fellowship, Minneapolis 1971, pag.119

[9] Ravi Zacharias, Isus între alți dumnezei, Editura Cartea Creștină, Oradea 2010, pag.67

[10] Josh McDowell și Don Stewart, Răspunsuri la întrebările dificile, Aqua Forte, Cluj-Napoca 1998, pag.51

[11] Stanley M.Horton, Destinul Nostru, Life Publishers Internatioal, Oradea 1997, pag.13

[12] Anthony A.Hoekema, Biblia și Viitorul, Societatea Misionară Română, U.S.A 1993, pag.139

[13] Alister McGrath, Îndoială și Credință, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca 2009, pag.67