Timpul  nașterii din nou

...,,Religia- o fraza de dânșii inventată,

Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug"...! (Împărat și proletar; M.Eminescu)

...,,Religia este opiul poporului, inima lumii fără inimă"... K. Marx

Plecând de la aceste două enunțuri, ce încă activează  mințile celor dornici să cunoască adevărul fundamental, adevăr, ce păstrează echilibrul unei vieți, trăite într-o  lume contemporană, din ce în ce mai  instabilă, aș dori să punctez două  aspecte  ce țintește acest subiect. De la început remarc faptul că nu fac apel la istorie, și nici nu vreau să declanșez o polemica a sinelui personal. De asemenea precizez că în accepțiunea mea, credința este total diferită de religie. Omul se naște cu acea caracteristică, întâlnită sub numele tabula rasa, purtând, în același timp zestrea ereditară, ce-l leagă puternic, și-l individualizează geneaologic de restul semenilor. Pornind de la acest adevăr indubitabil , să intrăm în miezul problemei. Un copil se naște într-o familie ce frecventează o biserică evanghelică (neoprotestantă), biserică ce-și are  învațătura în Cartea de căpătâi Biblia, Cuvântul revelat a lui Dumnezeu; respingând scrierile adiacente, numite apocrife. El crește și se dezvoltă în acest mediu, scurtcircuitat intermitent de altele (familia, școala, strada, grupurile etc.) până la vârsta când ajunge să realizeze că este o persoană de sine stătătoare și că este timpul să ia decizii personale. În acest punct întâlnește răscrucea cea mai importantă și dificilă a vieții sale. Cei mai mulți, pentru a trece acest uriaș hop, apelează la experiența celor mai vârstnici (de regulă părinții) și de aici apare o diversitate imensă de rezultate. Pentru că cele mai multe hotărâri, luate de acești începători de cursă, țintesc dincolo de aria în care au crescut  (citește: familie, biserică ș.a.m.d.) se apelează, atunci din partea celor consacrați, la arsenalul psihologic de intimidare. Ajungând în acest punct să intrăm cu curaj în primul aspect al problemei. În mod pertinent trebuie să punem următoarea întrebare: De ce cadrul familial și cel bisericesc nu (mai)reușește ca la un număr de tineri, ce sare de majoritate, să formeze dorința sinceră, curată și devotată de-ași  pune viața, ad literam, în slujba idealului biblic, fără a se apela la intimidări în plan pshihologic? Un răspuns imediat, care orcând poate fi amendat, este că omul când reușește să se desprindă de ,, drogul religiei " care propagă vinovăția asumată,  impusă  prin tehnica repetiției, el devine liber, în propriul său cuget, și de aici colivia este deschisă. Al doilea aspect al problemei, care este intrinsec  legat de primul, este : De ce consacrații (părinții, bătrânii, preoții etc) apelează ,aproape întotdeauna, în mod implacabil, l-a intimidarea ce vizează latura afectivă a celui în cauză? Din nou un răspuns ad hoc, ce cu siguranță poate fi îmbunătățit, este că ceea ce îi mișcă pe acești oameni , în acest plan este numai și numai religia. Ei niciodată n-au cunoscut credința adevărată. Și acum vă rog să vă întoarceți și să citiți, din nou, cuvintele de început ale gândurilor mele. Ambele citate încep la fel: ,,Religia..." Dacă încercați să radriografiați sensurile tenebroase ale acestui cuvânt, veți descoperi cu uimire, că puterea acestuia este de a subjuga, de-a crea dependență ( este ceea ce face opiul). Cu profundă durere în suflet spun că acest lucru se întâmplă în bisericile evanghelice, aparținătoare timpurilor noastre. Isus Hristos, care reprezintă credința adevarată,(Eu sunt calea, adevarul și, viața...) a fost aruncat afară din ele și înlocuit cu o  religie, pe post de surogat, care întotdeauna a morfinat cugetul omului, dându-i o mântuire falsă. Religia întotdeauna sistematizează, crează nivele, trasează responsabilități, ce trebuiesc îndeplinite sub amenințarea pedepsei veșnice. Religia întodeauna crează dependență de sistem, prin inducerea și întreținerea sentimentului de vinovăție, pustiește sufletul, depersonalizează omul, transformându-l în sursa energetică, care mișca sistemul mai departe. Când  ,,carbunele" și-a  epuizat  interesul pentru sistem, asta înseamnă că el a fost absorbit pentru totdeauna. Credința,in schimb, este forța motoare, care pune în mișcare un agregat prăfuit, învechit și chiar intrat în descompunere. Pentru că, ea, credința nu vine din lumea asta, nu este apanajul vreunui pământean, ci vine din lumea Lui Dumnezeu. Credința este darul Lui Dumnezeu pentru om prin intermediul căreia, omul vede dincolo de poleiala amăgitoare, în care este împachetată această lume, strălucirea nepieritoare a unei vieți în prezența Celui cea iubit omul c-o iubire cosmică. Credința sădește în sufletul omului dorința arzătoare de-aL iubi pe cel care l-a iubit întâi și de-a trăi toată viața sub semnul recunoștinței, si nu de- a obține ceva. Credința aceasta este atât de puternică , atât de curată, pură și transformatoare încât pe cel ce-l ajunge îl ridică din mlaștina lumii, ori din putregaiul găunos al unei religii depersonalizante și-l face să strige cu ochii în lacrimi, la fel ca și Daniel odinioară, când a văzut prăpastia enormă dintre poporul ales și Creatorul său:Dumnezeul cerurilor și-al pământului, mă rog, ca ,în bunătatea Ta, necuprinsă de marginile pământului să-L aduci ,din nou, pe fiul Tău, Isus Hristos, să locuiască în inimile noastre, iar Duhul Tău cel Sfânt să ne ia mințile noastre în stăpânire și să fim în suflet, duh și trup acei oameni transformați după chipul și asemanarea Ta. Odată ce mila ta va aduce unor nevrednici împlinirea dorinței noastre, după ce noi ne vom fi pocăit în sac și cenușă, regretând amarnic și cu lacrimi, multele noastre sulemeniri  în fața lumii, batjocorind numele Tău cel Sfânt, cu siguranță că Isus Hristos va umple din nou bisericile noastre. Tu când Ți-ai ales ucenicii, nu Te-ai uitat la numele proieminente ale vremii, ci ai căutat în locurile cele mai neânsemnate ale țării, numele cele mai anonime și chiar cele mai dizgrațioase, pentru societatea vremii. Apoi, după ce I-ai ales, nu I-ai trimes la cele mai reprezentative școli, ci puterea și înțelepciuneaTa nemarginite i-a păstrat în jurulTău, pentru a-i pregăti în vederea unei  lucrări cu totul destoinice. Lucrul acesta s-a desăvârșit odată cu umplerea lor cu Duhul Tău cel Sfânt; drept urmare ei au putut să facă lucrări ce-au uimit lumea, și-au înspăimântat chiar și împărații vremii, declanșând imense persecuții împotriva lor. Pe ei nu i-a înspăimântat, nici foamea, nici bătăile, persecuțiile, batjocurile, închisorile,torturile nimic, absolut nimic nu i-a putut opri din marșul lor triumfal de-a însămânța lumea cu Cuvântul Vieții, pentru că Tu erai cu ei și în ei. Tu erai forța care străpungea împotrivirile întunericului, ce subjuga lumea întreagă. Ar trebui ca nu numai fețele să ni se umple de rușine ci ar trebui să gemem zi și noapte pentru nelegiuirea noastră de-a Te fi înlocuit cu inteligența, priceperea și capacitatea noastră. De-a fi înlocuit Duhul Tău cel Sfânt prin credibilitatea și trecerea pe care ni le dau înaintea mulțimilor, diplomele, titlurile si doctoratele noastre. Dumnezeule, bun și milostiv, câtă vreme mai este Harul Tău printre noi iartă-ne, crima de-a Te fi făcut un dumnezeu neputincios, printre mulții dumnezeii morți ai acestei lumii. Învată-ne, să pricepem odată pentru totdeauna, că Tu ai facut totul, și acum este rândul nostru să murim în fiecare zi, pentru că slava Ta, întotdeauna apare în ființa nouă răsărită pe mormântul celei vechi. Deschide-ne ochii să înțelegem, că lumea aceasta fizică, inclusiv noi oamenii, ar fi pierit de mult, în lupta cu inaniția, dacă bobul de grâu ori sămânța ierbii, n-ar fi murit în pământ ca să dea naștere unei mulțimi de bogăție. Doamne la Tine ne este toată nădejdea, căci ființa noastră pervertită, poartă-n pieptul ei o inimă nespus de rea ale cărei gânduri sunt deznădăjduit de înșelătoare.Dumnezeule, Te implorăm, în bunătatea Ta ascultă-ne și schimbă-ne! Amin!