In asteptarea identitatii

Bun. Nu mai am buletin. L-am pierdut impreuna cu permisul de conducere, 20 de bonuri de masa, 8 milioana de lei si frumosul meu portofel albastru.

In scurt timp hotarasc sa imi fac o noua carte de identitate. Trebuia.

Primul pas? Sa dau piept cu multimea. O mare de oameni care astepta acelasi lucru: sa fie strigat numarul lor de ordine.

Ma asez cuminte pe o margine de banca, si incep sa privesc in jur. Ganduri se jucau in mintea mea cu diverse amintiri.

:) Ce multi suntem. Ce diferiti. Slava Domnului.

" Numarul 1138 la ghiseul 4. Va rog!" rasuna in hol si afara o voce robotica de femeie.

Prea imperativul "va rog! " ma invita afara. Aici, oamenii sunt influentati de temperatura aerului. Mai reci. Distanti si grabiti. Ii studiez atenta, in cautarea experientei. Nu e la fel ca inauntru, asa ca decid sa ma intorc.

Trecand peste mirosuri si apropierea fizica nitel deranjanta, observ ca ma simt mai bine aici. Oamenii vorbesc intre ei, unii povestesc chiar cat castiga pe luna, cum au ajuns sa plece din tara, unde le e linistea...ce mai e pacea acum....si altele de felul acesta. Clar. Imi place mai mult. De mica mi-au placut povestile, unde mai pui ca astea sunt reale!

Simt un miros ascutit in preajma, si dintr-o data o mana pe umar ma atentioneaza:

" -Nu va suparati, am completat bine?" Avea un batic in cap si ochii obositi. Ma uit atenta pe cererea pentru eliberarea cartii de identitate si observ din prima ca a scris de mana. " Poate nu m-o intoarce si de data asta ..." spune femeia deznadajduita. Eu o atentionez ca sub titlul cererii scrie " a se completa cu majuscule "

" -Ce sunt alea?!" -ridica femeia nedumerita din sprancene.

Ok. Decid ca se pierde timp si trebuie sa fac mai mult decat sa-i explic ce inseamna acest cuvant. O indrum catre masa unde stateau la dispozitie cererile tip, sa ia una noua, ca i-o voi completa eu.

Imi zambeste fericita, aduce o cerere noua si eu incep sa scriu.

" -Am 4 copii. Sunt din Vanatori, Popricani. Poate ati auzit. Nu stiu cum, dar...l-am pierdut. Atata neliniste pentru un buletin. Da' ce sa fac? Imi mai trimite sor'mea bani si daca n-am buletin, nu-i pot scoate. "

Remarc cu stupoare anul nasterii: 1973. (!)

5 ani intre noi imi spun din nou cum e lumea...cum suntem...Cat de diferiti...De ce zic asta? Poate baticul...cei 4 copii...

Un lucru este insa clar: n-as sti exact care dintre noi are linistea mai aproape.

                                                                                              August, 2012